Recitaluri Mozart şi Beethoven cu acces liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/recitaluri-mozart-si-beethoven-cu-acces-liber/

În luna martie, două recitaluri cu acces liber (în limita locurilor disponibile), se vor derula în Studioul Alfred Alessandrescu, spaţiu mai intim dedicat muzicii şi situat tot în clădirea Radio România (ca şi Sala Radio). Cele două evenimente vă propun întâlnirea cu partituri semnate de doi „titani” ai muzicii clasice – Mozart şi Beethoven.

Un articol de Petre Ivan|25 februarie 2015

Mozart, care a compus în doar 35 de ani de viaţă un număr impresionant de compoziţii, a lăsat iubitorilor muzicii clasice peste 30 de partituri pentru formulă de cvartet de coarde.

Recitalul programat miercuri, 4 martie (19.00), în Studioul Alfred Alessandrescu, propune publicului cvartetele cu flaut semnate de Amadeus, în interpretarea a trei dintre muzicienii Orchestrei Naţionale Radio – Graţian Papară (flaut), Iulian Popovici (violă) şi Bogdan Postolache (violoncel) – alături de  violonistul Alexandru Marian.

După Mozart va urma Beethoven, în al doilea recital derulat în luna martie în Studioul Alfred Alessandrescu şi prezentat de ansamblul ARS VENTUS.

Marţi, 24 martie (19.00) sunt programate două lucrări pentru formulă de cvintet: Beethoven – Cvintetul pentru suflători şi pian în mi bemol major şi Mozart – Cvintetul pentru suflători şi pian în mi bemol major, în interpretarea a patru dintre artiştii Orchestrei Naţionale Radio – Valentin Ghita (oboi), Andrei Theodoru (clarinet), Albert Moisi (fagot) şi Cristian Borcan (corn) – alături de pianista Raluca Ouatu.

Proiectele ARS VENTUS s-au bucurat de la bun început de atenția unor instituții muzicale importante: Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica Pitești, Orchestra de Cameră din Focșani, sunt doar o parte dintre partenerii alături de care ansamblul a susținut concerte.

Fiind conceput în scopul promovării muzicii pentru instrumente de suflat, ARS VENTUS a urmărit încă de la început diversificarea combinațiilor instrumentale, pentru a cuprinde astfel majoritatea genurilor și speciilor camerale care se adresează ansamblurilor de suflători.

Foto: Recitaluri Mozart şi Beethoven, ARS VENTUS – facebook.com/AnsamblulArsVentus

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.

02
/05
/22

Duminică, 8 mai 2022, la ora 19.00, pe scena Ateneului Român, în cadrul CellEAST Festival 2022, va avea loc un recital susținut de profesorii invitați în cadrul festivalului și la cursurile de măiestrie Future CellEAST și MiniCellos, violonceliștii Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Mircea Marian, Marin Cazacu, Atanas Krastev, Dragan […]