Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/radu-jude-primul-regizor-roman-cu-trei-productii-la-berlinale-2020/

Filmele „Tipografic” şi „Ieşirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internaţională în secţiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2020

Este pentru prima dată când un regizor român are selectate în aceeași secțiune două filme. De asemenea, Radu Jude va participa și la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante piețe de proiecte cinematografice ce reunește producători, agenți de vânzări, distribuitori și finanțatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.

Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie – 1 martie 2020.

„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.

Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două povești și două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Povestea lui e pusă în scenă așa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naționale, exact din același timp.

Din distribuția celui de-al șaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Șerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Șerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareș Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuță, Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude și Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie și Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

„Tipografic Majuscul” este o producție microFILM în coproducție cu Televiziunea Română și Hi Film Productions. Cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, cofinanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în asociere cu nomada.solo, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, MediaCom, Zenith Media Communications. Vânzări internaționale Best Friend Forever, distribuit în cinematografe de Hi Film Productions.

„Ieșirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă și documente referitoare la Pogromul de la Iași din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoțite pe coloana sonoră de declarații și mărturii despre soarta acestora. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografiile propriu-zise ale Pogromului, unele din ele inedite.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuțiu. Producători: Ada Solomon, Carla Fotea și Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.

„Ieșirea trenurilor din gară” este o producție microFILM și nomada.solo și va avea premiera în cinematografele din România în toamna acestui an.

Secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin prezintă anual o selecție de filme care pun accent pe inovație sau experiment. De-a lungul anilor, aici au avut premiera filmele unor cineaști ca Jean-Luc Godard, Claude Lanzmann, Harun Farocki, Alexander Kluge, Danielle Huillet și Jean-Marie Straub, Aki Kaurismäki etc.

„Somnambulii”, cel mai recent proiect de ficțiune scris de Radu Jude și produs de Ada Solomon prin microFILM, este o comedie spumoasă despre corp, sex, tehnologie și societate. Filmările vor începe în vara anului 2020, iar Katia Pascariu va interpreta rolul principal.

Proiectul beneficiază de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și este inclus în secțiunea Rotterdam – Berlinale Express a Berlinale Co-Production Market, imediat după prezentarea în premieră la CineMart (26 – 29 ianuarie 2020).

Foto: Silviu Ghetie

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.

07
/04
/22

Regizorul american Steven Speilberg a acceptat invitatia American Independent Film Festival de a intra într-un dialog cu publicul cinefil din România. Vineri, 15 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, după proiecția filmului West Side Story va avea loc o conversație care va fi moderată de criticul de film Andrei Gorzo.

06
/04
/22

Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale, și HBO Max provoacă bucureștenii să descopere universul serialului românesc „RUXX” într-un mod inedit, din 9 aprilie!

05
/04
/22

Luna aprilie marchează lansarea unui nou proiect educațional organizat de Asociația One World Romania. Pornind de la principiul că citirea unui film se poate asemăna cu cititul unei cărți, proiectul „Educație media prin film documentar la bibliotecă” face un pas asumat pentru a crește competențele de analiză critică a imaginii ale publicului larg, cu filmul documentar despre drepturile omului ca material didactic.

31
/03
/22

CRONICĂ DE FILM Câte ceva despre noul film al lui Pedro Almodóvar, “Madres paralelas” (2021), ajuns acum şi în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.