Radu Beligan, aniversat în Piaţa Timpului, de Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-aniversat-in-piata-timpului-de-teatrul-metropolis/

Sâmbătă, 14 decembrie, la ora 12.00, în Piaţa Timpului (lângă magazinul Cocor), bucureştenii au ocazia unică de a-l aplauda şi aniversa pe maestrul Radu Beligan, la împlinirea vârstei de 95 de ani de viaţă şi 75 de ani de carieră, chiar de ziua Domniei Sale.

Un articol de Ziarul Metropolis|10 decembrie 2013

Zi istorică pentru teatrul românesc: Radu Beligan, aniversat la 95 de ani, de Teatrul Metropolis!

George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, vă invită sâmbătă, 14 decembrie, la ora 12.00, în Piaţa Timpului, pentru a-i împărtăşi maestrului Radu Beligan toată iubirea noastră, cum chiar Domnia Sa mărturisea: „Iubirea e o pânză ţesută de natură şi brodată de oameni“.

La 95 de ani de la Marea Unire, teatrul românesc scrie istorie sâmbătă, 14 decembrie 2013, aniversându-l pe maestrul scenei româneşti, născut de ziua Sfântului Filimon – protectorul artiştilor.

Radu Beligan aduce onoare României prin intrarea în Cartea Recordurilor, pentru cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scenă.

Primarul General al Municipiului Bucureşti, Dr. Sorin Oprescu, şi Maestrul Radu Beligan vor inaugura pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului un binecunoscut simbol al teatrului, „Gongul Thaliei“, ce semnifică longevitatea şi evoluţia spirituală a slujitorilor scenei, marcând astfel 200 de ani de istorie a teatrului în Bucureşti.

Doar sâmbătă, 14 decembrie, la ora 12.00, în Piaţa Timpului (lângă magazinul Cocor), bucureştenii au ocazia unică de a-l aplauda şi aniversa pe maestrul Radu Beligan, la împlinirea vârstei de 95 de ani de viaţă şi 75 de ani de carieră, chiar de ziua Domniei Sale.

radu beligan aniversat in piata timpului

Veniţi să-i cântăm „La mulţi ani!“ maestrului Radu Beligan, care a dedicat 75 de ani din viaţă scenei şi spectatorilor!

Seara, de la ora 19.00, pe 14 decembrie, Radu Beligan a ales să-şi sărbătorească ziua de naştere pe scena Teatrului Metropolis, în noul spectacol cu premiera absolută „Lecţia de violoncel“ de Mona Radu, în regia lui Felix Alexa, alături de binecunoscuţii actori: Lamia Beligan, Marius Manole şi Tania Popa/Rodica Ionescu.

Citiţi şi: FOTOGALERIE Lectia de violoncel. Radu Beligan, sărbătorit la Teatrul Metropolis, de ziua lui

Foto cu Radu BeliganPetrică Tănase

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.