Rodica Negrea: „Nu ştiu sigur cât sunt de actriţă astăzi, dar ştiu sigur că sunt spectator“
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodica-negrea-nu-stiu-sigur-cat-sunt-de-actrita-astazi-dar-stiu-sigur-ca-sunt-spectator/

Invitată în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, realizată de Iuliana Ciugulea pe postul Digi 24, actriţa Rodica Negrea a vorbit despre cel mai recent rol al său, din spectacolul „Mutter Courage şi copiii ei“, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Mic, despre debut şi despre familie.

Un articol de Corina Vladov|15 mai 2013

Invitată în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, realizată de Iuliana Ciugulea pe postul Digi 24, actriţa Rodica Negrea a vorbit despre cel mai recent rol al său, din spectacolul „Mutter Courage şi copiii ei“, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, de la Teatrul Mic, despre debut şi despre familie.

La începuturile carierei ei au stat trei mari nume: Olga Tudorache, Cătălina Buzoianu şi Dinu Săraru, adică o actriţă, un regizor şi un director de teatru, iar spectacolul a fost un mare succes – „Efectul razelor gamma asupra anemonelor“.

„Pentru mine a fost o încercare teribilă pentru că eram doar o studentă în anul I. În anul I nu eşti actor. Eram doar o adolescentă care aspira la această meserie. Dar repetiţiile acelea au fost pentru mine o adevărată şcoală de teatru iar Cătălina Buzoianu m-a format ca tip de actor.“

Respect pentru artă

„Eu nu ştiu sigur cât sunt de actriţă astăzi, dar ştiu sigur că sunt spectator. Nu mi-am pierdut această condiţie, această bucurie. Sunt chiar uimită când mulţi dintre colegi îşi permit să-şi dea cu părerea şi spun despre una, despre alta, fără să aibă informaţie minimă despre un spectacol. Eu nu pot să cred că poţi să mergi înainte, fără să ştii ce e în jurul tău, sub orice formă – de la spectacolele astea underground, până la cele care vin invitate în Festivalul Naţional, spre exemplu. Totul e de văzut, înveţi de peste tot.“

Despre familie

Despre soţul său, actorul Dinu Manolache, dispărut prea devreme, la doar 43 de ani, vorbeşte şi acum, la 15 ani de la moartea acestuia, cu foarte mare greutate. Căci suferinţa este încă foarte puternică: „E un capitol, un subiect, un sentiment pe care mi-e greu să-l desfac. Dar pot doar atât să spun: m-a făcut să înţeleg şi să accept că e pregătit.“

Fiica ei şi a lui Dinu Manolache, Ilinca, şi ea actriţă, şi care joacă alături de mama ei în spectacolul de la Teatrul Mic, este fiinţa care a ajutat-o cel mai mult să depăşească momentele grele: „Ilinca seamănă foarte tare cu el. Ea e cu totul altfel decât mine. Felul în care m-a ajutat să trec peste tristeţi şi lacrimi l-a moştenit de la Dinu. El avea un fel de sănătate, o stare de bine. Aşa e şi ea… trăieşte bucuria foarte sănătos şi nu lasă niciodată să se vadă tristeţea.“

Interviul integral va fi difuzat sâmbătă, 18 mai, de la ora 20.10, la „Conversaţii esenţiale“, pe postul Digi 24.

Foto: Digi 24

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.