Retrospectivă In Memoriam Radu Gabrea
https://www.ziarulmetropolis.ro/retrospectiva-in-memoriam-radu-gabrea/

Între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti va avea loc o retrospectivă In Memoriam, a filmelor regizate de Radu Gabrea, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român. Filmele vor fi precedate de documentarul Interviuri cu Radu Gabrea. Intrarea va fi liberă.

Un articol de Petre Ivan|28 februarie 2017

Personalitate marcantă a filmului românesc şi european din ultima jumătate de secol, cineastul a avut curajul de a refuza societatea comunistă care i-a cenzurat filmul Dincolo de nisipuri, emigrând în Germania în 1974.

După 10 titluri de filme de scurt metraj, documentare, seriale TV, ficţiune, realizate în România, Radu Gabrea semnează 8 filme în Germania, majoritatea cu mare audienţă şi succes internaţional (Un bărbat ca Eva, Nu te teme, Iacob, Rosenemil – o tragică iubire – în co-producţie cu România).

Din 1996 a realizat peste 20 de filme premiate în ţară şi în străinătate. Cineastul, este doctor în audiovizual cu teza Werner Herzog şi mistica renană premiată de UCIN în 2004.

A fost distins de Preşedintele Germaniei cu Crucea Germană de Merit.

După 1998 a semnat ca regizor spectacole de teatru şi operă. A primit numeroase premii pentru dezvoltarea cinematografiei româneşti şi europene. A fost primul Presedinte al CNC.

În cadrul retrospectivei In Memoriam ce va avea loc la Cinemateca Union din Bucureştiî ntre 1-5 martie, vor fi proiectate filmele: Amintiri Bucureştene (Uşa, Cadenţe, scurt metraje IATC), Prea mic pentru un război atât de mare, Căutându-l pe Schwartz, O poveste de dragoste – Lindenfeld, Moştenirea lui Goldfaden, Cocoşul decapitat, Concerte la Biserica Neagră, Călătoria lui Gruber, Nu te teme, Iacob şi Dincolo de nisipuri.

Foto: Retrospectivă In Memoriam Radu Gabrea 

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.