Profesioniști din elita operei mondiale vin în Transilvania pentru Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”
https://www.ziarulmetropolis.ro/profesionisti-din-elita-operei-mondiale-vin-in-transilvania-pentru-festivalul-regal-de-opera-virginia-zeani/

Soprana Nelly Miricioiu, o incomparabilă actriţă cu voce de aur – aşa cum a numit-o critica internaţională -, strălucitoare la Covent Garden, Metropolitan Opera din New York sau Scala din Milano, se numără printre invitaţii celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional de Operă “Virginia Zeani”, care va avea loc La Târgu Mureş, Reghin şi Cluj, în perioada 31 mai – 9 iunie.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2019

Cele trei orașe vor găzdui evenimente de înaltă ținută, concerte, spectacole pentru copii, evenimente speciale dedicate muzicilor tinere sau ateliere susținute de importanți profesioniști ai scenei lirice mondiale.

Tineri artiști din Iran, Australia, Coreea de Sud, Serbia sau Armenia concurează, în cadrul prestigiosului “L’Assoluta Virginia Zeani Royal Voice Competition”, pentru Marele Trofeu care, prin bunăvoința Casei Regale a României, poartă sigiliul Regelui Mihai I. Evenimentul, organizat de Asociația “Toghether on Top”, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria din Târgu Mureș, și-a câștigat prestigiul printre primele trei cele mai importante competiții ale scenei lirice găzduite de România și este o reverență adusă Virginiei Zeani, una dintre marile soprane ale lumii, care s-a născut în Transilvania.

În vârstă de 93 de ani, soprana Virginia Zeani locuiește în prezent în Florida, Statele Unite ale Americii.

“Festivalul s-a născut din dorința de a omagia personalitatea copleșitoare a Virginiei Zeani, al cărei parcurs artistic relevă un sublim model de conduită scenică. Este destinul unei tinere care, la vârsta de 13 ani, a pornit să-și înfrunte viața dintr-un sat transilvan, ajungând ”prima donna assoluta” și diva adorată a marilor teatre ale lumii. Concursul de canto L’Assoluta Virginia Zeani le oferă tinerilor artiști oportunitatea confruntării cu un juriu de calibru internațional și ocazia rară de a-și șlefui interpretarea vocală sub îndrumarea unor mari artiști, ce conduc cursurile de măiestrie incluse în programul festivalului” – Péter Kolcsár, Director Artistic al Festivalului.

Alături de soprana Nelly Miricioiu, festivalul se bucură de prezența unor invitați cu prestigiu internațional din Marea Britanie, Germania, Italia, Turcia sau Ungaria, printre care Peter Mario Katona – de mai bine de 20 de ani director de casting la The Royal Opera House Covent Garden -, sau Larisa Gergieva – director artistic al mai multor instituții culturale din Finlanda, Rusia, Ucraina și Republica Osetia de Nord-Alania.

Printre invitații celei de-a III-a ediții se numără consilierul artistic al Operei Naționale Norvegiene, Pal Christian Moe, un profesionist cu o vastă experiență de administrator artistic, director de casting pentru numeroase teatre de operă ale lumii, de la Opera Națională din Paris și Chicago sau cea din Munchen.

A confirmat prezența la Târgu Mureș și Emese Soós, director al Departamentului de Administrație Artistică din Budapesta. Emese Soós a făcut parte din echipa de organizare a unor importante festivaluri europene, de la Festivalul Haydn din Fertőd, la Zilele Muzicii Contemporane din Balatonföldvár.

A condus vreme de zece ani Festivalului Evreiesc de Vară din Budapesta și a coordonat departamentele de comunicare ale unor instituții culturale de înaltă ținută, cum ar fi Opera de Stat din Ungaria sau Teatrul Național din Miskolc.

Dirijorul acestei ediții a festivalului este Vladimir Lungu. Colaborator al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, profesor la Conservatorul de Stat „Dokuz Eylül” din Izmir si colaborator permanent al Operei de Stat din Izmir, muzicianul de origine basarabeană Vladimir Lungu a lucrat, de-a lungul carierei, cu diverse personalităţi de prim rang ale lumii artistice internaționale, de la tenorul și dirijorul argentinian José Cura – un erudit specializat în mai multe discipline -, la violonistul american de origine rusă Alexander Markov.

“Vă invit să ne bucurăm împreună de oferta extraordinară pe care Festivalul Internațional de Operă Virginia Zeani o propune în 2019. Astfel, vom deveni susținătorii celui mai important proiect de muzică cultă al Județului Mureș” – Marian Jurgiu, Director General al Festivalului

DESPRE VIRGINIA ZEANI:

Virginia Zeani

Virginia Zeani, soprana al cărei glas i-a uluit, în epoca de aur a operei, pe cei mai exigenți melomani ai lumii. Una dintre stelele scenei lirice ale anilor ’50-’70, Virginia Zeani este o artistă care, prin delicatețe și sensibilitate, dublate de har și aleasă educație, a reușit să se mențină printre cele mai importante personalități ale lumii operei de-a lungul celor 30 de ani de strălucită carieră internațională.

Și-a păstrat reputația în epoca marilor dive în arta lirică mondială, – Callas, Tebaldi, Caballé, Birgit Nilsson -, a susținut un turneu în Anglia în anul încoronării Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a păstrat, pe toată durata carierei sale artistice, relații apropiate cu Principatul Monte Carlo și cu Casa Regală a Egiptului.

Vreme de 25 de ani ‘Prima Donna Assoluta’ a Teatrului de Operă din Roma, Virginia Zeani a fascinat fie în delicatul rol al Violettei din Traviata, fie cântând partiturile sofisticatei Mimi din Boema sau în rolul Margaretei din Faust, printre alte roluri fascinante gândite de marii compozitori ai lumii.

Adunate, sunt peste 60 de roluri diferite, care i-au adus admirația publicului, a autorităților din multe țări și, mai ales, o reputație de excelență profesională la nivel internațional. Maria Calles însăși spunea, cândva, că Virginia Zeani este singura artistă lirică din lume care-i poate da emoții.

I-a susținut, încă de la începutul carierei lor, pe Luciano Pavarotti și pe Plácido Domingo, acesta din urmă fiind, în opinia Virginiei Zeani, cel mai complex tenor pe care l-a întâlnit vreodată. De altfel, i-a fost alături pe scenă pentru prima dată în 1972, în „Manon Lescaut”, de Puccini, la Barcelona.

A fost admirată de dirijorul Arturo Toscanini, legenda de la Scala și ilustrul maestru al faimoasei Maria Callas, s-a bucurat de prietenia Renatei Tebaldi sau a Magdei Olivero – o legendă a operei italiene -, a unor muzicieni precum Beniamino Gigli, Mario del Monaco sau a vestitului Franco Corelli.

A fost decorată de Regele Farouk al Egiptului pentru merite culturale și a cântat la logodna acestuia, aplaudată, printre alții, și de prințul Ali Khan și de legendara lui soră, prinţesă Fawzia, prima soţie a şahului Persiei. A contribuit la începuturile Şcolii de Operă din Noua Zeelandă, alături de regizorul Raymond Hawthorne şi de dirijorul şi profesorul Eliano Matteozzi Petralia, și a fost, vreme de 30 de ani, profesor emerit al Universității din Indiana, Statele Unite.

Virginia Zeani deţine peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și este deţinătoarea Decoraţiei Regale „Nihil Sine Deo”, acordată în 2011 de regele Mihai I al României.

FESTIVALULUI REGAL DE OPERĂ “VIRGINIA ZEANI”

Foto: Festivalul Regal de Operă – facebook

 

 

 

 

 

 

27
/02
/15

Astăzi se împlinesc 90 de ani de la naşterea muzicianului Marin Constantin, dirijor şi compozitor, fondator al Corului Naţional de Cameră Madrigal. Începând de la această dată, o serie de evenimente dedicate memoriei marelui om de cultură va avea loc atât în Bucureşti cât şi la nivel naţional și se va derula pe parcursul întregului an,.

27
/02
/15

Ziua de 8 martie nu putea trece neobservată la Sala Radio, unde acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre cei mai mari muzicieni ai momentului, va susţine un concert extraordinar.

26
/02
/15

Madonna a căzut de pe scenă în timp ce cânta la ceremonia Brit Awards 2015, desfăşurată miercuri seară în Londra. Cântăreaţa a aterizat dur, dar s-a ridicat rapid şi a continuat spectacolul.

25
/02
/15

În luna martie, două recitaluri cu acces liber (în limita locurilor disponibile), se vor derula în Studioul Alfred Alessandrescu, spaţiu mai intim dedicat muzicii şi situat tot în clădirea Radio România (ca şi Sala Radio). Cele două evenimente vă propun întâlnirea cu partituri semnate de doi „titani” ai muzicii clasice – Mozart şi Beethoven.

24
/02
/15

În continuarea tradiţiei muzicale iniţiate de marele violonist Ion Voicu, fiul său, Mădălin Voicu – în ipostază de dirijor – şi nepotul său, Mădălin Voicu jr. - la pian – vor urca pe scena Salii Radio, la concertul pe care îl vor susţine vineri, 27 februarie, de la ora 19.00, alături de Orchestra Naţională Radio.

21
/02
/15

Sâmbătă, 28 februarie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul ,,We must believe in spring”, susținut de Mircea Tiberian Ensemble, împreună cu Nadia Trohin, o tânǎrǎ artistă cu o evoluţie spectaculoasă pe scena românească a jazzului din ultimii ani, și experimentatul saxofonist Cristian Soleanu.

18
/02
/15

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare - într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (19.00), la Sala Radio.

17
/02
/15

Institutul Cultural Român (ICR), în colaborare cu "Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română", "Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România" şi "Filarmonica Naţională Serghei Lunchevici" din Chişinău (Republica Moldova) prezintă spectacolul Ansamblului "Archaeus", cu opera de cameră în şapte tablouri pentru soprană, tenor şi septet instrumental "UNU PLUS MINUS UNU" op.148-154 de Liviu Dănceanu, în Festivalul Internaţional de Muzică "MĂRŢIŞOR 2015". Spectacolul va avea loc la Sala Mare a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici din Chişinău, marţi 4 martie, ora 18.00.

17
/02
/15

Ceainăria ARCUB găzduieşte joi, 26 februarie, de la ora 19.00, întâlnirea dintre autorul Radu Paraschivescu si omul de televiziune si de radio Luca Niculescu, în cadrul căreia vor dezbate tema "... în lume nu-s mai multe Românii". Discutia va fi completată de recitalurile solo, în aceeasi notă, ale naistei Cornelia Tihon.

16
/02
/15

Biletele pentru 10 concerte din seria celor Camerale (Ateneul Român) s-au epuizat și 4 din seria Mari Orchestre (Sala Palatului) sunt în curs de epuizare, potrivit cifrelor furnizate de Eventim. Cele 25.000 de bilete pentru Festivalul Enescu 2015 vândute până la ora 12.30 PM reprezintă în jur de 55% din totalul celor 46.500 de bilete puse în vânzare luni dimineață, la ora 10.00 AM

16
/02
/15

Doi compozitori al căror destin artistic este legat prin relaţia conflictuală descrisă (în formă ficţionalizată) în celebra piesă de teatru „Amadeus” (şi în pelicula cinematografică omonimă) - MOZART şi SALIERI – şi doi muzicieni români de mare valoare - dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi violonistul ALEXANDRU TOMESCU - se întâlnesc pe scena Sălii Radio!