Prinţii William şi Harry, soldaţi galactici, în viitorul „Star Wars”
https://www.ziarulmetropolis.ro/printii-william-si-harry-soldati-galactici-in-viitorul-star-wars/

Prinţii William şi Harry ai Marii Britanii apar în filmul „Star Wars: The Last Jedi”, regizat de Rian Johnson, care va fi lansat pe 15 decembrie, a confirmat actorul John Boyega.

Un articol de Petre Ivan|19 noiembrie 2017

Cei doi membrii ai familiei regale britanice au vizitat platourile de filmare de la Pinewood Studios în aprilie 2016 şi s-a zvonit încă de la acel moment că ar fi filmat o scenă.

Boyega, care interpretează rolul soldatului Finn, a confirmat într-o discuţie cu The Hollywood Reporter că a jucat alături de cei doi îmbrăcaţi în costume de soldaţi ai Imperiului Galactic, dar şi că Tom Hardy este prezent în film cu o cască ce îi acoperă faţa. Actorul a spus că a fost „o incredibilă experienţă” să filmeze scena cu prinţii.

„A fost mai mult amuzant decât intimidant”, a mai spus el. În cel de-al optulea film al francizei „Star Wars” apare şi Gary Barlow, solistul Take That, care a filmat o scenă în luna martie a aceluiaşi an.

În filmul „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi”, saga Skywalker continuă, în timp ce eroii din „Trezirea Forţei” se alătură legendelor galactice într-o aventură ce scoate la iveală mistere străvechi despre Forţă, împreună cu revelaţii şocante despre trecut.

Din distribuţie fac parte Mark Hamill, Carrie Fisher, Adam Driver, Daisy Ridley, John Boyega, Oscar Isaac, Lupita Nyong’o, Andy Serkis, Domhnall Gleeson, Anthony Daniels, Gwendoline Christie, Kelly Marie Tran, Laura Dern şi Benicio Del Toro.

„Star Wars: Ultimii Jedi” este scris şi regizat de Rian Johnson şi produs de Kathleen Kennedy şi Ram Bergman. J.J. Abrams, Tom Karnowski şi James McGatlin sunt producătorii executivi. Producţia va fi lansată în cinematografele din România, în avanpremieră, pe 14 decembrie, .

Foto: Star Wars, William şi Harry – facebook

25
/11
/13

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează astăzi, de la ora 20.10, filmul „Efectul Genovese“, regizat de Jon Gostin, în seria de premiere produse recent de televiziunea publică, prin intermediul Casei de Producţie TVR.

23
/11
/13

Astăzi, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Ion Caramitru. Cinefilii români vor putea urmări două dintre filmele sale reprezentative: ,,Ştefan Luchian’’ (de la ora 14.10) şi ,,Între oglinzi paralele’’ (de la ora 20.10).

21
/11
/13

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit", iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă", scrie publicaţia Indie Wire.

19
/11
/13

Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, „Inimi cicatrizate“, a fost selectat în cadrul ,,Coproduction Village” la ,,Festival De Cinema Europeen des Arcs”. Evenimentul va avea loc luna viitoare, în perioada 14-17 Decembrie 2013, în Alpii francezi.

19
/11
/13

CRONICĂ DE CARTE „Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc“ (Editura Polirom, 2013), cea mai nouă carte a criticului de film Tudor Caranfil, conţine numeroase verdicte critice ratate, în special la cineaşti de valoare.