Prestigiosul Centru Pompidou, muzeul naţional de artă modernă din Paris, aduce capodoperele cineaştilor suprarealişti la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/prestigiosul-centru-pompidou-muzeul-national-de-arta-moderna-din-paris-aduce-capodoperele-cineastilor-suprarealisti-la-festivalul-international-de-film-experimental-bucuresti/

Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 noiembrie. Câteva dintre cele mai importante capodopere cinematografice ale avangardei suprarealiste, filme ce influenţează practicile vizuale experimentale şi în prezent, vor fi prezentate în cadrul festivalului. Centrul Pompidou este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume şi deţine una dintre cele mai impresionante […]

Un articol de Andrada Văsii|23 octombrie 2012

Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 noiembrie. Câteva dintre cele mai importante capodopere cinematografice ale avangardei suprarealiste, filme ce influenţează practicile vizuale experimentale şi în prezent, vor fi prezentate în cadrul festivalului.
Centrul Pompidou este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume şi deţine una dintre cele mai impresionante colecţii de film, ce acoperă mai mult de un secol de cinema şi artă vizuală, începând cu “Voyage dans la lune”, de Georges Mélies, până în prezent, reflectând practici cinematografice experimentale dezvoltate în afara cinema-ului mainstream.
Centru Pompidou se alătură astfel demersului educaţional al Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti, oferind publicului bucureştean o incursiune inedită în universul oniric, plin de umor şi surprinzător de actual al avangardei suprarealiste, prin programul special realizat de curatorul colecţiei, Philippe-Alain Michaud. Programul special va fi reprezentat la Bucureşti de Jonathan Pouthier, responsabil de programele de cinema ale Centrului Pompidou, invitat în dublă ipostază, fiind de asemenea membru al juriului al ediției din acest an al festivalului.

Sursa: Radiocultura

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

31
/08
/21

Gala Tânărului Actor HOP, ediția a 24-a, își deschide porțile pe 2 septembrie. Pe drumul căutărilor către autenticul DansActor, concurenții sunt pregătiți de confruntarea de la Alba Iulia unde, ajutați de lumea lui Caragiale, vor demonstra că sunt pregătiți să fie creatori de teatru.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.