Record la editia de anul acesta a Festivalului pentru copii Kinodiseea
https://www.ziarulmetropolis.ro/record-la-editia-de-anul-acesta-a-festivalului-pentru-copii-kinodiseea/

Ediţia de anul acesta a Festivalului de film pentru copii Kinodiseea, care s-a încheiat miercuri seară, a avut un public record de peste 8.500 de spectatori, în şase zile. Festivalul Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea s-a încheiat miercuri, după şase zile, 15 filme şi 39 de proiecţii, aventuri care i-au purtat pe copii din […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Ediţia de anul acesta a Festivalului de film pentru copii Kinodiseea, care s-a încheiat miercuri seară, a avut un public record de peste 8.500 de spectatori, în şase zile.

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea s-a încheiat miercuri, după şase zile, 15 filme şi 39 de proiecţii, aventuri care i-au purtat pe copii din India până în Islanda.

Micii cinefili au avut ocazia să aleagă şi cel mai bun film al festivalului, juriul fiind format, ca în fiecare an, din copii. Astfel, juriul a desemnat „Tigrul albastru” – în regia cehului Petr Oukropec – drept cel mai bun film din festival. Trofeul Kinodiseea a fost înmânat regizorului şi celor doi copii protagonişti, Linda Votrubova şi Jakob Wunsch, care s-au aflat la Bucureşti, cu prilejul acestui eveniment.

 Premiul publicului a fost acordat filmului „Zarafa”, o coproducţie Franţa-Belgia, în regia lui Remi Bezancon şi a lui Jean-Christophe Lie. „Zarafa” va fi distribuit în cinematografele din România la începutul anului viitor, de Metropolis Film.

Reacţiile micilor spectatori din sală, curiozitatea lor, impresiile la ieşirea din cinema ne-au convins, ca în fiecare an, că este nevoie de acest festival. Mi-aş dori să reuşim să convingem din ce în ce mai mulţi oameni, că educaţia audiovizuală a copilului, în România, este un subiect care trebuie tratat cu maximă seriozitate„, spune Daniel Mitulescu, directorul evenimentului.

Festivalul Kinodiseea, aflat la cea de-a patra ediţie, a avut loc la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu din Bucureşti. Pe parcursul festivalului, copiii au putut participa la ateliere de actorie, de efecte speciale, scenografie, montaj, machiaj de film şi costume, susţinute de profesionişti din domeniu.

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei Sectorului 5, Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.

 

Sursa: Mediafax

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

28
/07
/23

Cine sunt eu în relație cu tine, pe care te iubesc dar adesea abia te cunosc? Cum se modifică percepția asupra realității în funcție de ce reușim să înțelegem fragmentat din ea? O poveste despre ceea cine suntem și ce devenim în funcție de ceea ce (nu) știm, în relațiile noastre.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

În perioada 11 – 16 august 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Programul Național Cantus Mundi și Primăria Municipiului Constanța invită publicul la seria de evenimente desfășurate sub egida „Ave Maria”, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

27
/07
/23

The Strizzers anunță lansarea single-ului cu numărul 4, în data de 28 iulie 2023. În prima parte a zilei, piesa va fi publicată pe platformele de streaming, urmând ca seara, începând cu ora 19:30, să aibă loc concertul de lansare în The Pub Universității.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

26
/07
/23

Toamna se numără... serialele audio, bineînțeles. În perioada 15.09.2023 – 30.10.2023, Asociația Șangri-La Artistic Ground în co-producție cu Societatea Română de Radiodifuziune - Teatrul Național Radiofonic lansează Orbis, serial audio care spune povestea unui grup de jurnaliști ce luptă împotriva unui sistem corupt, înțesat de mistere și întorsături neașteptate de situație.