Regizorul japonez Nagisa Oshima a încetat din viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-japonez-nagisa-oshima-a-incetat-din-viata/

Regizorul japonez Nagisa Oshima, celebru pentru producţii precum „Empire of Passion” sau „In the Realm of the Senses”, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani din cauza unei pneumonii, conform Associated Press. Într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii regizorului se precizează că acesta a încetat din viaţă marţi după-amiază la […]

Un articol de Andrada Văsii|16 ianuarie 2013

Regizorul japonez Nagisa Oshima, celebru pentru producţii precum „Empire of Passion” sau „In the Realm of the Senses”, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani din cauza unei pneumonii, conform Associated Press.

Într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii regizorului se precizează că acesta a încetat din viaţă marţi după-amiază la un spital din apropiere de Tokyo.

Nagisa Oshima, un fost tânăr activist originar din Kyoto, a debutat în lumea filmului în 1959, iar de-alungul carierei sale, subiectele preferate pe care le-a abordat au fost cele cu substrat social. Rapid, Oshima a cunoscut succesul fiind considerat unul dintre reprezentanţii de seamă ai „noului val” din cinematografia niponă.

Cariera sa nu a fost ocolită de controverse. În 1976, după lansarea filmului „In the Realm of the Senses” (Pe tărâmul simţurilor) Oshima a provocat o vie dispută publică cu privire la indecenţă. Doi ani mai târziu, Oshima a câştigat premiul pentru regie la Cannes cu producţia „Empire of Passion”.

Deşi a suferit un atac cerebral în 1996, Oshima a revenit pentru o scurtă perioadă de timp pe platourile de filmare, regizând producţia „Taboo” (1999), care a rămas ultimul său film.

Sursa: Agerpres

02
/10
/23

Artă, experiențe multisenzoriale marca Madrigal, povești de noapte ale Bucureștiului și primul design show în colaborare cu V&A din Londra, în perioada 29 septembrie - 14 ianuarie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în cadrul Art Safari Stars Edition.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.