„Psihoterapia online”, întrebări și răspunsuri
https://www.ziarulmetropolis.ro/psihoterapia-online-intrebari-si-raspunsuri/

Volumul „Psihoterapia online. Teorie şi practică”, coordonatori Haim Weinberg şi Arnon Rolnick, publicat la Editura Trei, va fi lansat online joi, 9 iulie, ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|6 iulie 2020

Întâlnirea va fi transmisă live pe paginile de Facebook Cărturești, Editura Trei și  Revista PSYCHOLOGIES, iar invitați la evenimentul online sunt Mara Priceputu, psihoterapeut integrativ, Gabriela Hum, psihoterapeut și trainer, Victor Popescu, redactor Editura Trei.

Globalizarea și unele situații speciale, cum ar fi pandemia recentă, ne pun deseori în imposibilitatea de a desfășura ședințele de psihoterapie în prezență. În această carte autorii descriu aspectele teoretice și practice ale psihoterapiei individuale, de familie și de grup desfășurată „la distanță”, prin intermediul video-conferințelor, și explorează aspectele unice asociate cu această abordare a tratamentului, din ce în ce mai utilizată în prezent. Ei oferă practicienilor din domeniul sănătății mentale o prezentare a modului în care pot utiliza instrumentele online pentru a facilita intervenția psihologică, punând la dispoziție informații despre procesele specifice care apar în cazul psihoterapiei desfășurate în spațiul virtual, despre dinamica grupurilor online precum și despre responsabilitățile terapeutului și liderului de grup în cadrul ședințelor desfășurate online.

Acest volum reprezintă un ghid valoros pentru psihologii, consilierii și psihoterapeuții de orice orientare care sunt interesați să ofere servicii online și să-și îmbunătățească practica psihoterapeutică sau de consiliere.

Haim Weinberg este psiholog și psihoterapeut de grup. A coordonat o colecție de cărți despre inconștientul social și a scris articole și volume dedicate grupurilor online.

Arnon Rolnick este psiholog clinician interesat de utilizarea tehnologiei în psihoterapie. Este supervizor în TCC și biofeedback și conduce o clinică în Tel-Aviv care integrează diferite abordări psihoterapeutice.

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.