Radu Jude, Cristian Mungiu și Cristi Puiu, printre regizorii prezenți la Festivalul de la Sarajevo
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-jude-cristian-mungiu-si-cristi-puiu-printre-regizorii-prezenti-la-festivalul-de-la-sarajevo/

Festivalul de Film de la Sarajevo, aflat la cea de-a 22-a ediţie, se desfăşoară în perioada 12-20 august. 10 producţii româneşti vor fi prezentate în cadrul programului competiţional al festivalului şi în secţiunea dedicată In Focus, care prezintă o retrospectivă a celor mai de succes filme ale anului anterior.

Un articol de Liliana Matei|13 august 2016

Regizorul român Alexander Nanau va face parte din juriul competiţiei de documentare. Filmul său „Toto şi surorile lui” a fost câştigătorul competiției de documentare din cadrul ediţiei 2015 a Sarajevo Film Festival.

La Sarajevo Film Festival vor putea fi văzute mai multe filme româneşti, printre care:

  • „Doar o răsuflare” (r. Monica Lăzurean-Gorgan, producător Monica Lăzurean-Gorgan, Hanka Kastelikova) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de documentare și proiectat în data de 14 august, ora 20:30, la Multiplex Cinema City.
  • „Câini” (r. Bogdan Mirică, producători: Elie Meirovitz, Marcela Ursu, Stephan Komandarev, Katya Trichkova) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de lungmetraj și proiectat în data de 14 august, ora 11:30 şi ora 20:00 la Teatrul Naţional şi în data de 18 august, ora 12:00, la Multiplex Cinema City
  • „In The Same Garden” (r. Ali Asgari, Adrian Sitaru, Alexandre Rockwell, Rolf De Heer, Gurvinder Singh, Chema García Ibarra, Roger Deutsch, Sergey Bodrov, Andrej Landin, producători: Sergeyi Bodrov, Christopher Walters; Rolf De Heer; Giovanni Pompili; Roger Deutsch; John R. Hallström; Cenk Ertürk, Mehmet Güngören) proiectat în afara competiţiei în data de 15 august, ora 13:45, la Teatrul Naţional
  • „Cinema, Mon Amour” (r. Alexandru Belc, producători: Tudor Giurgiu, Hanka Kastelicová, Radovan Sibrt, Viktoria Hozzova) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de documentare și proiectat în data de 15 august, ora 15:00, la Multiplex Cinema City. Documentarul a câştigat premiile Cat&Docs Award şi Croatian Radio Television HRT Award decernate în cadrul secţiunii Docu Rough Cut Boutique din cadrul ediţiei 2015 a Sarajevo Film Festival.
  • „Bacalaureat” (regizor şi producător Cristian Mungiu) prezentat în cadrul secțiunii In Focus în data de 15 august, ora 16:00, la Teatrul Naţional.
  • „Albüm” (r. Mehmet Can Mertoglu, producători Yoel Meranda, Eytan İpeker, coproducători: Oana Iancu şi Calin Peter Netzer, director de imagine Marius Panduru,) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de lungmetraj și proiectat în data de 16 august, ora 11:30 şi ora 20:00 la Teatrul Naţional şi în data de 19 august, ora 12:00, la Multiplex Cinema City.
  • „Mă cheamă Costin” (r. Radu Potcoavă, producător Claudiu Mitcu) difuzat în premieră internaţională în cadrul competiției de scurtmetraj şi proiectat ca parte din programul Competition Shorts 1 în data de 18 august, ora 13:45, la Teatrul Naţional.
  • „Inimi cicatrizate” (r. Radu Jude, producător Ada Solomon) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de lungmetraj și proiectat în data de 19 august, ora 09:00 şi ora 20:00 la Teatrul Naţional şi în data de 20 august, ora 14:30, la Multiplex Cinema City, în prezenţa producătorului Ada Solomon şi a actorilor Lucian Rus şi Ilinca Harnut. Filmul a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, Prezența delegației române la Locarno fiind susținută de Institutul Cultural Român de la Viena și de Centrul Național al Cinematografiei.
  • „4:15 PM Sfârșitul Lumii” (r. Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga, producători: Adina Sădeanu & Alex Tudor Crăciun) difuzat în premieră regională în cadrul competiției de scurtmetraj şi proiectat ca parte din programul Competition Shorts 2 în data de 19 august, ora 13:45, la Teatrul Naţional
  • „Sieranevada” (r. Cristi Puiu, producător Anca Puiu) lungmetraj prezentat în cadrul secțiunii In Focus în data de 19 august, ora 16:00, la Teatrul Naţional şi în data de 20 august, la ora 20:00, la Multiplex Cinema City, în prezenţa regizorului Cristi Puiu şi producătorului Anca Puiu.

De asemenea, festivalul reunește artiști români din domeniul filmului, invitaţi să participe la programele Sarajevo Film Festival dedicate industriei cinematografice: CineLink, Docu Rough Cut Boutique şi Talents Sarajevo. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al ediţiei 2016 a Festivalului de Film de la Sarajevo, sprijinind prezenţele româneşti la festival.

Festivalul de Film de la Sarajevo pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est incluzând producţii din Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Macedonia, Malta, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Astfel este facilitat accesul publicului internaţional la filme, talente şi proiecte viitoare reprezentative pentru acest spaţiu.

Imagine din filmul „Inimi cicatrizate”, regia Radu Jude

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.