Preşedintele juriului la Festival De Cinéma Européen des Arcs va fi Cristian Mungiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/presedintele-juriului-la-festival-de-cinema-europeen-des-arcs-va-fi-cristian-mungiu/

Regizorul român Cristian Mungiu va fi preşedintele juriului la Festival De Cinéma Européen des Arcs, care se va desfăşura în staţiunea franceză Les Arcs între 15 şi 22 decembrie. Cristian Mungiu, care a câştigat Palme d’Or în 2007 pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi două premii anul acesta la Cannes cu , […]

Un articol de |27 septembrie 2012

Regizorul român Cristian Mungiu va fi preşedintele juriului la Festival De Cinéma Européen des Arcs, care se va desfăşura în staţiunea franceză Les Arcs între 15 şi 22 decembrie.

Cristian Mungiu, care a câştigat Palme d’Or în 2007 pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi două premii anul acesta la Cannes cu , pentru cel mai bun scenariu, respectiv cea mai bună interpretare feminină (Cosmina Stratan şi Cristina Flutur), va conduce juriul festivalului organizat în staţiunea montană din Franţa, potrivit site-ului evenimentului.

„Avem onoarea de a vă anunţa că regizorul român Cristian Mungiu („Occident”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „După dealuri”) va fi preşedintele juriului celei de-a patra ediţii Festival de Cinéma Européen des Arcs”, scrie pe prima pagină a site-ului.

Nous avons l’honneur de vous annoncer que le réalisateur roumain Cristian Mungiu (L’Occident, 4 mois, 3 semaines et 2 jours, Au delà des collines) sera le président du Jury de cette quatrième édition du !

Festivalul, aflat la cea de-a patra ediţie, include, pe lângă secţiunea competiţională, o piaţă de coproducţii, dar şi sesiuni de proiecţii ale unor filme în lucru.

Potrivit Cineuropa, filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, este distribuit în Franţa de Le Pacte şi va avea premiera în această ţară pe 21 noiembrie.

„După dealuri” este propunerea României la Oscar, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.

„După dealuri” spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

În Bucureşti, „După dealuri” va fi proiectat în avanpremieră, pe 25 octombrie, în închiderea celei de-a treia ediţii a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest. Pelicula este distribuită în ţară de Voodoo Films.

 

Sursa: Mediafax

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.