Proiectul „Cool-Tura prin cartiereˮ este gata de start
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectul-cool-tura-prin-cartiere%cb%ae-este-gata-de-start/

Timp de patru ediţii, proiectul „Teatrul din cartierˮ a adus bucurie sibienilor, venind până aproape de casele lor, vorbindu-le despre istoria locului în care trăiesc, despre subiecte care îi privesc, adresându-se tuturor categoriilor de vârstă şi sociale. Anul acesta, dorinţa organizatorilor este de a dezvolta acest proiect, înglobându-l într-unul mai amplu, intitulat „COOL-Tura prin cartiereˮ, care vine cu o ofertă mai bogată şi mai diversă de evenimente. Accesul publicului este liber la toate evenimentele.

Un articol de Petre Ivan|29 iulie 2019

În total, Asociația Culturală BIS a pregătit treisprezece spectacole și ateliere, ce se vor desfășura în aer liber, în cinci cartiere ale Sibiului (Valea Aurie, Țiglari, Trei Stejari, Ștrand, Terezian) și de asemenea la Hosman, vechiul sat săsesc de pe Valea Hârtibaciului.

Programul va cuprinde anul acesta mai multe ateliere, mai multe spectacole pentru copii, un concert Suburbia 11 și de asemenea art terapie practică prin teatru, de care vor beneficia pacienții permanenți ai Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Proiectul „COOL-Tura prin cartiereˮ se va desfășura în perioada 1 august- 12 septembrie 2019. Inaugurarea sa va avea loc la Grădina BIS (str. Ștefan cel Mare nr.56), joi, 1 august, de la ora 20:00, cu un spectacol invitat de la București, produs de Asociația ADO împreună cu Teatrul Luni de la Green Hours și Centrul de Teatru Educațional Replika.

Este vorba despre „Copii răi”, de Mihaela Michailov, în regia lui Alexandru Mihăescu, un one woman show cu Katia Pascariu, care se joacă cu mare succes de 8 ani.

Spectacolul are la bază un caz real și aduce în discuție sistemul de educaţie din România, relațiile de putere copii-profesori-părinți, violența sub diversele ei forme, tendința de robotizare a elevilor, de sancționare a inițiativei și a gândirii libere, influența asupra tinerilor a grupurilor în care ei activează, etc.

A doua zi, pe 2 august, de la ora 18:00, copiii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani sunt așteptați la „Anaz și Dragonulˮ, o poveste emoționantă despre inadaptare, prietenie și recunoștință, scrisă de Bianca Babeş și interpretată de de tinerii actori Cristian Iordan și Elena Bădărău. Muzica și versurile semnate de Claudiu Fălămaș vor crea o atmosferă plină de veselie.

Nu putea lipsi bineînțeles, „Orașul meuˮ (sezon 2019), în regia lui Bogdan Sărătean, pornind de la o idee de Flaviu Suhastru. Spectacolul se va desfășura marți, 6 august, de la ora 20:00, la Grădina BIS și noutatea de anul acesta este că vor fi invitați pe scenă locuitori ai cartierelor sibiene, care vor relata întâmplări inedite din locurile în care au copilărit.

Fanii „Lipicioșii”, proiectul muzical al Asociației BIS, vor putea asculta pe 11 august, de la ora ora 20:00, la Grădina BIS, un nou show muzical multiningv, alcătuit din compoziții originale semnate Claudiu Fălămaș și Matli MC, dar și din cover-uri din cele mai diverse.

Locuitorii din Ștrand, unde în anii trecuți proiectul „Teatrul din cartierˮ a fost foarte bine primit, sunt invitați de data aceasta să vină cu copiii pe 16 august și17 august, de la ora 19:00, la „Povești africaneˮ, respectiv „Anaz și Dragonulˮ.

Vor urma evenimente la Moara Veche din satul Hosman, apoi în Valea Aurie, pe stadionul de rugby Bebe Boboc și în Cartierul Trei Stejari. Proiectul se va încheia pe 12 septembrie, de la ora 19:00 cu un concert live susținut de Charlie Fălămaș și Ceaun Battle cu Food Monkey & The Bear.

Accesul publicului este liber la toate evenimentele.

Proiectul „COOL-Tura prin cartiereˮ este o acțiune cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Municipiului Sibiu (Agenda Comunității), precum și de Consiliul Județean Sibiu (Agenda Comunității). Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat la Maratonul Internațional Sibiu pentru Teatrul din Cartier, realuat anul acesta sub formă extinsă, sub numele „COOL-Tura prin cartiereˮ.

Foto: Cool-Tura prin cartiere  – facebook

 

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”