Romanian Rhapsody. Flautistul Matei Ioachimescu și pianista Mara Dobrescu, într-un proiect muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanian-rhapsody-flautistul-matei-ioachimescu-si-pianista-mara-dobrescu-intr-un-proiect-muzical/

Doi artişti foarte apreciaţi pe scenele internaţionale, flautistul Matei Ioachimescu şi pianista Mara Dobrescu, şi-au dat o întâlnire de prim rang într-un proiect muzical excepţional: ROMANIAN RHAPSODY, o serie de concerte extraordinare, în 7 oraşe din România, între 22 şi 30 Octombrie.

Un articol de Petre Ivan|17 octombrie 2018

Turneul se va încheia cu un recital la Muzeul Național Cotroceni din București, Salonul Cerchez, Marți 30 Octombrie, de la ora 19:00.

Programul „Romanian Rhapsoy” propune melomanilor o retrospectivă a muzicii clasice românești, trasând – cu energie pozitivă și entuziasm – un arc peste ultima sută de ani: de la muzica de inspirație folclorică a lui Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu, trecând prin armoniile suave ale lui George Enescu, și până la muzica timpului nostru, prin sinteza dintre elemente tradiționale românești și limbaje contemporane universale (ca în „Legenda” renumitei compozitoare Doina Rotaru) sau de natură „Hitchcockiană” (precum Sonata mai tânărului compozitor Cristian Lolea).

Publicul din Bistrița, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Brașov, Tecuci și București va fi delectat cu un repertoriu provocator, exclusiv românesc, plin de momente de virtuozitate și pură încântare.

Programul:

Tiberiu Brediceanu – Suita pentru flaut și pian

Doru Popovici – „Colind” pentru flaut și pian

Paul Constantinescu – „Joc Dobrogean”, Toccata pentru pian

Doina Rotaru – „Legenda” pentru flaut și rezonator

Cristian Lolea – Sonata pentru flaut și pian

George Enescu – Cantabile și Presto

Petre Elinescu – „Dansul vrăjitoarelor” pentru flaut și pian

Sigismund Toduță – „Allegro con brio” pentru flaut și pian

Renumita pianistă de origine română Mara Dobrescu, stabilită în Franța, este foarte apreciată de public și critici pentru calitatea interpretărilor sale pline de temperament, eleganță, dar și pentru finețea frazărilor sale.

Mara Dobrescu

Mara Dobrescu este invitată să concerteze în recitaluri sau ca solistă pe cele mai importante scene din Paris, Amsterdam, Bruxelles dar și în săli de concerte renumite din Spania, Germania, Austria, Bulgaria, Rusia, Cehia, Japonia, Argentina, Australia etc. Debutul său în Statele Unite ale Americii, la Chicago și New York, s-a bucurat de o apreciere imensă.

În paralel cu cariera solistică, Mara Dobrescu este pasionată de dramaturgia gestului muzical și participă la numeroase proiecte bazate pe fuziunea dintre literatură, muzică și teatru. O specialistă în muzica de cameră, Mara Dobrescu evoluează în compania unora dintre cei mai importanți muzicieni ai lumii, făcând deasemenea parte și din Quartetul Face à Face (2 piane și 2 percuții) cu care concertează în toată lumea.

Discografia sa este foarte apreciată de către presa de specialitate (Le Monde de la Musique, Classica, Repertoire). Cel mai recent album al ei, „Soleil de Nuit” este deja un succes internațional, criticul francez Alexandre Pham l-a numit „un CD eveniment, un act de credință și o grădină secretă”.

Mara Dobrescu se bucură de sprijinul unor mari maeștri precum Martha Argerich, Jean Claude Pennetier, Pierre-Laurent Aimard sau Dominique Merlet.

Despre Matei Ioachimescu, spunea celebrul compozitor finlandez Kalevi Aho: „Cântatul lui a impresionat profund publicul, după fiecare concert mai mulți spectatori au izbucnit în lacrimi, iar aplauzele au fost neobișnuit de lungi. Matei Ioachimescu face parte dintre cei mai mari flautiști pe care i-am ascultat.”

Flautist român de renume, Matei Ioachimescu susține o activitate concertistică impresionantă; este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over.

Matei Ioachimescu

Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit, este laureat al mai multor distincții si burse (Thyll-Dürr sau Yehudi Menuhin Foundation) și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, pe scene europene și japoneze precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român, Conservatorio Santa Cecilia, Budapest Music Center sau Suntory Hall.

Albumul de debut împreună cu pianista Cătălina Butcaru, intitulat „Lumiere”, este considerat de către criticii de specialitate un produs de referință pentru aceste două instrumente.

Pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute i-a fost încredințat titlul de „Ambasador al Integrării” în anul 2013 de către actualul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.

Detalii pe www.romanianrhapsody.ro

Calendarul turneului „Romanian Rhapsody”

• 22 Octombrie CLUJ-NAPOCA – Muzeul de Artă (Concert și workshop în cadrul Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană”)

• 23 Octombrie ORADEA – Filarmonica de Stat

• 24 Octombrie DEVA – Sala ProArte

• 25 Octombrie BISTRIȚA – Sinagoga (Concert precedat de un workshop cu cei doi artiști)

• 26 Octombrie BRAȘOV – Centrul Multicultural al Universității „Transilvania” (Concert precedat de un workshop cu cei doi artiști)

• 27 Octombrie TECUCI – Ateneul Tecuci

• 30 Octombrie BUCUREȘTI – Muzeul Național Cotroceni. (Pentru acest concert intrarea este liberă doar în urma înscrierii pe lista de protocol, accesibilă pe www.romanianrhapsody.ro) Ora de începere a concertelor este 19:00

Proiectul „Romanian Rhapsody” este cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Național (AFCN)

Producător: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură

Un proiect susținut de: Radio România Muzical și Radio România Cultural Parteneri culturali ai turneului: Muzeul Național Cotroceni din Bucureşti, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Societatea de Concerte Bistrița, Liceul de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița, Filarmonica de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Oradea, Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, Asociația Culturală DevArt, Centrul Multicultural al Universităţii „Transilvania” din Braşov, Fundația Pelin – Educație fără Frontiere Creștin-Europeană Tecuci.

Foto: Romanian Rhapsody – facebook

23
/10
/21

Pe 23 și 25 octombrie, pianistul Florian Mitrea, unul dintre cei mai apreciați tineri muzicieni de origine română ai momentului, al cărui debut a avut loc pe celebra scenă Carnegie Hall din New York, continuă să ofere publicului o experiență puternică și inedită despre întuneric și speranță: o serie de recitaluri solo care au loc în întuneric în cadrul evenimentului UNSEEN.CONCERT IN THE DARK – singurul eveniment de muzică clasică din România care propune o experiență muzicală cu lumina stinsă atât în sală, cât și pe scenă.

13
/10
/21

Publicul larg și iubitorii muzicii clasice sunt invitați să vadă online filmele care documentează felul în care au fost organizate Concursul Internațional George Enescu 2020/2021 și Festivalul Internațional George Enescu 2021 în timpul pandemiei, stabilind adevărate recorduri în domeniu, și reacțiile unor artiști care au fost implicați în cele două evenimente. Filmele sunt postate pe canalul Youtube al Festivalului Enescu.

12
/10
/21

Sunt invitați dirijorul vienez SASCHA GOETZEL, violonistul ALEXANDRU TOMESCU și pianistul JOSU DE SOLAUN. Așadar, după o frumoasă participare la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, Orchestrele și Corurile Radio România își deschid noua stagiune la Sala Radio!

11
/10
/21

Sâmbătă, 16 octombrie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, continuăm trilogia verdiană cu nemuritoarea „Traviata”, o operă atât de îndrăgită și de celebră, încât aproape că nu mai are nevoie de nici o prezentare! Spectacolul îi este dedicat marii soprane Virginia Zeani, „prima donna assoluta” a marilor scene internaționale, sărbătorită în această lună, cu ocazia împlinirii unei frumoase vârste, de către toate teatrele lirice din România. Inițiativa aparține Festivalului Regal de Operă „Virginia Zeani” și a Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

29
/09
/21

Festivalul Enescu 2021 a prezentat 53 de lucrări în premieră românească și trei lucrări în premieră mondială. Printre acestea, se află și Te Deum-ul compus de Jose Cura pentru a celebra cea de-a 25-a ediție a Festivalului Enescu. Au fost prezentate în premieră românească patru opere și mai multe lucrări vocal simfonice de Stravinski, Cura și Enescu (oratoriul Strigoii).

27
/09
/21

La invitația organizatorilor, Zoli TOTH va cânta la inaugurarea Pavilionul României la EXPO 2020 Dubai, cel mai mare eveniment mondial de recunoaștere culturală și de promovare a relațiilor internaționale prin artă, cultură, știință, inovație și viziune. Celebrul muzician român va susține mai multe concerte, primul fiind chiar pe 1 octombrie 2021, ziua deschiderii Expoziției mondiale.

27
/09
/21

Duminică, 3 octombrie 2021, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Ambasada Statului Israel în România invită publicul la Concertul Extraordinar „Jerusalem of Gold”, spectacol dedicat intrării în Noul An evreiesc 5782. Concertul va avea loc în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61), începând cu ora 19:00.

27
/09
/21

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 2 octombrie, începând cu ora 18:30, spectacolul „Carmen” de Georges Bizet, în regia Marinei Emandi Tiron. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Pentru această reprezentație publicul spectator o va putea urmări pe mezzosoprana Emanuela Pascu invitată în rolul titular și pe tenorul Teodor Ilincăi în rolul Don José.