„Recviemul” de Verdi, 30 de ani de la Revoluţia din 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/recviemul-de-verdi-30-de-ani-de-la-revolutia-din-1989/

Vineri, 20 decembrie, ora 19.00, la Sala Radio va avea loc un concert-eveniment „In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia din 1989”.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2019

Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană David Crescenzi (foto) – în prezent dirijor invitat al Operei din Düsseldorf (Germania) – va interpreta una dintre partiturile monumentale ale muzicii clasice: „Recviemul” de Verdi.

Acesta şi-a compus „Recviemul” în memoria poetului şi romancierului italian Alessandro Manzoni și premiera a avut loc în Biserica San Marco din Milano, în 1874.

Soliști aplaudați în țară, dar și pe scenele internaționale, sosesc la București pentru eveniment: Teodora Gheorghiu – soprană, Maria Miron – mezzosoprană, Ovidiu Purcel – tenor și Mariis Boloș – bas. Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu).

În deschiderea concertului, Editura Casa Radio va lansa audiobook-ul de mărturii „Silvia Iliescu, Carmen Ionescu, Octavian Silivestru, Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989“. Evenimentul va avea loc în foaierul Sălii Radio, de la ora 18.50. La împlinirea a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, „Radio-istorii. 21-25 decembrie 1989” se constituie într-o restituire-document care tezaurizează mărturiile şi vocile care au transpus pe unde istoria la Radio România în acele zile fierbinţi de incertitudine, cutezanţă şi speranţă. Despre semnificaţia acestor mărturii şi despre ideea şi proiectul albumului vor vorbi Carmen Ionescu, managerul Agenţiei de Presă RADOR şi Silvia Iliescu, coautoare ale albumului. Detalii despre album se regăsesc pe site-ul www.edituracasaradio.ro.

David Crescenzi are o pregătire muzicală complexă: pianist, dirijor de orchestră şi de cor. Printre realizările sale cele mai semnificative se numără colaborarea cu Teatrul Operei din Cairo, Egipt, în calitate de dirijor invitat (1998 – 2003), unde a pregătit şi dirijat opere de Rossini, Donizetti, Puccini și Verdi. La Doha, în Quatar, a dirijat de trei ori: în anul 2002 Aida de Verdi, în anul 2003 Ibn Sina de Michiel Borstlap, iar în anul 2005 Aspire de David Krane, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice Asiatice. În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergische Symphoniker, în acelaşi an a colaborat cu Opera din Rio de Janeiro şi a fost dirijor al Festivalului de la Solothurn din Elveţia.

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).

03
/09
/15

În perioada festivalului Enescu, la numărul 25, pe strada George Enescu, foarte aproape de Ateneu și de Sala Palatului, în salonul Up Above de la Journey Pub, va răsuna muzica lui George Enescu din Pianocktail; publicul este invitat să guste la propriu cocktailuri realizate după partiturile compozitorului.

02
/09
/15

„E ușor să înveți un rol și apoi să-l interpretezi, dar noi vom inventa pe scenă un minut de dans, de fiecare dată altul. E multă nebunie în spatele unui minut de dans. Va fi un spectacol foarte personal și foarte greu pentru mine!”, a declarat Gigi Căciuleanu despre noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”.

02
/09
/15

„Magia există...”, aşa cum spune sloganul, dar magia se propagă, contaminează şi se transmite! O dată la doi ani avem privilegiul să ascultăm în Bucureşti unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, alături de faimoşi dirijori şi interpreţi de seamă.

01
/09
/15

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

31
/08
/15

Mii de oameni au venit seara trecută pe esplanada Operei Naționale București pentru a lua parte la un eveniment îndelung așteptat: ,,Promenada Operei”, cea de-a IX-a ediție, eveniment care s-a desfășurat sub conceptul Open Air Opera Classica, marcă a unei stagiuni aflate sub semnul unora dintre cele mai aplaudate titluri de operă şi de balet din întreaga lume.

28
/08
/15

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creație coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 și 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic și va fi prezentată în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu.