,,Rapsodie-n roz” – un alt fel de Oscar
https://www.ziarulmetropolis.ro/rapsodie-n-roz-un-alt-fel-de-oscar/

În noul spectacol după ,,Oscar şi Tanti Roz” de Eric Emmanuel Schmitt, Alexandru Repan îi oferă lui Oscar şansa de a îmbătrâni. „Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, împreună cu un înger”, mărturiseşte actorul.

Un articol de Teodora Gheorghe|23 martie 2014

CRONICĂ DE TEATRU „Rapsodie-n roz” este un spectacol semnat de Alexandru Repan, pe care iubitorii teatrului ȋl cunosc din piese ca „Frații Karamazov” sau „Livada de vișini.” Piesa are la bază textul lui Eric Emmanuel Schmitt, unul dintre cei mai apreciați dramaturgi din lume, recompensat cu premiul Molière și Marele Premiu pentru Teatru și tradus ȋn peste 40 de limbi.

Prizonier al unui destin crud, Oscar (Alexandru Repan), un băiețel de numai zece ani, ȋi scrie lui Dumnezeu, căutȃnd să ȋnțeleagă de ce suferim. Marile ȋntrebări ale existenței ȋși fac loc ȋn miezul inocenței, otrăvind-o ȋn clipele de cumpănă. Ȋn colivia ȋn care sunt ȋntemnițați de boală, copiii se lovesc de frică – nu neapărat a lor, ci a celorlalți. Doctorii se tem să-i iubească, iar părinții se tem că iubirea lor le-ar putea dăuna.

Oscar nu crede ȋn Dumnezeu, dar Tanti Roz (Andreea Măcelaru-Șofron), ȋngerul de pe pămȃnt, ȋl ajută să-l inventeze din frȃnturi strălucitoare de speranță. Asistenta care veghează cea din urmă călătorie a copilului este o zȃnă bună modernă. Fostă luptătoare de wrestling, ȋmbină duritatea și candoarea, știind exact cȃnd să le distribuie pe fiecare. Ȋn „Rapsodie-n roz”, ea poartă un delicat colier cu ceas – nu simbolizează, ȋnsă, timpul care se scurge, ci acela care rămȃne; momentele considerate prețioase grație efemerității ce le obligă să fie trăite cu intensitate.

Oscar știe că va muri, nu e niciun secret pentru el. De aceea alege să-și petreacă ultimele douăsprezece zile din „eternitatea postumă”, cum o numește Al. Repan, parcurgȃnd toate etapele vieții. Se ȋndrăgostește de Peggy Blue, fetița care suferă de o boală rară a sȃngelui, află ce ȋnseamnă primul sărut, suferă dezamăgiri sentimentale, se căsătorește.

Alexandru Repan ȋi oferă lui Oscar șansa să ȋmbătrȃnească. Privirea pătrunzătoare, veșnic ațintită către adȃncurile ȋnnegurate ale ființei, face din actor alegerea potrivită (deși probabil controversată ȋn viziunea unora) pentru rolul lui Oscar. Interpretarea este intensă, ȋnvolburată și pasională. Cu ochii ȋn lacrimi, el se cufundă ȋn oceanul de tristețe și disperare, rostindu-și replicile cu o remarcabilă compasiune. Ȋnaintează ȋn sală, se uită la public, ȋl implică ȋn poveste. Lipsește, totuși umorul dulce-amar al lui Emmanuel Schmitt. Tonul sumbru al monologurilor lui Oscar știrbește din farmecul mesajului care se dorește a aduce consolare și destindere, prin răstălmăcirea morții. Ludicul se evaporă, astfel, sub apăsarea tragismului exacerbat.

alexandru repan

Ȋn ciuda optimismului efervescent și a grației pe care le inspiră, Andreea Măcelaru-Șofron „dispare” ȋn umbră și reapare ȋn lumina reflectoarelor ȋntr-o manieră mecanică, ușor forțată, artificializȃndu-și personajul. Pare mai degrabă o păpușă elegantă pe care destinul o aduce la viață din cȃnd ȋn cȃnd pentru a-i reda ȋncrederea lui Oscar, și nu o prezență vie, care ȋl veghează ȋn permanență.

Două componente regizorale mi-au atras atenția ȋn mod special. Primul este muzica, realmente minunată, ce ȋnsoțește periplul lui Oscar pe tărȃmul tuturor posibilităților. Bucuria, speranța, dezamăgirea și teama – toate sunt zugrăvite suav la pian (Alexandru Petrovici) și violoncel (Ella Bokor/ Ioana Stanciuc) Al doilea este videoproiecția (Ciprian Duică) – ecranul din spatele personajelor joacă rolul unui calendar. Aici sunt ȋnfățișate naiv, ca desenate de un copil, nu doar zilele rămase lui Oscar, ci și complexitatea frămȃntărilor, maturitatea precoce a copilului ȋmbătrȃnit de așteptarea morții.

„Eu nu am vrut să-l joc pe Oscar, ci povestea lui, ȋmpreună cu un ȋnger”, mărturisește Alexandru Repan. Dincolo de micile retușuri care s-ar cere, intenția actorului și a regizorului este ȋndeplinită. Spectacolul, pe care ȋl puteți vedea la Teatrul Nottara, posedă o sensibilitate cuceritoare și merită descoperit.

Foto Rapsodie-n roz: Teatrul Nottara

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

La împlinirea a 165 de la naşterea lui I.L. Caragiale, Casa de Producţie TVR prezintă în această seară, de la ora 20.10, la TVR2, spectacolul „Al matale, Caragiale”, în regia lui Mircea Cornişteanu. Din distribuție fac parte regretații actori Radu Beligan, Mircea Albulescu și Șerban Ionescu.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.