Preşedintele ICR, invitat la începutul lunii februarie la Comisia pentru cultură din Senat
https://www.ziarulmetropolis.ro/presedintele-icr-invitat-la-inceputul-lunii-februarie-la-comisia-pentru-cultura-din-senat/

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, urmează să fie invitat, în prima săptămână a lunii februarie, la Senat, pentru a purta o discuţie cu membrii Comisiei pentru cultură pe marginea pregătirilor ICR în vederea participării României, ca invitat de onoare, la Târgul de Carte de la Paris.   Propunerea venită din partea senatorului PSD Gabriela […]

Un articol de Andrada Văsii|17 ianuarie 2013

Preşedintele Institutului Cultural Român, Andrei Marga, urmează să fie invitat, în prima săptămână a lunii februarie, la Senat, pentru a purta o discuţie cu membrii Comisiei pentru cultură pe marginea pregătirilor ICR în vederea participării României, ca invitat de onoare, la Târgul de Carte de la Paris.

 

Propunerea venită din partea senatorului PSD Gabriela Firea viza iniţial invitarea directorului ICR la o discuţie cu membrii comisiei în cursul săptămânii viitoare, însă, preşedintele acestui for, social-democratul Georgică Severin, a invocat faptul că parlamentarii vor fi ocupaţi cu dezbaterea şi adoptarea bugetului de stat. Astfel, propunerea lui Georgică Severin de a programa întâlnirea cu Andrei Marga pentru începutul primei sesiuni ordinare din 2013 a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Georgică Severin a subliniat faptul că, în opinia sa, Târgul de Carte de la Paris reprezintă o oportunitate pentru România care nu trebuie ratată, mai ales că suma la care se ridică participarea ţării noastre la eveniment este echivalentă cu costul realizării ”unei poteci mai răsărite”.

”Există o problemă şi am discutat şi la ICR, am primit sprijin şi de la MAE – România este invitatul de onoare de la Târgul de Carte de la Paris, care pe plan european este Mecca târgurilor de carte. Prezenţa în pavilionul central, posibilitatea ca multe acţiuni să fie centrate pe România reprezintă un vector de imagine extraordinar, iar costurile sunt la nivelul unei poteci mai răsărite. Nu trebuie să pierdem o oportunitate cu care nu ne vom mai întâlni. Mai sunt câteva luni. Trebuie să ne preocupăm serios, să încercăm să popularizăm această manifestare pentru că în felul acesta toate autorităţile se vom implica mai aplicat. Ar fi păcat fiindcă este o onoare”, a spus Severin, la Parlament.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, i-a asigurat pe colegii săi senatori de interesul pe care Ministerul Culturii îl va manifesta în legătură cu acest eveniment, precizând însă faptul că ministerul este doar ”un sponsor”, neavând şi atribuţii organizatorice.

”În legătură cu Târgul de Carte de la Paris, ICR este organizatorul, nu Ministerul Culturii, iar ICR este o instituţie liberă, independentă, autonomă. Ministerul are o infimă contribuţie, are o contribuţie financiară, dar nu este organizator”, a subliniat acesta.

Sursa: Agerpres

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]