Queen: A Night in Bohemia, la Grand Cinema & More
https://www.ziarulmetropolis.ro/queen-a-night-in-bohemia-la-grand-cinema-more/

Grand Cinema & More va difuza în exclusivitate, în România, „Queen: A Night in Bohemia”, concertul legendar care a avut loc în anul 1975 la Hammersmith Odeon în Londra, reintegrat în formatul de sunet 5.1.

Un articol de Liliana Matei|13 martie 2016

Fanii uneia dintre cele mai iubite trupe a tuturor timpurilor, vor vedea în premieră și o arhivă care include interviuri cu cei patru membrii ai acesteia. Concertul documentar va putea fi urmărit pe data de 12 aprilie de la ora 20:00, pe marile ecrane, în sala Grand Ultra. Biletele sunt disponibile pentru rezervare și cumpărare pe site-ul cinematografului.

Concertul a fost filmat în Ajunul Crăciunului, în Hammersmith Odeon din Londra și prezintă punctul culminant al celui mai plin an de evenimente al trupei. Concertul revoluționar a fost transmis live de către BBC, iar printre piesele cântate se numără și Killer Queen, Liar, Keep Yourself Alive și Now I’m here. Totodată, în cadrul acestui concert a fost înregistrată pentru prima dată una dintre cele mai cunoscute piese, clasica Bohemian Rhapsody. Prin acest concert, Queen a făcut tranziția de la o trupă începătoare cu ambiții mari, la una dintre cele mai importante și apreciate trupe ale momentului.

“Ne bucurăm că seria evenimentelor alternative continuă cu un spectacol excepțional, un concert documentar, care cu siguranță va trezi multă emoție printre fanii legendarei trupe Queen. Suntem și mai încântați de faptul că de fiecare dată reușim să creăm experiențe memorabile spectatorilor noștri și îi așteptăm pe toți fanii Queen să se bucure un show amplificat de tehnologia audio revoluționară Dolby Atmos”, afirmă Atena Simovic, Alternative Content & Events Director.

Concertul documentar aduce în atenția publicului filmări nemaivăzute în afara Marii Britanii, care prezintă începuturile trupei din momentele în care cântau în diverse pub-uri sau prin campusurile universităților, până în momentul în care au cucerit inimile și mințile fanilor cu ceea ce avea sa fie cea mai aclamată piesă a tuturor timpurilor, Bohemian Rhapsody.

”Acest concert a fost foarte special pentru că a fost pentru prima dată când am susținut în direct la televizor un spectacol întreg, Spectacolul de Crăciun. Calitatea acestuia după transferul în mediul digital este uimitoare, iar energia pe care o simțeam se transmite publicului într-un mod foarte autentic”, a declarat Brian May, membru al trupei Queen.

Este pentru prima dată când anii care au format trupa sunt prezentați publicului larg cu detalii amănunțite. Acest film nu este doar un concert, ci este povestea unică a trupei Queen spusă de însuși membrii săi.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).