Revista Amfiteatru și Biblioteca de Arte vă așteaptă la Ceainăria Bernschutz&Co
https://www.ziarulmetropolis.ro/revista-amfiteatru-si-biblioteca-de-arte-va-asteapta-la-ceainaria-bernschutzco/

Revista Amfiteatru şi volumele „Viaţa mea” de Isadora Duncan şi „Opere” de Georg Büchner, le găsiţi începând din această lună la Ceainăria Bernschutz&Co, din str. Eremia Grigorescu nr. 5, lângă Piaţa Romană, la un pas de Grădina Icoanei.

Un articol de Liliana Matei|7 martie 2020

La o ceașcă de ceai, într-un loc desprins din timp, savurați povestea vieții Isadorei Duncan și opera lui Büchner, dramaturgul care n-a apucat să scrie decât trei piese, pentru că, la 23 de ani, s-a stins, lăsând unul dintre texte neterminat… un text care avea să devină celebru. „Woyzeck”.

Ambele volume le găsiți aici, la prețul de 25 de lei.

Revista Amfiteatru, ajunsă deja la Numărul 6, o găsiți, de asemenea la Ceainăria Bernschutz&Co. În paginile ei descoperiți, pe lângă cronici de specialitate, care să vă ghideze în peisajul teatral al României anului 2020, și interviuri cu diverși creatori – actori, regizori, scenografi, precum și povești de ieri de azi cu personalități și spectacole de legendă.

În Numărul 6, proaspăt venit din tipar, puteți citi un interviu amplu cu regizorul Alexandru Mâzgăreanu, un dialog cu Radu Boruzescu, celebrul scenograf al lui Lucian Pintilie, care a emigrat din România comunistă și a lucrat pe cele mai mari scene ale lumii, puteți arunca un ochi în intimitatea creatorului de modă Christian Dior și puteți călători prin toată țara să vedeți ce se mai montează pe scenele diverselor teatre. Prețul unui exemplar este 3 lei.

Proiecte al Centrului Cultural LUMINA, atât Revista Amfiteatru, cât și Biblioteca de Arte, din care fac parte cele două cărți, își propun să umple un gol în spațiul cultural autohton.

Volumul „Opere” de Georg Büchner deschide Seria Thalia. O nouă ediție în limba română a textelor dramatice ale scriitorului german este disponibilă acum, la mai bine de 50 de ani de la precedenta. Atât de diferite între ele, „Moartea lui Danton”, „Leonce și Lena” și „Woyzeck” alcătuiesc o ediție așa cum merita acest „revoluționar fragil”, cum îl numește Victor Scoradeț, autorul traducerii, pe autorul german într-o prefață care pune în lumină câteva ciudățenii din destinul scriitorului care a încetat din viață la 23 de ani, moment la care „presa a deplâns dispariția unui viitor mare savant”.

Volumul „Viața mea” de Isadora Duncaninaugurează Seria Amfiteatru, invitându-i pe cititori în lumea magică a uneia dintre cele mai mari dansatoare a lumii. Să ne-o închipuim, așadar, pe Isadora, la celebrul Hotel Negresco de la Nisa stând în pat într-o după-amiază de vară și scriind ultimele cuvinte dintr-o lungă confesiune. La foarte scurt timp după ce a încheiat-o, avea să moară strangulată cu propria eșarfă pe Promenade des Anglais…

Vă așteptăm, așadar, la Ceainăria Bernschutz&Co, să descoperiți aceste volume apărute în condiții grafice excepționale!

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.