Program de guvernare: Prezervarea patrimoniului construit – principala urgenta a politicilor culturale
https://www.ziarulmetropolis.ro/program-de-guvernare-prezervarea-patrimoniului-construit-principala-urgenta-a-politicilor-culturale/

„În această etapă, Prezervarea patrimoniului construit este principala urgenţă a politicilor culturale. Protejarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural naţional, de o diversitate unică în Europa, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate românească, prin introducerea acestei teme în educaţia formală şi informală”, menţionează documentul citat.   Misiunea principală a politicilor culturale rezidă, potrivit programului de […]

Un articol de Andrada Văsii|20 decembrie 2012

„În această etapă, Prezervarea patrimoniului construit este principala urgenţă a politicilor culturale. Protejarea şi cunoaşterea patrimoniului cultural naţional, de o diversitate unică în Europa, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate românească, prin introducerea acestei teme în educaţia formală şi informală”, menţionează documentul citat.

 

Misiunea principală a politicilor culturale rezidă, potrivit programului de guvernare, pe de o parte, în sporirea capacităţii de inventariere, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional şi local, iar pe de altă parte în susţinerea celor mai semnificative forme de creativitate artistică, precum şi a industriilor culturale celor mai competitive.

 

Metoda prin care se urmăreşte realizarea acestei misiuni este reprezentată de sprijinirea colectivităţilor locale în creşterea capacităţii instituţionale, bugetare şi tehnice de încurajare, gestiune, protecţie şi promovare a expresiilor culturale locale şi a creativităţii individuale. Acest sprijin are în vedere facilitarea formelor de acces atât la fondurile publice, cât şi la programele europene dedicate patrimoniului cultural, industriilor culturale sau dezvoltării regionale şi turismului.

 

Astfel, între obiective fundamentale al programului se situează: elaborarea, supunerea spre dezbatere publică şi promovarea legislativă a Codului Patrimoniului Cultural, în vederea realizării unei protecţii efective şi eficiente a patrimoniului cultural şi a introducerii sale în circuitul naţional şi internaţional.

 

De asemenea, se va avea în vedere instituirea Sistemului Naţional de Educaţie şi Formare în domeniul patrimoniului construit, cu integrarea mecanismului de atestare a specialiştilor şi experţilor în domeniu, ca şi finalizarea inventarierii şi clasării patrimoniului naţional construit şi mobil şi întărirea dispozitivului legal şi a mijloacelor administrative de salvare, protejare şi punere în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, ca şi a siturilor şi ansamblurilor urbane şi a monumentelor de for public.

 

Constituirea Fondului Patrimoniului Naţional, instituţie publică ce urmează să preia în administrare, să restaureze, să conserve şi să pună în valoare monumentele istorice şi de arhitectură cu un statut incert al proprietăţii sau aflate în proprietate privată ori în administrarea autorităţilor locale şi care se află în stare de abandon şi degradare este un alt obiectiv al noului guvern.

 

Pentru realizarea acestor deziderate, Guvernul va acţiona pe următoarele direcţii de acţiune: pregătirea documentului de fundamentare în vederea demarării negocierilor cu Comisia Europeană pentru Programul Operaţional Sectorial Cultură-Patrimoniu-Educaţie, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Ministerul Fondurilor Europene; reinstituirea programului ‘Patrimoniului în pericol’ destinat muzeelor etnografice în aer liber pe bază de cofinanţare cu contribuţie privată, mecenat şi sponsorizări şi iniţierea procedurilor de înscriere a Ansamblului monumental ‘Calea Eroilor’ de la Târgu-Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, contribuind astfel la promovarea si recunoaşterea valorilor culturale române la nivel internaţional.

 

De asemenea, va fi demarat un proiect complex de rezolvare a situaţiei ansamblului Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, sit aflat pe Lista Patrimoniului Mondial din 1999 datorită valorii sale excepţionale din punct de vedere istoric şsi cultural şi va fi promovată ceramica de Horezu, ca element de patrimoniu imaterial naţional, dată fiind înscrierea acesteia pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial.

 

Noul guvern va încuraja şi sprijini cercetările în domeniul patrimoniului imaterial din Romania, prin inventarierea elementelor de patrimoniu si finalizarea celui de-al II-lea volum din Patrimoniul cultural imaterial din România. Repertoriu II, precum şi adoptarea unor noi acte normative pentru protejarea patrimoniului imaterial in acord cu Convenţia UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din 2003.

 

Totodată, se va urmări elaborarea proiectului şi constituirea colecţiilor pentru un ‘Muzeu al comunismului’, ce va ilustra viaţa cotidiană sub socialismul de stat, cultura materială, represiunea şi formele de rezistenţă.

Va fi proiectată o sală de concerte la standarde internaţionale în Bucureşti ce urmează să devină centrul de referinţă pentru Festivalurile Enescu, încurajându-se susţinerea sistematică şi continuă a participării româneşti la evenimente culturale de talie internaţională (Bienala de la Veneţia, Salonul Internaţional al Cărţii etc.), dezvoltarea parteneriatului public-privat în domeniul industriilor artistice (media, publicitate, design, modă etc.).

Misiunea Institutului Naţional al Patrimoniului va fi întregită cu o dimensiune de formare continuă şi de atestare a profesioniştilor patrimoniului naţional urmând a fi constituită, pe lângă acest Institut, a unui Centru Naţional de Restaurare care să grupeze profesionişti ai restaurării şi ai meşteşugurilor de artă şi care să fixeze standardele naţionale pentru intervenţiile asupra monumentelor şi obiectelor de patrimoniu mobil.

 

Vor fi prezervate şi dezvoltate meseriilor artistice în cadrul unui program realizat în comun cu Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu acest minister urmând a fi dezvoltată educaţia artistică şi culturală la nivelul învăţământului preuniversitar, precum şi cercetarea ştiinţifică în domeniul patrimoniului la nivelul învăţământului universitar.

Lansarea proiectului Repertoriului Naţional al Monumentelor Istorice în cooperare cu Academia Română, clarificarea legislativă şi sporirea rigorii reglementărilor în materia proprietăţii literare şi artistice, elaborarea şi implementarea, în parteneriat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi cu Primăria Sectorului 3, a proiectului integrat ‘Centrul istoric al Capitalei’, pentru constituirea unei arii culturale protejate, punerea în valoare a monumentelor istorice şi a patrimoniului arhitectural, a industriilor şi meşteşugurilor artistice sunt alte direcţii de acţiune a noului guvern.

 

Nu în ultimul rând, programul de guvernare prevede sprijinirea creaţiei artistice contemporane prin susţinerea taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale în parteneriat cu Institutul Cultural Român, susţinerea industriei cinematografice româneşti pentru a-şi întări competitivitatea pe plan internaţional şi sprijinirea Bisericilor pentru introducerea sistemelor de securitate în lăcaşurile de cult ce adăpostesc obiecte mobile de patrimoniu.

 

Sursa: Agerpres

26
/10
/17

La exact o sută de ani de la „Marea Revoluție din Octombrie” (mutată din capriciile calendarelor noi pe 7 noiembrie), în cadrul Festivalului Național de Teatru, la Teatrul Bulandra (sala Ciulei) s-a jucat „Cabaretul Dada” de Matei Vișniec, în regia Ancăi Bradu, producție a Teatrului „Regina Maria” din Oradea.

26
/10
/17

Muzeul Ermitaj a repornit astăzi ceasul care a fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian. Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 12 minute.

26
/10
/17

Festivalul Naţional de Teatru organizează o seară-eveniment „În memoriam Adrian Enescu”, ca semn de omagiu şi de preţuire a artei sale muzicale şi a personalităţii sale de mare anvergură spirituală.

26
/10
/17

În luna noiembrie, spectacolul de teatru multimedia „Harun și Marea de povești”, care a avut premiera în cadrul celei de-a douăsprezecea ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est, revine cu șase reprezentații noi la Apollo111 Teatrul. Aceasta este prima adaptare de teatru după un roman al lui Salman Rushdie în România

25
/10
/17

Începând cu premiera din 9 mai, Florin Piersic Jr transformă spectacolul pe textul american Frați, împreună cu colegii săi din Teatrul Național din Timișoara, într-un adevărat live-show - un spectacol contemporan despre relații, aici și acum, relații între personaje, cât și între public și personaje.

25
/10
/17

Opera Națională București are onoarea de a vă invita duminică, 29 octombrie 2017, ora 18:30 la o seară aniversară dedicată artistei emerite Ileana Iliescu, pentru îndelungata și prodigioasa sa carieră artistică, recunoscută pe plan național și internațional. Cu această ocazie va avea loc spectacolul-eveniment ,,Un minut de dans sau Uf!!! și TragiComedy” marca Gigi Căciuleanu.

25
/10
/17

Apropierea, cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, produs de Libra Film și co-produs de Tito Clint Movies (Spania) și Evolution Films (Cehia), a câștigat o finanțare în valoare de 250.000 de euro din partea Eurimages, fondul cultural al Consiliului Europei pentru sprijinirea coproducțiilor cinematografice europene. Bugetul total al filmului este de 1,4 milioane de euro.

24
/10
/17

Romanul „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (traducere din limba engleză de Vali Florescu), a fost publicat la Editura Polirom, în anul 2015. Kazuo Ishiguro a primit în 2017 Premiul Nobel pentru Literatură.

24
/10
/17

Joi 26 octombrie, de la ora 17:00, va avea loc deschiderea expoziţiei Made in CZ / Found in RO. Organizatorul principal, Centrul Ceh, a colectat pentru acest eveniment peste 120 de obiecte reprezentative pentru tradiţia designului cehoslovac. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 decembrie, în rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.

24
/10
/17

Sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 18.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, va avea loc un dialog între două personalităţi marcante ale lumii artistice contemporane: George Banu – profesor, teoretician și reputat critic al teatrului european, şi Ion Caramitru – actor, regizor, director al Teatrului Naţional din Bucureşti.

23
/10
/17

CRONICĂ DE FILM Conceput ca un film antispectacular, dedramatizat şi nonsenzaţional, dar asumat polemic, „Soldaţii. Poveste de Ferentari”, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovic, poate rămâne, prin curajul său formal şi tematic, un reper în cinema-ul românesc.

23
/10
/17

Scurtmetrajul Offstage, scris și regizat de actorul Andrei Huțuleac, a câștigat sâmbătă seara Trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.