Rădăcini și visuri ale tinerilor din Ucraina în cadrul proiectului Open Museums Open Hearts
https://www.ziarulmetropolis.ro/radacini-si-visuri-ale-tinerilor-din-ucraina-in-cadrul-proiectului-open-museums-open-hearts/

De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitaţi să participe la etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, în cadrul căreia vor realiza patru instalaţii artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, tinerii având astfel ocazia de a deveni creatorii unei lumi capabile să-i integreze pe ei şi pe cei din generaţiile următoare.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2022

În urmă cu patru luni se lansa proiectul „Open Museums Open Hearts”, gândit și derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă în parteneriat cu patru muzee din București – Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române. Proiectul a fost conceput cu scopul de a susține, prin cultură și prin crearea unei rețele de sprijin, nevoile reale ale adolescenților ucraineni, astfel încât să le îmbunătățească viața cotidiană prin învățarea de noi aptitudini.

Forma sub care va fi reprezentat viitorul este monumentul, acesta reprezentând o modalitate de redare artistică și arhitecturală ce simbolizează durabilitatea și un punct de joncțiune pe axa timpului, în care trecutul, prezentul și viitorul sunt unite. Cele 4 monumente construite în jurul ideii ”Rădăcini și visuri”, propusă de artista Ana Petrovici-Popescu, vor fi expuse în curtea sau în interiorul celor patru muzee pe o perioadă de trei luni.

Până în prezent, 291 de adolescenți ucraineni au participat la programele de educație non-formală și de recreere în cadrul proiectului ”Open Museums Open Hearts” în perioada iunie – octombrie. Dintre activitățile organizate în cadrul celor patru muzee, amintim: patru proiecții la Cinema Muzeul Țăranului a două filme ucrainene – ”Stop Zemlia”, în regia Katerynei Gornostai, și documentarul ”Ivan’s Land”, realizat de Andrii Lysetsky, ambele câștigătoare a numeroase premii internaționale, precum și 17 ateliere de introspecție urbană, de jocuri și animație socio-educativă, ateliere de teatru de umbre și de păpuși, atelier de modelaj în lut, de pictură pe sticlă, atelier de storytelling și ateliere de realizare a hărților, realizate de 9 educatori culturali și artiști români, dar și de origine ucraineană. De asemenea, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, alături de Fundația Romanian Angel Appeal, a fost organizată o petrecere la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, la care au participat 43 de copii și tineri ucraineni. Timp pe patru ore, aceștia au avut ocazia de socializa și de a se simți bine ascultând muzica pe gustul lor, dansând și participând la activități de animație socio-educativă.

Pe parcursul următoarelor șase luni, se dorește ca acest demers cultural-educațional să răspundă nevoilor unui număr și mai mare de tineri și de artiști de origine ucraineană stabiliți în București și să creeze în cadrul muzeelor partenere spații sigure, în care să revină și să se exprime creativ, contribuind astfel la creșterea stimei de sine, la integrarea și la crearea unui sentiment de apartenență la un grup/ spațiu/ idee. Pe termen mediu, sperăm ca această inițiativă să ducă la coagularea comunității tinerilor ucraineni stabiliți în București.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.