România, țară cu statut de invitat special la Festivalul de Film „Pantalla Pinamar” din Argentina
https://www.ziarulmetropolis.ro/romania-tara-cu-statut-de-invitat-special-la-festivalul-de-film-pantalla-pinamar-din-argentina/

Filmele „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, „De ce eu?”, în regia lui Tudor Giurgiu şi Dublu, în regia lui Catrinel Dănăiaţă vor fi proiectate în cadrul Festivalului de Film Europa-Argentina „Pantalla Pinamar”, desfăşurat în perioada 11-18 martie 2017 în Pinamar, provincia Buenos Aires, Argentina.

Un articol de Liliana Matei|11 martie 2017

Cu acest prilej, vor fi prezenți la festival actrița Lia Bugnar și criticul de film Mihai Fulger, care vor susține și un masterclass la sediul Universității de Cinematografie din Buenos Aires, cu sprijinul Institutului Cultural Român,.

La 1 martie, a avut loc în Buenos Aires evenimentul de prezentare și lansare a celei de-a XIII-a ediții a festivalului, România urmând să fie una din țările cu statut de invitat special. Au participat la lansare autoritățile naționale și locale, renumiți actori și cineaști argentinieni, corpul diplomatic și reprezentanții mass-media și ai mediului cultural.

Invitații din România – actrița Lia Bugnar și criticul de film Mihai Fulger – vor participa la proiecțiile filmelor românești și la două conferințe de presă, despre Bacalaureat, respectiv despre actualitatea cinematografiei românești. Festivalul va include, de asemenea, o recepție oferită în onoarea invitaților români, cu participarea conducerii INCAA, a directorului festivalului, primarului provinciei Pinamar, a autorităților din Ministerul Culturii din Argentina etc. De asemenea, Ambasada României la Buenos Aires va organiza, în colaborare Institutul Cultural Român și Universitatea de Cinematografie din Buenos Aires (Universidad del Cine), un masterclass privind noul cinema românesc, susținut de Lia Bugnar și Mihai Fulger în data de 16 martie 2017, ora 19.00, găzduit de Universitatea de Cinematografie (amfiteatrul Microcine).

Festivalul este organizat de Institutul Național de Cinematografie și Arte Audivizuale al Argentinei / INCAA, Primăria Pinamar și partenerii internaționali și reprezintă o întâlnire cinematografică între Europa și Argentina, prezentând producții apreciate din cele două spații.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.

28
/02
/15

Actorul american Leonard Nimoy, cunoscut pentru rolul comandantului Spock din serialul "Star Trek", a murit vineri la vârsta de 83. Nimoy a fost internat în spital, săptămâna trecută, după ce s-a plâns de "dureri severe în zona pieptului". El suferea de boala pulmonară obstructivă cronică care duce la insuficienţă respiratorie.

27
/02
/15

Cea mai importantă competiție de scurtmetraj din România, o selecție unică de filme, masterclass-uri, workshop-uri și petreceri îi așteaptă pe spectatori la cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, care va avea loc între 15 și 19 aprilie 2015, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO și într-o serie de locuri neconvenționale.

27
/02
/15

"Aferim!", lungmetrajul pentru care cineastul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, va putea fi vizionat în avanpremieră, pe 5 martie, în reţeaua naţională de cinematografe Cinema City.

26
/02
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Un film, cu siguranță, subapreciat. Sau, mai exact, privit de sus ca fiind o simplă operă burlescă. „S-a furat o bombă” (1961), scris și regizat de Ion Popescu-Gopo, este însă mai mult decât atât.

26
/02
/15

"Niciodată nu se știe ce e aia "generația de aur". Pentru George Vraca, de pildă, George Constantin nu făcea parte din nicio generație de aur, era un tânăr care juca și el teatru binișor, dar pentru George Constantin generația de aur era Vraca, dar Vraca pentru Nottara nu era generație de aur, și uite așa, când actorul ajunge la vârsta maturității, nu a vieții, a maturității sale artistice, conform destinului, putinței, talentului (...) devine un actor important al teatrului unde este, al teatrului românesc, al locului unde este proțăpit de soartă și devine și el un metal prețios." - Alexandru Repan