Rendez-vous pe Lună, în premieră, la Teatrul Mic
https://www.ziarulmetropolis.ro/rendez-vous-pe-luna-in-premiera-la-teatrul-mic/

Pe 9 aprilie, Teatrul Mic propune publicului său o nouă premieră, o piesă inedită în România, Rendez-vous pe Lună, de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag. Din distribuţie fac parte veteranii trupei: Dan Condurache, Ruxandra Enescu şi Claudiu Istodor, alături de Valentina Popa şi Ana Bianca Popescu, recent nominalizată la un premiu UNITER.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2017

Dramaturg al perestrokăi, Alexandr Galin este jucat în întreaga lume,  iar textele sale, împletire de metaforă și realism, au făcut să fie comparat cu A. P. Cehov.

 Este o poveste universală. Luna însăși, și spațiul, controlează piesa, și pe fete. Ele sunt ca praful ceresc. Înțeleg ce înseamnă legile gravitaționale și pentru ele; pe fete le atrage Luna, treptat, le purifică, pentru că înțeleg cât de înspăimântător poate fi pe Pământ. Am inventat o situație în care omul se alătură veșniciei și devine nemuritor. Despre asta este și Rendez-vous pe Lună. Cei doi foști cosmonauți, cu treizeci de ani în urmă, când erau tineri și se pregăteau să zboare către Lună, erau deja conectați la nemurire, la Marea Rusie, la Măreața Idee. Iar acum îi văd ca doi bătrâni, iar unul dintre ei încă ține la acea idee, încă visează. – Alexandr Galin

Dan Condurache, in Rendez-vous pe Luna

Dan Condurache, in Rendez-vous pe Luna

Regizorul Gelu Colceag este la a patra montare scenică a unui text de Galin, text care vorbește:  „despre nevoia de visare, despre posibilitatea eșecului, despre capacitatea de adaptare, despre relația cu un prezent amoral. Cei doi, cosmonautul Bogdanov și astrofizicianul Trauberg, au plecat din același punct. Dar unul ( mai puternic) și-a asumat eșecul și s-a adaptat, altul (mai vulnerabil) a rămas marcat pe viață de posibilul mare succes ratat și s-a ratat. De fapt, amândoi au eșuat, dar în continuare au visat! Deși frumosul vis s-a transformat într-un coșmar. Nu credeți că seamănă cu experiențe pe care fiecare din noi le-am consumat? Nu credeți că gustul amar al nostalgiei unui vis nerealizat revine periodic, necenzurat?”

RENDEZ VOUS PE LUNĂ – INFO

De Alexandr Galin

Traducerea: Costin Manoliu, Mariana Onceanu şi Alecsandru Dunaev

Versiunea scenică şi textele cantecelor: Vlad Corbeanu şi Gelu Colceag

Distribuţia:

Ruxandra Enescu – Rimma

Ana Bianca Popescu – Oxana

Doina Teodoru/ Raphaela Lei – Sulpan

Beatrice Peter – Desdemona

Valentina Popa – Inna

Dan Condurache – Vasili Bogdanov

Claudiu Istodor – Alexandr Traguberg

Regia artistică: Gelu Colceag

Scenografia: Ioana Pashca

Muzica originală: Jean-Victor Piloiu

Coregrafia: Furnica

Light design: Daniel Klinger

Asistent regie şi montaj video: Vlad Corbeanu

Pregatirea muzicală: Nadia Trohin

Dedic acest spectacol fraților mei cosmonauți, în speranța unei întâlniri selenare … (Gelu Colceag)

Premiera 09 aprilie, ora 19:00 are loc la Teatrul Mic, Str. Constantin Mille 16, Bucureşti, sector 1. Biletele se pot achiziționa de la Casa de bilete a teatrului sau online, de pe www.bilet.ro

Foto: Rendez-vous pe Lună – Teatrul Mic

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

08
/10
/15

În luna octombrie, Merci Charity Boutique organizează o cină cu scop caritabil pregătită de Alex Dima, senior corespondent ProTv şi producător al emisiunii “România, te iubesc”.

08
/10
/15

După o serie de spectacole de teatru care au făcut istorie în ultimii ani, Teatrul Act propune un nou eveniment teatral, în co­productie cu Asociația T.E.T.A. – ​Vanilla Skype​– o incursiune în fascinația poveștilor contemporane. Premiera spectacolului va avea loc pe ​22, 23 și 24 octombrie​de la ​orele 19:00​, la Teatrul Act​.

08
/10
/15

Festivalul Național de Teatru - ediția XXV (23 octombrie - 1 noiembrie) va oferi publicului bucureștean un număr record de spectacole, 44, selecționate de criticul Marina Constantinescu din stagiunea 2014-2015. Biletele pentru FNT 2015 se pun în vânzare începând de astăzi și, în premieră, se vor putea achiziționa online, prin platforma mystage.ro.

07
/10
/15

Recunosc că sunt un om curios, dar unul moderat, chiar discret. Aşa scria şi în fişa postului la prima angajare, să-mi manifest creativ curiozitatea. În ciuda a ceea ce am mai povestit pe aici, în mijloacele de transport încerc, cel puţin în ultima vreme, să fiu omul cel mai puţin curios din câţi există. Chiar şi aşa, cu această indiferenţă, pe alocuri jucată, nu pot evita să nu-i deranjez pe cei din jurul meu.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.