Primul spectacol pentru adolescenţi, la Teatrul Excelsior
https://www.ziarulmetropolis.ro/primul-spectacol-pentru-adolescenti-la-teatrul-excelsior/

Marţi, 14 mai, de la ora 19.00, Teatrul Excelsior reia spectacolul „4 Dansuri“ – primul proiect dedicat adolescenţilor. Textul rafinat, o metaforă a adolescenţei văzută în patru ritmuri – tango, bolero, rock and roll şi vals – este scris de unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi spanioli contemporani, Albert Espinosa.

Un articol de |12 mai 2013

Marți, 14 mai, de la ora 19.00, Teatrul Excelsior reia spectacolul „4 Dansuri“ – primul proiect dedicat adolescenților. Textul rafinat, o metaforă a adolescenței văzută în patru ritmuri – tango, bolero, rock and roll și vals – este scris de unul dintre cei mai apreciați dramaturgi spanioli contemporani, Albert Espinosa

În acest spectacol nu există roluri secundare. Pe planul doi, trei… sunt doar adulţii /părinți care nu mai țin de mult pasul cu dansurile copiilor, care au devenit brusc adolescenți în derivă, căutând cu disperare un rost, un sens.

Într-o lume ocupatăde adulți, suficientă, scrobită cu toate prejudecățile, așezată în falsitate și indiferență, adolescenții nu au niciun loc. Sunt în Țara Nimănui. Dați afară de peste tot, împinși la margine, ei caută cu înfrigurare o soluție de salvare. În timp ce adulții sunt orbi și surzi, adolescenții își caută identitatea.

Patricia, singurul personaj feminin, sora „ciudată“ este interpretată de Annemary Ziegler, Baysitter-ul de Ion Bechet, Fratele Patriciei de Tudor Pârvu, Deșiratul de Marian Rădulescu și Vânjosul de Robert Robert Emanuel.

Piesa „4 Dansuri“ a fost scrisă de Albert Espinosa în 2003 și s-a jucat până acum cu mare succes în Spania, Germania (la Dusseldorf și Essen), în Mexic (Guadalajara), Venezuela (Caracas) și acum, pentru prima oară în România, la Teatrul Excelsior din București.

„4 Dansuri“, în regia Adrianei Zaharia, este  unul dintre ultimele proiecte care poartă girul maestrului Ion Lucian, fondatorul Teatrului Excelsior.

Biletele se pot comanda la telefon 021 315 97 36 (de marţi până vineri, orele 10.00-17.00). Costul unui bilet pentru grupurile de elevi este de 16,2 lei.

08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.