Radu Beligan a acordat un interviu în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, realizată de Mihai Gâdea chiar acasă la marele actor. Beligan a vorbit despre cele mai importante momente din viaţa sa.
Un articol de Andrada Văsii|8 august 2013
Radu Beligan a acordat un interviu în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, realizată de Mihai Gâdea chiar acasă la marele actor. Beligan a vorbit despre cele mai importante momente din viaţa sa. După o pauză de opt ani, de când a avut premiera cu „Egoistul“, Radu Beligan va reveni pe scenă într-un nou rol, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, în această toamnă.
El va juca într-o piesă românească, modernă, scrisă de Mona Radu, „Lecţia de violoncel“. Felix Alexa va regiza un spectacol după această piesă, în care vor mai juca Lamia Beligan, fiica lui Radu Beligan, Marius Manole şi Rodica Ionescu.
INTERVIU Iată câteva dintre declaraţiile importante pe care le-a făcut actorul, în emisiunea de la Antena 3, transmisă joi, 8 august, de la ora 21.30.
● Nu mai ştim să trăim, nu mai ştim să iubim. Singurul lucru care ne mai poate salva este iubirea, iar eu sunt optimist. Sunt sigur că Dumnezeu are planurile lui şi pentru noi. Fericirea se strecoară uneori pe o uşă care e lăsată deschisă fără să-ţi dai seama.
● Dacă Dumnezeu ţi-a dat un dar eşti obligat să răspunzi acestui dar. Este profund condamnabil să laşi o vocaţie în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească. Sau măcar să se verifice într-un fel. Sunt convins că în faţa instanţelor artistice şi ale conştiinţelor eşti condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui sau dacă nu îi dai un prilej să se afirme într-un fel.
● Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură; până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.
Citiţi şi: Memoriile lui Radu Beligan, într-o nouă carte
● În ciuda taxelor destul de mari, tata m-a dus la un examen la Negruzzi, liceul din Moldova. Mi-aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. La sfârşitul examenului de intrare a apărut o doamnă cu o listă pe care a citit-o şi i-a invitat pe cei admişi să vină să plătească taxa de intrare. Eu eram entuziasmat, dar tata, săracul, s-a îngălbenit! Nu avea decât nouă lei în buzunar. Mi-a zis: „stai puţin! Ai răbdare! Deocamdată să mâncăm ceva.“ Cu cei nouă lei, tata a luat o jumătate de pâine şi un kilogram de prune pe care le-am mâncat pe iarbă în grădina Copou.
Am fost sărac. Am avut o şansă extraordinară şi am înţeles că numai prin muncă pot schimba ceva în viaţa mea. Mi-am dorit, şi am reuşit, când am ajuns la rândul meu cap de familie, să le pot să ofer copiilor mei ceea ce n-a putut săracul tata să îmi dea. Deşi el, săracul, mi-a oferit tot ce-am vrut.
Radu Beligan
● Cel mai important om cu care am jucat a fost Ion Iancovescu, un actor nemaipomenit. De la el am învăţat mult. M-a luat cu el peste tot şi făceam turnee, deoarece el nu avea familie. Aşa că m-a luat ca un fel de om al lui. Mi-a oferit nişte lecţii inimaginabile, pe care nu le făcusem la Conservator. El mi-a arătat mai mult decât aş fi putut învăţa.
O întâlnire definitorie pentru Radu Beligan
● Am avut un profesor de franceză la liceu, Popa. Era fratele dramaturgului Victor Ion Popa. Omul acesta m-a învăţat limba franceză. Nu pot să spun cum şi de ce am reuşit atât de bine să învăţ, ce stil şi ce fel de metodă avea. Când am terminat liceul, eu ştiam deja franceza ca un francez. Aceasta mi-a deschis mai târziu în viaţă un drum la care n-aş fi avut acces.
● În degringolada care a urmat instalării regimului comunist faptul că vorbeam franceza atât de bine m-a salvat de persecuţii şi, ori de câte ori mi-a oferit ocazia, am fost folositor. Un fel de tărie diplomatică. Într-o perioadă în care România era mai izolată decât Albania, am deţinut trei mandate, la rând, în funcţia de preşedinte al Institutului Internaţional de Teatru. După aceea mi s-a oferit Titlul de Onoare pe viaţă.
Citiţi şi: INTERVIU Radu Beligan: „Nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt român!“
● L-am cunoscut pe Eugen Ionescu întâmplător, în Japonia. După aceea nu ne-am mai despărţit. Voiajul din Japonia era organizat chiar de Institutul de Teatru. Ne-am împrietenit mult acolo şi, mai târziu, când a făcut „Rinocerii“, la Teatrul de Comedie, am fost cu spectacolul la Paris. Acolo, Ionescu a declarat că eram cel mai bun interpret din cei pe care i-a văzut în piesa lui. Am legat o prietenie şi cu acest mare om. De atunci am fost prieteni ani de zile şi ne scriam mereu.
Radu Beligan şi Everestul carierei
● Cred că unul din lucrurile ieşite din comun a fost turneul pe care l-am făcut la Moscova. Acolo, piesa ,,Revizorul“ era ştiută şi de şcolari. Le-a plăcut atât de mult cum am jucat personajul principal, încât le-a venit ideea nebunească să vin în trupa lor de teatru, şi să spun în română rolurile. Copiii ştiau piesa pe dinafară. Bineînţeles că nu am putut să fac aşa ceva. Dar lor le-a plăcut cum am jucat. A fost un mare succes.
Radu Beligan, fotografiat acasă, de fotoreporterul Ziarului Metropolis
● Eu sunt născut o dată cu România mare şi sunt ombilical legat de ea. Nu pot să plec. În trei rânduri am avut şansa să plec. Niciodată nu m-am gândit că aş putea să plec din România vreodată. Eu îmi iubesc ţara şi nu am să plec niciodată din ea, orice aş păţi aici.
Sunt un băiat plecat de la ţară. Mergeam cu vaca, cu picioarele goale. Imaginaţi-vă că băiatul acesta a luat masa cu Regina Angliei!
Radu Beligan
● Să avem mai multă grijă de educaţia tineretului. Mai multă grijă şi mai mult interes. Dacă dascălii ar investi munca lor, dacă ar fi motivaţi să îşi împărtăşească ştiinţa cu copiii în loc să viseze la posturi în străinătate, ar fi bine. Ar creşte simţitor media naţională şi fiecare copil care învaţă astăzi în sistemul de învăţământ ar avea o şansă în plus în carieră.
● O viaţă trăită frumos este tot ce poate dori un om. O viaţă bine trăită. Eu am trăit pentru meseria mea şi asta mi-a afectat de multe ori viaţa personală. Copiii mei ar putea să îmi reproşeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soţ şi nici cel mai bun tată din lume. Totuşi, cred că moştenirea spirituală pe care le-o las lor, şi publicului, mă spală de aceste păcate.
FOTOGALERIE Acasă la Radu Beligan: „După o pauză de opt ani, voi juca din nou“
● Regret? Nu am niciun regret. Nu pot să am. Fata mea spune „cine nu are un regret?’’ Uite, eu nu am! Am trăit şi momente proaste, dar dacă ar fi să le dau un sfat tinerilor le-aş spune să nu regrete niciodată ceea ce au făcut. Să regrete ceea ce nu au făcut.
● Actorii ar fi cei mai fericiţi oameni dacă ar izbuti ca publicul să însemne totul pentru ei. Publicul a fost totul pentru mine. Dacă i-am făcut fericiţi pe oameni, am adormit şi eu fericit. Mi-am atins scopul. Dacă oamenii au ieşit din sală fericiţi, atunci am primit cel mai mare cadou. Iar eu mi-am făcut datoria. Publicul este stăpânul meu definitiv. El m-a făcut aşa cum sunt azi. Şi sunt, slavă Domnului, fericit!
Foto cu Radu Beligan: Petrică Tănase
