Recital de arii și duete, dedicat medicilor și personalului medical din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-de-arii-si-duete-dedicat-medicilor-si-personalului-medical-din-romania/

Fundaţia Calea Victoriei, alături de Canal 33, oferă în perioada Sărbătorilor de iarnă un dar muzical publicului de toate vârstele, din întreaga ţară, dar şi din diaspora, dedicat medicilor şi personalului medical care, în această perioadă, lucrează intens pentru a ne proteja şi a-i îngriji pe cei care au nevoie.

Un articol de Liliana Matei|22 decembrie 2020

Urmărește în premieră Recitalul de arii și duete din opere celebre în interpretarea unor tineri muzicieni români pe data de 24 decembrie, de la ora 20:00, pe Canal 33.

Curajul, dedicația și efortul susținut al cadrelor medicale și al echipelor implicate în rezolvarea crizei sanitare este demn de a fi celebrat prin muzica ce aduce oamenii mereu împreună, cu speranță și armonie.

Muzica clasică ne oferă curaj, bucurie și reverie, dincolo de timp și spațiu, prin talentul și geniul unor compozitori celebri: Mozart, Verdi, Strauss, Rachmaninov sau Rossini. Ariile și duetele celebre sunt intepretate de patru muzicieni tineri și talentați, artiști ai scenei lirice, Andreea Novac, soprană, Mădălina Barbu, soprană, Alexandru Constantin, bariton, acompaniați de pianistul Ștefan Iliescu. Acest regal de fragmente din opere celebre a fost înregistrat de echipa Canal 33, pentru a putea ajunge în casele tuturor celor care doresc să guste farmecul muzicii clasice.

Recitalul prezentat publicului se derulează în decorul elegant, încărcat de istorie și cu o acustică specială din salonul de la Palatul Mogoșoaia, clădire emblematică construită de Constantin Brâncoveanu și restaurată, în forma actuală, de Martha Bibescu.

Evenimentul poate fi urmărit și în reluare pe 25 decembrie, ora 20:00, pe 26 decembrie, ora 21:00 și pe 27 decembrie, ora 21:00.

Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul Canal 33, Casei de Avocatura Bondoc si Asociații și Universitații de Muzică București, Centrului Cultural Palatele Brâncovenești.

Fundația Calea Victoriei este spațiul în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspiră prin arte și cultură și susține tinerii talentați, cu peste 50 000 de cursanți și peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

24
/02
/21

Cea de-a doua ediție a Classix Festival va avea loc la Iași, în perioada 14 - 18 martie 2021. Fiind desfășurat sub conceptul atemporalității, atât din punct de vedere artistic, dar și din perspectiva liantului dintre mediul diplomatic, artă, cultură și mediul de afaceri, Classix Festival 2021 marchează revitalizarea experiențelor artistice în contextul social curent pandemic.

22
/02
/21

Asociația CREAS în parteneriat cu Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” prezintă prima reprezentație a musicalului „Next to Normal – (A)normal”, sub forma unui spectacol concert, pe data de 6 martie, de la ora 18:00, cu o distribuție de excepție. Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online.

22
/02
/21

Miercuri, 24 februarie (19.00), Orchestra de Cameră Radio vă propune o seară emoționantă de muzică, nu doar prin repertoriul ales – Ravel, Mendelssohn, Wagner, Saint-Saëns ș.a. – ci mai ales prin menirea simbolică a evenimentului. Concertul transmis în direct de la Sala Radio și derulat sub bagheta cunoscutului dirijor Cristian Mandeal este dedicat memoriei dirijorului Camil Marinescu.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

11
/02
/21

Return to Live Music. No limits, just hope ! jmEvents, organizatorul Festivalului Internațional EUROPAfest anunță mutarea evenimentului din luna mai, când se derula în mod tradițional în perioada 16-24 iulie. “Return to Live Music. No limits, just hope !” este sloganul ales de organizatorii EUROPAfest pentru 2021.

10
/02
/21

Pe 9 februarie 2021, Programul Național Cantus Mundi România a lansat proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob - jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunității active de peste 60.000 de copii și tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesați să se acomodeze cu informații generice despre mediu și ecologie.

10
/02
/21

Cea de-a șasea ediție a Festivalului MOZART se încheie sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 18.30, cu binecunoscuta operă bufă „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. Libretul a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.