Regizoarea Eva Pervolovici vine la Cinema-Edu
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizoarea-eva-pervolovici-vine-la-cinema-edu/

Regizoarea Eva Pervolovici vine la ediţia a V-a Cinema-Edu în Săptămâna Altfel pentru a dezbate împreună cu elevii despre lungmetrajul mult aşteptat: «Marussia».

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2015

Inspirată din fapte reale, Marussia este povestea Luciei (Dinara Drukarova) și a fiicei sale în vârstă de șase ani, Marussia (Marie-Isabelle Stheynman), două rusoaice venite la Paris. În ciuda lipsei siguranței zilei de mâine, Lucia se încăpățânează să rămână în orașul luminilor, oferindu-i Marussiei o copilărie cu totul atipică. Cu premiera mondială la Berlinale 2013, filmul a obținut o paletă întreagă de distincții și a făcut parte din mai multe festivaluri internaționale, ceea ce ne face tare mândri că regizoarea este româncă.

Eva Pervolovici este o tânără regizoare din România, stabilită în Franța și are la activ o uriașă listă de scurtmetraje, videoclipuri, fotografii şi colaborări cu autori de romane şi reviste de artă. Marussia este filmul ei de debut care o să se lanseze și la noi în țară, de la care se așteaptă tot atâtea ecouri pozitive, precum cele din străinătate.

Așa cum ne-a obișnuit programa Cinema-Edu, tinerii participanți vor viziona mai întâi filmul, după care se vor angaja în discuții despre teme sociale și cinematografice împreună invitata specială. Într-adevăr este o grozavă oportunitate pentru liceeni și profesori să o întâlnească pe Eva în cadrul proiectului Cinema-Edu.

Printre noutățile din program se numără și filmul Ida (r. Pawel Pawlikowski), câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2015. Acțiunea filmului Ida are loc în Polonia anului 1962, când tânăra Anna, rămasă orfană în timpul ocupației germane ajunge să o cunoască pe mătușa ei, Wanda. Această întâlnire scoate la suprafață secretul dispariției părinților Annei și le determină pe cele două să revină asupra trecutului comun. Celelalte filme pe care liceenii le vor vedea în Școala Altfel sunt: În căutarea lui Superman (r.Karzan Kader), Culoarea pielii: Miere (r.Laurent Boileau, Jung), Limba Fluturilor (r. Jose Luis Cuerda) și Vandal (r. Helier Cisterne).

INFO

Evenimentele din perioada 6-10 aprilie vor avea loc la Cinema Elvira Popescu, Institutul Cervantes, ARCUB, Muzeul Național de Artă Contemporană și Cercul Militar Național.

Cinema-Edu este un proiect gratuit, desfășurat în perioada 1 februarie – 30 iunie , organizat de cinci ani la rând de către Asociația Culturală Macondo. Cinema-Edu își propune să stârnească interesul tinerilor față de filmul de artă, încurajându-i să participe activ la dezbaterile non-formale de la finalul fiecărei vizionări. Mai multe detalii despre proiect găsiți la www.cinema-edu.ro si pe pagina de Facebook cinema.edu.

Pentru evenimentele viitoare profesorii de liceu sunt invitați să scrie la adresa: [email protected]

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.