„Punct“, la Origame Studio, între 27 şi 29 iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/punct-la-origame-studio-intre-27-si-29-iunie/

Origame Studio este, în acest sfârşit de săptămână, gazda unei mostre din viitorul imediat al artei româneşti, sub forma expoziţiei absolvenţilor de master pictură de la Universitatea Naţională de Arte, clasa Cezar Atodiresei.

Un articol de Ştefania Dumbravă|27 iunie 2014

Cei șapte expozanți, Liliana Arnaut, Mihaela Bota, Dragoș Bojin, Francisca Dragomirescu, Alexandra Dragomir, Bogdan Sassu și Viorica Pricope, aduc în fața publicului fragmente din materializarea finală a căutărilor lor artistice din ultimii doi ani, care demonstrează o sinceritate evidentă în demersurile de identificare a propriului drum în lumea artei.

Surprinzător de unitar calitativ nu în ciuda, ci tocmai datorită diversității și originalității abordărilor individuale, grupul clasei de master 2014 se prezintă în fața publicului ca o reuniune de artiști cu siguranțe care țin de asumarea propriilor răspunsuri la întrebări și probleme universale ale conștiinței individuale și sociale a omenirii.

Locul și experiența ființei în contextul timpului şi realitățile ultime ale existenței definesc preocupările Vioricăi Pricope și ale Mihaelei Bota.

Angoasă. Identitate şi aspiraţie

Dacă prima artistă identifică autoreprezentarea ca formă perfectă de luptă împotriva uitării, pentru cea de-a doua, memoria, sub forma succesiunii individualităților efemere, reprezintă singura formă de inserție și identitate a individului în timp.

Afirmarea propriei conștiințe în mijlocul societății definește demersul lui Bogdan Sassu, iar Alexandra Dragomir adaugă meditația asupra dialecticii estetice (opoziția frumos-urât și, mai ales, terenul subiectiv al limitei dintre ele) şi asupra raportului dintre percepția singulară și cea colectivă.

Compunerea și descompunerea individului ca identitate conștientă, traseu vizualizat pe parcursul trecerii de la întuneric la lumină, o preocupă pe Francisca Dragomirescu, în timp ce Dragoș Bojin și Liliana Arnaut aduc în fața publicului, fiecare în felul său și în abordări opuse, trăirile cele mai profunde ale ființei umane: angoasa chinuitoare și aspirația către transcendență prin spiritualitate.

Origame Studio și clasa de master pictură 2014 vă așteaptă la vernisajul expoziției Punct, vineri, 27 iunie, la ora 19.00, în galeria din str. Popa Nan 82. Ca toate lucrurile bune, expoziția durează foarte puțin: ea va rămâne pe simeze doar vineri seară, sâmbătă și duminică, începând de luni Origame Studio urmând să fie revendicat de Dragoș Bojin, despre care singurul lucru care se poate spune momentan este că ne pregătește ceva.



19
/12
/16

Romfilatelia a editat o nouă emisiune de mărci poştale tematice în cadrul proiectului „Stele de aur ale scenei şi ecranului”. Cele şase timbre ale acestui proiect filatelic au aceeaşi valoare nominală, de 4,50 lei, şi prezintă Stele de Aur ale scenei româneşti, în imagini de colecţie: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Ilinca Tomoroveanu, Alexandru Arşinel, Ion Caramitru, Costel Constantin.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Pentru a celebra aniversarea a 60 de ani de existenţă, Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează proiectul „Porţi deschise la CNR UNESCO”. În cadrul acestuia, se vor desfăşura, la sediul din str. Anton Cehov nr. 8, până pe 15 decembrie, o serie de evenimente care să aducă în atenţia publicului rolul UNESCO în promovarea colaborării între naţiuni prin cultură, educaţie, ştiinţă, comunicare şi informare.

04
/12
/16

Începând cu data de 8 decembrie 2016, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București va fi deschisă publicului expoziţia „Andy Warhol și Slovacia” - eveniment de amplă rezonanță culturală ce marchează încheierea președinției rotative a Slovaciei în cadrul Consiliului Uniunii Europene (iulie-decembrie 2016).

12
/11
/16

Muzeul Național de Artă al României ne invită, începând cu 16 noiembrie, la o expoziție-medalion, dedicată lui Ștefan Luchian (1868 - 1916), de la moartea căruia se împlinesc o sută de ani. „Punte între două lumi – Florile lui Luchian” deschide programul medalioanelor tematice care vor fi incluse periodic în expozițiile permanente ale MNAR.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.

10
/10
/16

Tabloul “Nickelodeon”, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate săptămâna trecută la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul ictat în 2008 a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.