„Procesul”. Kafka!
https://www.ziarulmetropolis.ro/procesul-kafka/

CRONICĂ DE FILM Realizat de Claudiu Mitcu şi Ileana Bîrsan, „Procesul” (2017) este un documentar captivant despre celebrul caz al lui Mihai Moldoveanu, bărbatul care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susţine că nu a comis-o.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 Iulie 2018

În prima secvență din documentarul „Procesul” (2017), realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, protagonistul, Mihai Moldoveanu, este în fața detectorului de minciuni. După cele câteva întrebări banale de început, urmează întrebarea esențială, cea care declanșează povestea: a comis cu adevărat crima din 1995 de care a fost acuzat (alături de un cuplu, ar fi ucis un taximetrist la Oradea) și pentru care, așa cum va dezvălui filmul pe parcurs, a stat peste 18 ani în închisoare (dintr-o condamnare totală de 25) și alți câțiva ani prin procese, deși el susține că este complet nevinovat și că a fost victima unor erori judicire multiple, dovedite inclusiv de CEDO?

Pentru a întreține suspansul, răspunsul și confruntarea acestuia cu detectorul de minciuni cad la montaj. Filmul se lansează astfel ca un posibil demers de aflare a adevărului – documentarul în sine devine un tip de anchetă cu mijloace pur cinematografice.

Un adevărat film de suspans, un pseudo-policier a cărui miză nu este însă atât demonstrarea nevinovăției lui Mihai Moldoveanu, un fost ofițer din armată (ea pare evidentă din spusele și probele aduse de protagonist în fața camerei), cât revelarea absurdității revoltătoare a situației prin care a trecut bărbatul și care i-a distrus viața.

Ca într-o investigație atentă, Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan își construiesc tacticos discursul, din informație în informație, până la obținerea unui portret cât mai complex: filmul se bazează în cea mai mare parte pe interviuri cu Mihai Moldoveanu, realizate în mai multe etape ale ultimelor sale încercări de a dovedi că procesul său inițial a fost o eroare și de a obține rejudecarea.

Și în timp ce filmul pare să se instaleze confortabil pe un traseu previzibil în care avem acces aproape exclusiv la perspectiva protagonistului, confruntată pe alocuri cu extrase din rapoarte ale poliției și dosare ale instanței, cei doi regizori iau spectatorul prin surprindere și introduc câteva înregistrări de arhivă oficiale, realizate la câteva luni de la incident: una este din timpul anchetei și una surprinde presupusa reconstituire.

Ambele îl au în centru pe Mihai Moldoveanu, față în față cu procurorul de caz (un personaj ale cărui alúră și voce aduc aminte de micul dictator de vas întruchipat de Nicolae Albani în „Croaziera”, filmul din 1981 al lui Mircea Daneliuc).

Perturbator la aceste înregistrări este că, în ele, Mihai Moldoveanu pare a-și recunoaște fapta. Asta îi nuanțează portretul pe care i-l face filmul (vor mai fi și alte nuanțe pe parcus, cum este informația că el se afla la Oradea probabil pentru a trece ilegal frontiera un pakistanez), dar mai ales deschide o nouă pistă, și mai ofertantă: Ce l-a determinat să spună asta? Este mărturisirea una falsă, făcută sub constrângere? Ce ne dezvăluie de fapt imaginile oficiale?

Iar aici „Procesul” capătă o mai mare profunzime, care îl face un film ambițios. Atenția se mută acum pe descifrarea captivantelor imagini oficiale de arhivă, care sunt confruntate subtil cu versiunea de acum a protagonistului, pe care el și-o ilustrează cu fotografii și planșe realizate probabil ca parte a apărării în multiplele procese.

În imaginile procuraturii de atunci, vedem un tânăr timorat, ușor confuz, aparent cu unele urme de răni, față în față cu un procuror atotputernic, cu un avocat care pare mai curând de partea acuzării, polițiști și cu diverse alte persoane reprezentante ale puterii căreia Mihai Moldoveanu îi căzuse victimă.

Însă imaginile mai spun și altceva. Pot fi privite ca un simbol al anilor `90, cu prelungirea unor metehne din timpul comunismului, când justiția fusese decredibilizată din cauza supunerii politice: neprofesionalism, atotputernicie și impunitate din partea poliției și procuraturii și, mai departe, din partea instanțelor.

Și, de ce nu, un simbol al unui sistem kafkian, care scapă cu greu de reflexele proaste și în care drepturile omului sunt încălcate. Cu prelungiri până în prezent.

Apoi, această extraordinară opțiune regizorală declanșează o reflecție mai largă despre cât adevăr și câtă minciună ascund imaginile filmate, de orice natură ar fi ele. Într-un fragment de interviu, avocata protagonistului explică parțial ce e în neregulă cu reconstituirea omorului, așa cum reiese ea din filmare – înregistrarea nu este completă, lipsesc chiar momente din deplasările cu mașinile între punctele esențiale de pe traseul crimei, ceea ce poate arăta că nu protagonistul este cel care i-a condus pe procurori.

Deși se plasează de partea lui Mihai Moldoveanu (fie și numai prin faptul că nu au avut acces la pozițiile magistraților care au instrumentat inițial cazul), Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan evită patetismul și senzaționalismul la care ar îndemna un astfel de caz și optează în schimb pentru o tratare cât mai cerebrală și detaliată în încercarea de a înțelege, iar spectatorul odată cu ei, o situație teribil de complicată.

„Procesul” este distribuit în cinematografele din România începând cu 13 iulie.

20
/09
/18

"Există o fântână a tinereţii: este mintea ta, talentele tale, este creativitatea pe care o aduci în viaţa ta şi în vieţile celor pe care îi iubeşti. Dacă înveţi să foloseşti această sursă, atunci poţi învinge într-adevăr vîrsta." - Sophia Loren.  Considerată un „tezaur naţional“ în Italia natală, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 84 de ani. 

19
/09
/18

Zilele acestea au loc filmările pentru „Luca”, cel mai nou film al lui Horațiu Mălăele,un thriller psihologic, cu influențe de neo-noir, de la maeștrii acestui gen: Polanski (Chinatown), Coppola(The Conversation), sau Scorsese (Taxi Driver). Protagonistul va fi arhetipul acestui gen cinematografic: damnatul.

19
/09
/18

"Nu vreau să fiu singură; vreau să fiu lăsată în pace" - Greta Garbo, fotografiată de Clarence Sinclair Bull, în anul 1931, pentru filmul Mata Hari.

18
/09
/18

Marlon Brando (Stanley Kowalski) și Vivien Leigh (Blanche DuBois), în anul 1951, în filmul „Un tramvai numit dorință” / „A Streetcar Named Desire”, realizat după piesa omonimă a dramaturgului american Tennessee Williams. Filmul regizat de Elia Kazan a avut premiera în urmă cu 67 de ani, într-o zi de 18 septembrie.

17
/09
/18

„Banii sunt bani” / „Money’s money”, noul thriller al regizorului georgian Géla Babluani, explorează același teritoriu noir cu care ne-a obișnuit de la debutul său premiat la Sundance: lumea ascunsă a violenței, relația oamenilor cu banii și capcanele pe care unii și le pot construi, dacă se lasă ghidați de lăcomie.

15
/09
/18

Am recuperat abia acum, cu nepermisă întârziere, asta și pentru că am vrut să îl văd pe ecran mare, odată cu lansarea în cinematografe, „O creatură delicată” (2017), de Serghei Loznița. Este pur și simplu un film mare!

14
/09
/18

Patrick Swayze și soția sa dansând în 1994, la "World Music Awards", pe piesa  lui  Whitney Houston "All the man that I need".  Cei doi s-au cunoscut în 1970, Houston Ballet Dance Company, pe când Lisa Niemi avea 14 ani. Patrick, fiul proprietarului și directorului companiei de dans, avea 18 ani.

Page 1 of 21512345...102030...Last »