Radu Beligan – premiul Gopo pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-beligan-premiul-gopo-pentru-intreaga-cariera/

Radu Beligan, maestru al teatrului şi filmului românesc, va primi premiul pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a galei Gopo, care va avea loc pe 24 martie. Membru de onoare al Academiei Române din 2004, Radu Beligan a fost inclus în decembrie 2013 în Cartea Recordurilor, fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2014

Radu Beligan, maestru al teatrului şi filmului românesc, va primi premiul pentru întreaga carieră la ediţia din acest an a galei Gopo, care va avea loc pe 24 martie. Membru de onoare al Academiei Române din 2004, Radu Beligan a fost inclus în decembrie 2013 în Cartea Recordurilor, fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Unul dintre cele mai importante trofee ale galei Gopo, premiul pentru întreaga carieră a fost acordat la ediţiile precedente unor actori emblematici pentru filmul românesc, precum Mitică Popescu, Iurie Darie, Ion Besoiu, Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru şi Jean Constantin, informează Mediafax.

Născut pe 14 decembrie 1918, în Galbeni – numele actorului fiind anagrama numelui satului -, din judeţul Băcău, Radu Beligan este unul dintre cei mai mari actori de film, teatru şi televiziune din România, cu o carieră care se întinde pe parcursul a peste 70 de ani.

Director al Teatrului de Comedie din Bucureşti, între 1961 şi 1969, şi director al Teatrului Naţional Bucureşti, în perioada 1969 – 1990, discipol al actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi al scriitorului Eugen Ionescu, Radu Beligan a interpretat de-a lungul anilor personaje memorabile create de dramaturgi români (Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian) şi străini (William Shakespeare, Carlo Goldoni, Gogol, Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu, Edward Albee, Neil Simon, Umberto Eco), punând astfel bazele unui repertoriu complex, deopotrivă clasic şi modern.

Radu Beligan

Radu Beligan, aniversat la 95 de ani de Teatrul Metropolis

Autor a trei cărţi („Note de insomniac” – 2001, „Luni, Marţi, Miercuri…” – 1978 şi „Pretexte şi subtexte” – 1968) şi fost profesor al Institutului de Teatru şi Film, între 1950 şi 1965, Radu Beligan a primit de-a lungul timpului titlurile de doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, Ofiţer al Ordinului Naţional al Legiunii de Onoare şi doctor honoris causa al Academiei „George Enescu” din Iaşi.

Radu Beligan a debutat în cinema la vârsta de 25 de ani, cu rolul Rică Venturiano.

Colaborarea sa cu Jean Georgescu – unul dintre pionierii cinema-ului românesc – a continuat cu „Visul unei nopţi de iarnă”, „Directorul nostru” şi „Lanterna cu amintiri”.

De-a lungul deceniilor, Radu Beligan şi-a extins repertoriul cinematografic cu roluri în filmele unor regizori precum Paul Călinescu, Gheorghe Vitanidis, Dinu Cocea, Radu Mihăileanu şi Lucian Pintilie.

Radu Beligan

Radu Beligan, „Paşi spre lună

De asemenea, Radu Beligan a colaborat de două ori cu Ion Popescu Gopo – în onoarea căruia au fost numite premiile şi al cărui faimos omuleţ a inspirat forma trofeelor evenimentului -, cele două roluri din „Paşi spre lună” şi „Galax, omul păpuşă” fiind, de altfel, singurele în registrul fantastic/ SF din cariera actorului.

Foto cu Radu Beligan – wikipedia, Teatrul Metropolis

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.