Radu Beligan, în Cartea Recordurilor – cel mai longeviv actor pe scena unui teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-in-cartea-recordurilor-cel-mai-longeviv-actor-pe-scena-unui-teatru/

Radu Beligan, care va împlini, sâmbătă, 95 de ani, va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness, duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|9 decembrie 2013

Radu Beligan, care va împlini, sâmbătă, 95 de ani, va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness, duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, imediat după spectacolul „Egoistul”, jucat şi regizat de Radu Beligan, acesta va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru. Spectacolul va începe la ora 19.00.

Premiul îi va fi înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, împreună cu echipa emisiunii „La Măruţă”, a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness World Records, notează Mediafax.

Radu Beligan joacă de ziua lui la Teatrul Metropolis

Radu Beligan va fi sărbătorit şi în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în premiera „Lecţia de violoncel”, în regia lui Felix Alexa.

Spectacolul, după o piesă de Mona Radu, îi are în distribuţie pe Radu Beligan, Marius Manole, Lamia Beligan, Rodica Ionescu/Tania Popa.

Datele reprezentaţiilor de la Metropolis sunt 9, 10, 14 şi 16 decembrie.

Radu Beligan

Radu Beligan, născut pe 14 decembrie 1918, are o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio. El a interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Jean Anouilh etc. Totodată, el este cunoscut publicului român în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul” de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie” de J. B. P. Molière, „Străini în noapte” de Eric Assous.

Radu Beligan a fost director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între anii 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, între 1969 şi 1990. Totodată, a fost profesor la Institutul de Teatru şi Film, între 1950 şi 1965, şi a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2004, în semn de recunoaştere a activităţii sale în domeniul artei.

A fost decorat, printre altele, cu Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur şi colan şi Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare în grad de Ofiţer, din partea Franţei. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Foto cu Radu Beligan – Petrică Tănase şi Cosmin Ardeleanu

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.