Robert Lepage și capodopera de la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-lepage-si-capodopera-de-la-craiova/

#thereisaWill #thereisLepage – ce mai e pe la Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova.

Un articol de Dan Boicea|23 mai 2022

🔶 Cât de ușor e să spui cuvântul „capodoperă“, fără să te simți vinovat cu ceva, atât de firesc, aproape ca o eliberare, când nu mai știi la ce cuvinte să apelezi ca să descrii ce tocmai ți-a venit în viață și ți-a îmbunătățit-o pentru totdeauna.

🔶 „887“, spectacolul lui Robert Lepage, prezentat în cadrul Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, este o capodoperă a simplității și a inventivității, un jurnal creativ al amintirilor, un vis excelent executat tehnic, dacă se poate spune așa, și chiar se poate spune

🔶 Robert Lepage, singur pe scenă, se autopovestește ca într-un act de magie, fiind și dramaturg, dar și actor, și regizor, dar și scenograf, și operator video, dar și spectator, totul în doar două ore și un pic, două ore în care ajungi să cunoști un creator, un tânăr, dar și un om ajuns pe o treaptă înaltă a înțelegerii propriei vieți și a contextului social, politic, sau la nivel intim – uman, care a făcut-o să fie viața unui canadian care a reușit să uluiască lumea.

🔶 Robert Lepage, cu umor, cu răbdare, cu voluptate de povestitor, interacționând cu scenografia la un nivel la care rar poți vedea un artist făcând asta, ajutat de 11 membri nevăzuți ai trupei sale Ex Machina din Quebec, fondată în 1994, arată ce înseamnă un bun universal care funcționează impecabil la nivel tehnic și care își adaugă numeroase straturi de emoție, informație și autoironie, pe care sala le decodifică natural.

🔶 Lepage arată, de fapt, de ce continuitatea rolurilor în procesul de creație face ca un produs artistic să intre într-o inevitabilă logică a succesului – pentru că el, ca dramaturg, nu este doar acela care își scrie textul și speră să fie reprodus bine pe scenă, ci își asumă mai departe și un rol de a transcrie acest text în limbaj scenografic, iar ca regizor se asigură că această mașinărie a emoțiilor, formată din text, elemente de decor și sceno-tehnică să ducă spectatorul din punctul A în punctul B fără accidente pe drum. E un mecanism care merg ca uns de la premiera din 2015 a spectacolului.

🔶 „De câți dramaturgi e nevoie ca să schimbi un bec? De niciunul, pentru că dacă ai apela la ei, niciunul n-ar schimba nimic“, glumește Lepage. Poate și de asta el își asumă să țină în mână totul, atât la nivel conceptual, dar și, efectiv, în anumite momente, modificând spațiile de joc cu mâna, împingând, trăgând, deschizând, lumi, vieți și amintiri, jucându-se cu reproducerile în miniatură ale cartierului și ale blocului în care a crescut, pe Murray Avenue 887, în Quebec, acolo unde a început totul.

🔶 E un nivel de implicare și de contopire a rolurilor (regizor, actor, dramaturg, scenograf), aproape nemaiîntâlnit până acum, cu meșteșug, cu intuiție și cu simț practic, totul pe un fir bine articulat al narațiunii.

🔶 „887“ este o producție de teatru în adevăratul sens al definiției și o mare șansă pentru spectatori de o a vedea în România, la un festival care își împlinește cu vârf și îndesat menirea.

🔶 Dacă Robert Lepage ar fi invitat undeva, la un festival la care ați avea acces, faceți acei kilometri. Ieșiți din casă până la prima stație de metrou. Răbdați în trafic câteva semafoare în plus. Încărcați bine trotineta electrică. Pentru cei care merg la teatru sau pentru cei care poate nu au mers vreodată, chiar și cel mai puțin interesant spectacol al lui Robert Lepage (dacă ar exista așa ceva; nu se poate confirma încă din trei surse) poate conține o idee care poate însemna ceva important.

Foto: Simion Buia

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”