„Puşca de vânătoare“: trei chipuri ale iubirii
https://www.ziarulmetropolis.ro/pusca-de-vanatoare-trei-chipuri-ale-iubirii/

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.

Un articol de Teodora Gheorghe|24 aprilie 2013

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.

Citind primele pagini, ai impresia că autorul îţi împărtăşeşte o experienţă autentică, fiind protagonistul acesteia. Iluzia se spulberă însă destul de repede, printr-un ingenios mecanism literar. Un scurt poem în proză devine punctul din care se ramifică trei poveşti tulburătoare. Ele converg, către final, într-una singură, dezvăluind măiestria scriitoricească a scriitorului de origine japoneză.

Citiţi şi: AUDIO Marius Manole citeşte „Puşca de vânătoare“, pentru un dublu CD

Jōsuke Misugi trăieşte o existenţă solitară. Când se recunoaşte în versurile publicate într-o revistă de vânătoare, bărbatul decide să îi trimită autorului trei scrisori primite de la femeile care i-au marcat în mod dramatic destinul. Cuvintele lor pictează, pagină cu pagină, tabloul unei prăbuşiri.

Rândurile aşternute de Shōko trădează un tumult lăuntric demn de personajul unui roman.

Suferinţă poetizată

Tânăra îi reproşează duios unchiului ei legătura nelegiuită dintre el şi mama ei. Deşi pline de dragoste, lacrimile ei au „culoarea mâhnirii“, pe care ea însăşi o descoperă printre nuanţele mohorâte ale vieţii. Secretul din jurnalul mamei destramă nu numai un suflet, ci o lume întreagă construită în jurul inocenţei.

Midori, soţia lui Jōsuke, visează la o aventură toridă cu tânărul-antilopă, al cărui erotism provine din desprinderea de umanitatea încorsetantă. În spatele cinismului şi al aparentei detaşări emoţionale, Midori ascunde o ură mocnită pentru femeia care a înlocuit-o, dar şi pentru soţul care a înşelat-o. Răzbunarea ei se prefigurează subtil, culminând în cele din urmă cu agonia morţii lui Saiko.

Victima ideală a nuvelei, Saiko, evită a-şi recunoaşte cu adevărat vina de-a lungul confesiunii. Tristeţea ei nu izvorăşte neapărat din regretul de a fi comis o faptă reprobabilă, ci din imposibilitatea împlinirii unei iubiri umbrite în permanenţă de nefericirea altuia. Personaj complex şi alunecos, Saiko îşi poetizează suferinţa, dându-i aerul unei tragedii antice cu eroi damnaţi.

Muntele Amagi şi hotelul Izu capătă o dimensiune spirituală în nuvela lui Isushi. Prezenţa personajelor în aceste locuri este asociată marilor transformări interioare. La hotelul Izu, Midori este pentru prima dată martora infidelităţii soţului ei. Imaginea celor doi amanţi o va bântui mereu, ca un duh rău. Jōsuke începe să vâneze în preajma muntelui Amagi, al cărui farmec glacial îi reflectă propriul suflet îngheţat, incapabil de iubire.

Nuvela, apărută la Editura Humanitas Fiction, este o reală bijuterie literară, în care autorul împleteşte destine cu eleganţa unui poet.

Yasushi Inoue (1907–1991) s-a născut la Asahikawa, în Hokkaidō. În 1936 a absolvit Universitatea Imperială din Kyōto. Şi-a câştigat renumele de prozator cu nuvelele „Lupta de tauri“ şi „Puşca de vânătoare“. Opera sa cuprinde peste patruzeci de romane, peste optzeci de nuvele, numeroase proze scurte, mai multe volume de poezii, zece volume de eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară.

INFO

Miercuri, 24 aprilie, ora 19.00,

Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Seară japoneză

Puşca de vânătoare, de Yasushi Inoue
Invitaţi: Angela Hondru, Elisabeta Lasconi, Şerban Georgescu
Moderator: Raluca Popescu

05
/01
/15

Cărţi ale unor autori consacraţi, precum Mircea Cărtărescu, Lucian Boia şi Vladimir Tismăneanu, volumul "Scrisori pentru Vera", de Vladimir Nabokov, şi o serie de romane politice - la 25 de ani de la abolirea sistemului comunist - se numără printre noutăţile editoriale pregătite pentru anul 2015.

29
/12
/14

Cel mai mare poet al Rusiei a avut parte de glorie, a trăit drama exilului şi, ca toate personajele pe care le-a creat, a avut o viaţă fascinantă, Aleksandr Sergheevici Puskin s-a născut în iunie 1799 şi a murit în în februarie 1837, în urma unui duel. Se spune despre el că s-a iubit cu 113 femei.

26
/12
/14

Scriitori, critici literari şi reprezentanţi ai editurilor româneşti recomandă pasionaţilor de literatură să citească în vacanţa de Crăciun titluri ale unor scriitori laureaţi ai premiului Nobel, volume de poezii, dar şi cărţi pentru copii, acestea fiind doar o parte dintre "ofertele" de sărbători.

23
/12
/14

Captivi (Polirom, ed. a II-a, 2011), de Norman Manea, „un roman uimitor despre România postbelică, despre limbă, identitate şi pierdere”, a fost publicat în această lună de prestigioasa editură americană New Directions.

17
/12
/14

Librăria Eminescu a găzduit lansarea volumului „O viață și toate începuturile”, al tinerei scriitoare Alexandra Neacșu, vineri, 12 decembrie. Cartea a fost publicată de Compania Passe-Partout Dan Puric și are o prefaţă semnată de Dan Puric.

17
/12
/14

Columbia va emite în curând bancnote cu efigia scriitorului Gabriel Garcia Marquez - laureatul premiului Nobel pe anul 1982, decedat pe 17 aprilie -, în urma adoptării unei legi care a fost votată luni în Parlamentul acestei ţări.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.