Regal Shakespeare pe scenele TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/regal-shakespeare-pe-scenele-tnb/

Trei spectacole din repertoriul Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti (TNB) şi o premieră semnată de Gigi Căciuleanu vor fi prezentate în săptămâna în care întreaga suflare teatrală românească este conectată la evenimentele prin care se marchează 400 de ani de la dispariţia celebrului dramaturg.

Un articol de Petre Ivan|20 aprilie 2016

Regal Shakespeare la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București

Vineri, 22 aprilie,

de la ora 20.00, pe scena Mare a Naţionalului, spectacolul FURTUNA se joacă în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, aflat în acest an la cea de-a 10-a ediţie.

Comedie a iluziilor, FURTUNA lui William Shakespeare, cu Ion Caramitru în rolul Prospero şi cu Mihai Călin în Caliban, vă prilejuieşte întâlnirea cu o galerie de interpretări deosebite, datorate unei viziuni regizorale de o frapantă modernitate, al cărei autor este bulgarul Alexander Morfov.

Furtuna

Furtuna

Sâmbătă, 23 aprilie,

vor avea loc două spectacole inspirate de marele dramaturg. De la ora 20.00, la Sala Mică – DISTOPIE, primul dintre spectacolele programului 9G la TNB, şi singurul până în prezent inspirat din dramaturgia shakespeariană, este un spectacol despre jocurile puterii, prin demascarea unor rețete de manipulare şi despre apocalipsa degradării lumii contemporane, un remix Shakespeare într-un scenariu original, semnat de tânăra regizoare Catinca Drăgănescu.

De la ora 20.00, la Sala Studio, va avea loc, în cadrul Festivalului Shakespeare, premiera cu „FOLÍA, SHAKESPEARE & CO„, o producţie „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, realizată de ArtProduction împreună cu TNB prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”.

Distopie

Distopie

La baza acestei Folii stă tot un scenariu original, alcătuit de Gigi Căciuleanu din textele marelui Will, pe tema „zadarnicelor chinuri” şi iureşului declanşat de Amor, cu întregul cortegiu de… victime, bufoni, zâne, duhuri, plăsmuiri diafane sau făpturi neobişnuite.

„Dacă la Shakespeare, toţi nu sunt nebuni, cu toții sunt însă purtați într-o măsură mai mare sau mai mică de un vânt de «folie». În aceste oglinzi deformante, lucrurile se inversează. Nebunii devin înţelepți, iar întelepții nu-și mai dau seama cât de smintiți sunt”.

Duminică, 24 aprilie,

de la ora 19.00, cea mai erotică dintre piesele shakespeariene, VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ, în viziunea plină de culoare şi de originalitate a regizorului Petrică Ionescu vă va transpune în lumea iluziei și a experienței… amoroase. O montare de anvergură ce reunește elemente de autentică poezie shakespeariană, umor, spectaculoase construcții vizuale, balet și un excepțional fond muzical.

Foto: Regal Shakespeare – tnb.ro

 

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.