„Regina Maria”: Femeia, diplomatul, simbolul, dar și o altfel de Românie
https://www.ziarulmetropolis.ro/regina-maria-un-spectacol-despre-femeia-diplomatul-simbolul-dar-si-despre-o-altfel-de-romanie/

 „Vreau să vă port într-o lume care nu trebuie uitată. Priviţi, ascultaţi, gândiţi şi mai ales nu uitaţi. Aşa am fost noi.” Cu aceste cuvinte deschide Regina ghidajul ei printre amintirile şi evenimentele de la începutul Primului Mare Război, prezentate în „Regina Maria” la Teatrul Metropolis.

Un articol de Cristina Enescu Aky|18 martie 2019

Spectacolul spune o poveste foarte umană despre această personalitate magnetică și impresionantă, și despre valurile vremurilor ei. Într-adevăr, această montare a cărei direcție de scenă o semnează actorul Alexandru Bindea (care face parte și din distribuție) este un spectacol cu intenție și direcție: pe de o parte e o invitație de a (re)descoperi aceste personaje aproape legendare ale istoriei și culturii noastre, dar totodată și de a reflecta la o Românie cu oameni, caractere, principii destul de diferite de cele ale zilelor noastre.

„Regina Maria” a avut premiera la Teatrul Metropolis spre sfârșitul anului centenar, și este unul dintre puținele texte și producții ce au readus în atenția publicului de teatru rolul fundamental al acestei personalități absolut fascinante, cu o importanță uriașă în crearea României așa cum o avem astăzi. Spectacolul dă culoare și viață dedicația ei cvasi-misionare față de România, și totodată țese imaginea legăturilor, energiilor și caracterelor unor personaje care au gravitat în jurul Reginei în anii de început ai Primului Război Mondial: cei doi regi, prim-ministrul Franței Clemenceau, ambasadorul austro-ungar von Czernin și generalul francez Berthelot.

Odată cu Manuela Hărăbor, pe scena Teatrului Metropolis pășește o femeie, un diplomat, o Regină Maria ce emană cu fiecare mișcare multă emoție și finețe, dar deopotrivă și o determinare și forță interioară parcă din altă lume – o lume cu vibrația căreia parcă ne ia ceva timp să ne (re)obișnuim, chiar și din cadrul convențional al sălii de teatru. Este lumea în care mai existau oameni politici interesați în primul rând de binele țării, mai exista puterea cuvântului dat și cea a onoarei, o lume în care profitul individual nu era unicul motor al implicării social-politice, iar sentimentul responsabilității față de țară și Dumnezeu nu căzuse încă în desuetudine. Eleganța Reginei emană nu doar din ia superbă, din paftalele și salba pe care le poartă, sau din prezența scenică unduitoare dar fermă a Manuelei Hărăbor, ci încă și mai mult din modul în care îi confruntă pe toți cu iscusință de amazoană, reușind să rămână în același timp sensibilă și foarte umană.

Pe alocuri, Regina pare să joace aici cartea subterfugiilor feminine și a șantajelor emoționale ceva mai mult decât s-au obișnuit să vadă în caracterul lui Missy cei care i-au citit memoriile și descrierea din amintirile contemporanilor. Manuela Hărăbor reușește însă conturarea unora din trăsăturile cele mai cunoscute ale Reginei: împletirea măiastră dintre un spirit dârz și o feminitate seducătoare care a cântărit greu în numeroase momente-cheie ale politicii naționale și internaționale.

În interpretarea lui Cristian Moțiu, Regele Ferdinand are ceva din determinarea dar și din moliciunea de caracter ce se spune că îl caracterizau. Un om politic consumat pătimaș de simțul datoriei față de țară, mai taciturn și introvertit decât Regina, însă la fel de dedicat țării sale de adopție – iată cu adevărat un personaj greu de digerat de către publicul român al anului 2019. Riscă să ne pară teatral și neverosimil tocmai pentru că e atât de diferit de ceea ce trăim astăzi. Poate în asta constă și principala provocare a unui astfel de text și de spectacol: Teatrală, neverosimilă, ridicolă nu este oare mai degrabă viziunea noastră asupra lumii?..

Celălalt rege, crepuscularul Carol I, capătă prin Gavril Pătru aura unei faste eminențe cenușii. Relația lui cu tinerii căsătoriți, Maria și Ferdinand, a depășit perioada confruntărilor tensionate. Carol descoperă în viitoarea Regină Maria o forță căreia îi prevede un destin fabulos, iar Maria pare a fi (mai mult decît Fernando) moștenitoarea energiei bătrânului monarh.

Prim-ministrul Franței, Clemenceau (Costel Constantin) este unul din personajele-forță ale spectacolului, și vădește toată versatilitatea, șiretenia dar și curtoazia politicianului francez. Șarmant cu intenție, șăgalnic cu direcție și mare maestru al scrimei non-verbale, acest Clemenceau este, cel puțin alături de Regina Maria și de Von Czerny, un puternic stimulent pentru curiozitatea de a merge, după spectacol, la cărți și site-uri de informare legat de adevăratele evenimente și personaje prezentate aici. Ceea ce este mai mult decât au reușit să stârnească nenumărate evenimente din anul centenar. Și-apoi, cum să nu iubești personajul lui Costel Constantin când spune cu ingenuitate lucruri precum „Eu îmi scot pălăria în fața poporului român, dar în fața politicienilor români mi-o pun la loc”?

Marele prieten al României, generalul Henri Berthelot (Dan Aștilean) este un munte buăvoință și solicitudine. Entuziasmul și convingerea cu care încearcă să îl înduplece pe Ferdinand ca România să continue luptele declanșează din partea Regelui o stupefiantă descriere a țării epuizate de război. Și totuși o Românie care, în ciuda lipsurilor, a demonstrat curaj. O tempora, o mores.

Alexandru Bindea (care semnează și direcția de scenă a spectacolului) este ambasadorul austro-ungar, contele von Czernin, unul dintre cele mai sclipitoare personaje ale spectacolului. Adorabil de arogant, sarcastic plin de eleganță, „scrimeur” priceput în duelurile de idei cu Regina, Contele e personificarea și simbolul tuturor acelor dăți când Marile Puteri s-au jucat cu România ca valurile cu o barcă de hârtie. Costel Constantin și Alexandru Bindea sunt un cuplul-forță de interpretare în acest spectacol, și reușesc să sporească veridicitatea și substanța spectacolului.

Scenografia semnată de Mihaela Popescu (tablouri cu aspect ieftin pe pereții îmbrăcați cu tapet pe alocuri decolorat, câteva piese de mobilier și obiecte de porțelan nu de lux) contrastează într-un sens cu anturajul înalt și gravitatea evenimentelor, dar susține accentul pus de text pe caractere și relațiile dintre ele. Și, poate, e în ton cu vremurile descrise: austere, de privațiuni materiale și cu mult dramatism, dar luminate de caractere și personalități excepționale.

„Regina Maria” este un spectacol care va fi cu siguranță savurat în mod diferit de cei tineri, mai puțin știutori sau interesați de istorie, și de cei mai în vârstă sau mai bine documentați. Pentru cei care măcar ocazional au fost atrași de personalitatea Reginei și de istoria monarhiei românești, împletită cu istoria țării, este o poveste frumos pusă în scenă și un binevenit impuls spre a afla mai multe despre acești oameni extraordinari și vremurile lor impresionante.

 

REGINA MARIA

Text: Constantin Venerus Popa

Direcția de scenă: Alexandru Bindea
Scenografia: Mihaela Popescu

Distributie:
Maria: Manuela Hărăbor
Clemenceau: Costel Constantin
Carol I: Gavril Pătru
Berthelot: Dan Aștilean
Ferdinand: Cristian Moțiu
Von Czernin: Alexandru Bindea
Copilul: Maria Blaj

www.teatrulmetropolis.ro

 

03
/10
/12

1938 – A încetat din viaţă Alexandru Averescu, mareşal şi om politic; a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), la cel de-al doilea război balcanic (1913), la Războiul de reîntregire naţională (a condus bătălia de la Mărăşti din 1916); a fost prim-ministru (ianuarie – martie 1918) şi ministru în mai multe rânduri între anii 1919 […]

02
/10
/12

Duminicã, 30 septembrie, în sectorul 3 a avut loc lansarea Casei Artelor. Acest proiect a luat naştere sub patronajul primarului Robert Negoiṭã şi se doreşte a fi un loc de promovare şi dezvoltare al abilitãṭilor artistice. Lansarea a mai gãzduit atât un vernisaj de artã modernã, cât şi o expoziṭie de fotografie. Printre invitaṭi s-au […]

02
/10
/12

Profesorul universitar Zoe Petre, fost consilier prezidenţial în mandatul de preşedinte al lui Emil Constantinescu, a fost propusă de grupul senatorial al PNL pentru funcţia de membru al Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român (ICR). Biroul permanent al Senatului a primit o serie de propuneri pentru posturile de membri ai Consiliului ICR şi a […]

02
/10
/12

Biblioteca Academiei Române organizează sâmbătă Noaptea Porţilor Deschise, între orele 18,00-01,00, la împlinirea a 145 de ani de la înfiinţare. Potrivit unui comunicat, deschiderea festivă a evenimentului va avea loc în prezenţa conducerii Academiei Române cu vernisarea unei valoroase expoziţii patrimoniale de carte veche românească, urmată de un concert aniversar de muzică bizantină, oferit de […]

02
/10
/12

Cea de-a opta ediţie a „Zilelor culturii române la Munchen” va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Berlin în perioada 5 octombrie – 2 decembrie. Potrivit unui comunicat al instituţiei, „Zilele culturii române la Munchen” reprezintă una dintre cele mai importante manifestări culturale şi de diplomaţie publică realizată de asociaţii ale românilor din […]

02
/10
/12

Regizorul palestinian Elia Suleiman, premiat la Cannes şi aclamat îndelung pentru ceea ce critica internaţională numeşte „trilogia palestiniană”, vine în premieră în România, ca invitat special al evenimentului „Les Films de Cannes a Bucarest”.   Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Elia Suleiman va asista la deschiderea festivalului cu filmul colectiv „7 Days in Havana”, în […]

02
/10
/12

Concertul extraordinar ce marchează împlinirea a 125 de ani de la naşterea marelui dirijor român George Georgescu va fi susţinut de Filarmonica „George Enescu” joi şi vineri, de la ora 19,00, în deschiderea stagiunii 2012-2013, informează un comunicat al instituţiei remis luni.   La pupitrul orchestrei simfonice se va afla dirijorul Horia Andreescu iar programul […]

02
/10
/12

Pianistul Dan Grigore şi interpreta de folclor Sofia Vicoveanca au primit premii de excelenţă pentru întreaga activitate, în cadrul ediţiei a doua a Galei Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR), care s-a desfăşurat luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu din Bucureşti. La Gala Premiilor UNIMIR 2012 au fost premiate personalităţile culturale ale vieţii publice româneşti. Astfel, […]

02
/10
/12

Teatrul Naţional Bucureşti prezintă, miercuri, de la ora 19,30, în avanpremieră, spectacolul-coupe „2 x 2” la Sala Mică. Potrivit unui comunicat al TNB prezentat în cadrul proiectului „Uşi deschise pentru toţi”, spectacolul pus în scenă de regizorul Vlad Stănescu este compus din piesele într-un act „Tigrul” de Murray Schisgal şi „Amantul” de Harold Pinter. Spectatorii […]

02
/10
/12

1409 – Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la biserica Streisângiorgiu (jud. Hunedoara)   1911 – S-a născut scriitorul Miron Radu Paraschivescu (m. 17 feb. 1971) 1920 – A încetat din viaţă Max Bruch, compozitor şi dirijor german. (n. 6 ianuarie 1838) 1939 – S-a născut solistul de muzică uşoară Dan Spătaru […]

01
/10
/12

Marchizul de Sade nu respingea nici violenţa, nici perversitatea şi ar fi apreciat fără niciun dubiu bătălia surdă care se dă în zilele noastre în jurul manuscrisului romanului său „Cele 120 de zile ale Sodomei” (Les 120 Journées de Sodome), afirmă autorul unui articol postat pe site-ul lefigaro.fr. Istoria acestui manuscris este marcată de furt, […]

01
/10
/12

Istoricul britanic marxist Eric Hobsbawm, autorul celebrului volum „The Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991”, a murit luni, la Londra, la vârsta de 95 de ani, a anunţat fiica lui „A murit din cauza unei pneumonii, la primele ore ale dimineţii”, a precizat Julia Hobsbawm. Născut pe 9 iunie 1917 în oraşul egiptean […]

01
/10
/12

Pianistul Richard Clayderman, supranumit „Prince of Romance”, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 martie 2013, potrivit unui comunicat al organizatorilor, Phoenix Entertainment. Richard Clayderman le va oferi romanticilor de toate vârstele aproximativ două ore de reverie, timp în care publicul va avea şansa să asculte şi melodii de succes internaţional, […]

01
/10
/12

Primul Festival internaţional al orchestrelor radio – „RadiRo” -, desfăşurat la Bucureşti în perioada 23 – 29 septembrie, a dovedit că această iniţiativă a fost una de succes, susţine, într-un comunicat organizatorul manifestării, Radio România. Evenimentul le-a oferit iubitorilor de cultură posibilitatea de a rămâne în contact cu vedetele „primei ligi” a muzicii clasice europene […]

01
/10
/12

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” a demarat luni proiectul „Muzeul Tuturor”, prin care îşi propune să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la patrimoniul cultural al instituţiei. În deschiderea evenimentului a fost organizat un spectacol, la care au participat actori, dar şi angajaţi ai muzeului costumaţi în haine de epocă. Spectacolul, realizat special pentru […]

01
/10
/12

Cea de-a doua ediţie a evenimentului „Zilele culturii ruse” se va desfăşura în perioada 20 noiembrie -7 decembrie la Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei Rusiei în România.   Evenimentul va începe pe 20 noiembrie cu o expoziţie de pictură cu vânzare organizată de centrul de artă rusesc „Heart of art” Moscova, în sala de […]

01
/10
/12

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie este de părere că literatura şi-a pierdut în mare parte influenţa în Occident, iar când vine vorba de lucruri importante în locul scriitorilor se fac auzite vedetele de film, relatează luni agenţia Reuters. Rushdie /65 de ani/, care tocmai şi-a lansat o autobiografie referitoare la anii petrecuţi în […]

01
/10
/12

Casa Artelor, un spaţiu nou şi modern situat în sectorul 3, a intrat, începând de duminică, în circuitul cultural bucureştean, la eveniment fiind prezenţi numeroşi artişti. În cadrul manifestării pianistul Horia Mihail a oferit pe noul pian Steinway, achiziţionat special pentru acest edificiu, un concert extraordinar de muzică clasică. Casa Artelor a găzduit, totodată, şi […]