România în competiţia cinematografică de la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-in-competitia-cinematografica-de-la-berlin/

Joi, 7 februarie, la Palatul Festivalurilor din piaţa Marlene Dietrich, cea de a 63-a Berlinală şi-a ridicat cortina dezvăluindu-şi surprizele. Afişul festivalului n-a fost parcă niciodată mai bogat decât în acest an. O avalanşă de filme, întâlniri cu vedete internaţionale, dezbateri în jurul perspectivelor celei de a şaptea arte, se revarsă asupra participanţilor încât, în […]

Un articol de Andrada Văsii|8 februarie 2013

Joi, 7 februarie, la Palatul Festivalurilor din piaţa Marlene Dietrich, cea de a 63-a Berlinală şi-a ridicat cortina dezvăluindu-şi surprizele. Afişul festivalului n-a fost parcă niciodată mai bogat decât în acest an. O avalanşă de filme, întâlniri cu vedete internaţionale, dezbateri în jurul perspectivelor celei de a şaptea arte, se revarsă asupra participanţilor încât, în pauzele dintre proiecţii, abia dacă mai ai timp să bagi ceva în gură de la bufetul aromitor instalat în plină stradă, unde se înfulecă blitz o fripturică.

Printre zecile de titluri programate, 19 sunt privilegiate: ele îşi dispută trofeul festivalului, mult râvnitul Urs de Aur, concentrându-şi, firesc, atenţia presei. Nu ne rămâne decât să le trecem în revistă.!

Şi vom începe cu Before Midnight, al americanului Richard Linklater, fiindcă are recidive mai vechi. În 1994 cineastul a făcut un film despre idila dintre un ziarist texan şi o studentă franceză, întâlniţi întâmplător în trenul spre Viena. Perechea de îndrăgostiţi, interpretată de Ethan Hawke şi Julie Delpy, a fost rechemată de cineast într-un al doilea episod intitulat Before Sunset (2003). În 2013, iată că acelaşi Linklater, care se desparte atât de greu de personajele sale, le expediază printre vestigiile Eladei, cu Before Midnight. Vom vedea ce li se mai întâmplă. La Berlinală. Cert e că încă se mai iubesc! C’aşa-i în filme!

Un alt vechi client al Berlinalei, regizorul olandez George Sluizer, îi aduce, în acest an, un film postum, elegiac şi întârziat, intitulat Dark Blood. Şi acest film are povestea sa! În octombrie 1993, Sluizer s-a găsit într-o situaţie disperată. În plină filmare cu River Phoenix, acesta a fost doborât de o neiertătoare criză cardiacă. Phoenix ar mai fi avut zece zile de filmare, cu totul, dar… părea că n-a fost să fie. 18 ani Sluizer a părut resemnat în abandonul definitiv al proiectului. Şi iată că după aproape două decenii, obsedat de temă, realizatorul a reluat materialul filmat, împrumutând pentru scenele pe care nu mai apucase să le dubleze, vocea lui Joaquim, fratele regretatului actor.

Gus Van Sant, e prezent aici cu Promised Land , un film care iniţial trebuia realizat de Matt Damon, dar pe care, din cauze obscure, a trebuit să-l lase prietenului său Van Sant, păstrându-şi însă locul de interpret. Pământul făgăduinţei marchează o a treia colaborare între cei doi iar Matt Damon şi John Krasinski nu sunt doar actori ci şi scenariştii săi.

Cu Dolgaya schastlivaya zhizn (O viaţă lungă şi fericită), rusul Boris Hlebnikov, autorul dramei Koktebel, premiată întâi la Tifful clujean şi plimbată apoi prin numeroase festivaluri, apare şi pe afişul Berlinalei.

O altă premieră este Prince Avalanche, al americanului David Gordon Green, film nominalizat, acum 3 săptămâni la faimosul festival Sundance.

În afara concursului revine la Berlinală unul dintre marii cineaşti danezi, Bille August. Oscarizat cândva, în 1988, pentru Pelle Cuceritorul, el îşi lansează în 2013, premiera mondială a celui mai recent film al său, Night Train to Lisbon, într-o amplă coproducţie germano helveto-portugheză.

Pentru Camille Claudel în 1915, Bruno Dumont abordează din nou biografia sculptoriţei, dar nu triumful amoros asupra lui Auguste Rodin, precum făcea Bruno Nyuten în biopicul anterior, din 1988, ci sfârşitul dramatic al vieţii acesteia. Internată de familie într-un azil din sudul Franţei, artista, care renunţase la sculptură, e surprinsă aşteptându-şi înfrigurată fratele, scriitorul Paul Claudel, care-i făgăduise o vizită. Să mai notăm că, dacă în versiunea de acum 25 de ani rolul Camillei îl deţinea Isabelle Adjani, în cea recentă el aparţine lui Juliette Binoche.

Autoarea lui Polisse, scenarista şi regizoarea Emmanuelle Bercot, a fost şi ea invitată în concurs cu Elle s’en va, în care Catherine Deneuve interpretează o sexagenară abandonată de amant şi în criză financiară. O ultima coproducţie francofonă, care aliniază Franţa, Belgia şi Germania este La Religieuse de Guillaume Nicloux care ne transportă în plin secol al XVIII-lea într-o mânăstire unde o tânără de 16 ani e obligată de familia complice să-şi îngroape tinereţea.

Plutonul francofon este închis de canadianul Denis Côté cu comedia Vic + Flo ont vu un ours în care Roman Bohruinger deţine unul dintre rolurile principale.

Drama romantică centrată pe un amor imposibil, The Necessary Death of Charlie Countryman, reprezintă debutul în lungmetraj al americanului Dante Ariola. Traumatizat de moartea mamei sale, Charlie Countryman (Shia LaBoeuf) decide să părăsească totul pentru un voiaj în Europa de est. La Budapesta e sedus de frumuseţea unei tinere logodite, însă, cu un temut naş mafiot.

Paradies: Hoffnung e ultima parte a unei trilogii erotice realizate de Ulrich Seidl. Prima, PARADIES: Liebe, a fost prezentată anul trecut la Cannes, cea de a doua a produs scandal la Mostra veneţiană din 2012 iar celei de a treia i-a rămas, ca debuşeu, Berlinala din 2013. În Austria, Seidl este un fel de von Trier. Şi-a construit, precum Dogma daneză, o metodă ale cărei principii ar putea fi rezumate într-un decalog propriu. Una dintre ‘porunci’ sună astfel: ‘dialogul îl vei introduce abia pe platou’. Sau ‘taci şi vei rămâne înţelept!’

Sursa: Agerpres

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

20
/06
/23

Spectacolul are la bază textul „Exit, Pursued by a Bear“ al scriitoarei americane Lauren Gunderson, unul din cei mai jucați dramaturgi contemporani americani. Piesa este o comedie neagră, iar adaptarea românească, sub regia lui Laurențiu Rusescu, conține și o serie de date referitoare la violența asupra femeilor în familiile din România, adăugând o dimensiune serioasă poveștii, devenind astfel și un manifest împotriva violenței domestice.

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.

20
/06
/23

Spectacolul „Lumea lui Frank” după textul dramaturgului Alexandru Popa, pus în scenă de Vlad Zamfirescu, la Teatrul Metropolis, propune un joc ușor terifiant, pe de o parte eliberator, care la final te așază față în față cu propria realitate, cu propriile întrebări despre realitate, despre adevărul lumii tale.

19
/06
/23

Vineri, 23 iunie 2023, stagiunea de concerte de la Sala Radio se încheie cu un eveniment special: trei dintre ansamblurile instituției - ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de dirijorul CIPRIAN ȚUȚU) și CORUL DE COPII RADIO (pregătit de RĂZVAN RĂDOS) - vor interpreta Simfonia nr. 3 în re minor de MAHLER, cea mai lungă simfonie din repertoriul clasic.