Roxanne. Onorabil
https://www.ziarulmetropolis.ro/roxanne-onorabil/

CRONICĂ DE FILM Roxanne, debutul lui Vali Hotea, este un film onest care, în pofida lipsei valenţelor cinematografice, reuşeşte să se achite onorabil de sarcina angajată. Din păcate, lungmetrajul nu străluceşte şi nu lasă aproape deloc spectatorului oportunitatea de a broda singur semnificaţii.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 octombrie 2013

CRONICA DE FILM Roxanne, debutul lui Vali Hotea, este un film onest care, în pofida lipsei valenţelor cinematografice, reuşeşte să se achite onorabil de sarcina angajată. Din păcate, lungmetrajul nu străluceşte şi nu lasă aproape deloc spectatorului oportunitatea de a broda singur semnificaţii.

Roxanne, acest nou debut românesc într-o toamnă a debuturilor, este un film fără rest, în sensul în care regizorul-coscenarist Vali Hotea şi coscenarista Ileana Muntean nu oferă aproape deloc publicului libertatea de a deduce pe cont propriu (sub)înţelesurile poveştii. Totul este transmis direct prin jocul bun al actorilor şi, în special, prin dialog, mai degrabă ca în serialele de televiziune, în detrimentul îndrăznelii vizuale.

Aproape de 40 de ani, Tavi, interpretat de un Şerban Pavlu care-şi confirmă poziţia ca unul din cei mai buni actori români de film, este angajat într-o relaţie cu Oana (Corina Moise), se întâlneşte des cu cel mai bun prieten (jucat de un Adrian Văncică în vervă) şi este nevoit să aibă grijă de o mamă bolnavă de Alzheimer.

Bătrâna este interpretată exemplar de una din marile actriţe ale României, Valeria Seciu, revenită spectaculos în ultimii ani pe marile ecrane cu roluri secundare în filme precum „Aurora” (2010), „Despre oameni şi melci” (2012) sau „Sunt o babă comunistă” (2013).

Tavi se hotăreşte să-şi ceară dosarul de la Securitate pentru a vedea cine l-a „turnat” în 1989 când a dat o dedicaţie muzicală la Europa Liberă. Destinatara melodiei „Roxanne“ era iubita sa din acea perioadă, Roxana (Diana Dumbravă), despre care află din dosarul consultat la CNSAS un lucru care îi dă existenţa peste cap.

Roxanne

Diana Dumbravă este Roxana, în Roxanne, în filmul lui Vali Hotea

Descoperirea îl împinge pe Tavi să pătrundă în viaţa şi în familia Roxanei, care are doi băieţi mici şi un fiu de 20 de ani (Anghel Damian, fiul cineaştilor Anca şi Laurenţiu Damian) şi care este căsătorită cu un medic înstărit şi din acelaşi fost grup de prieteni din tinereţe, interpretat de un Mihai Călin în formă şi revenit de asemenea în cinema după câţiva ani.

Scheletul narativ are iz telenovelistic, dar, din fericire, regizorul Vali Hotea reuşeşte să nu alunece în sentimentalism, chiar dacă este departe de a zgudui sau măcar de a surprinde spectatorii, în pofida premisei ofertante – trecutul care invadează prezentul şi memoria în care amintirile încep să-şi piardă conturul.

Citiţi şi: Roxanne, cu Şerban Pavlu, din 11 octombrie în cinematografe

Vali Hotea menţine filmul Roxanne într-o zonă sigură, călduţă, accesibilă unui public larg, fără a-şi asuma vreun risc. Dialogurile, credibil construite, sunt denotative, ferite de umbre, ascunzişuri sau sugestii. Totul trebuie explicat, rezolvat, clarificat.

Roxanne, emoţie în tehnică hollywoodiană

Este un cinema clasic, dar fără forţă, care încearcă să iasă – fără pretenţii – din paradigma stilistică (la rândul ei extrem de diversă) a Noului Cinema Românesc, căzând însă într-o altă paradigmă, a cinemaului cuminte şi, prin urmare, mai puţin atractiv.

Iar asta se vede inclusiv prin folosirea în dialoguri a banalei tehnici plan-contraplan, greu de găsit în producţiile româneşti ale ultimilor ani, dar extrem de familiară din sitcomuri şi filmele hollywoodiene.

Camera nu se teme de chipurile actorilor, care devin, deloc surprinzător, indicatoare ale trăirilor şi sentimentelor de moment ale personajelor, facilitând accesul publicului la complexul emoţional.

Debutul lui Vali Hotea se sprijină în primul rând pe distribuţie şi pe scenariu şi are meritul că nu-şi propune mai multe decât poate duce, devenind un film agreabil echilibrat şi de suprafaţă, însă capabil să-şi creeze un public al său.

Produs de HiFilm Productions şi distribuit de Parada Film, Roxanne rulează de vineri în cinema, iar marţi, 15 octombrie, Cinema Union găzduieşte, de la ora 19.00, o proiecţie specială urmată de discuţii cu echipa filmului.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

INFO

Roxanne (România, 2013)

Regia: Vali Hotea

Cu: Şerban Pavlu, Valeria Seciu, Diana Dumbravă, Mihai Călin

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto sus, cu Şerban Pavlu şi Valeria Seciu, din Roxanne – Cornel Lazia

14
/07
/16

La final de iulie, în plină vară, filmele scurte se mută sub cerul liber. Evenimentul Marele Picnic, adus la viață de ShortsUP, a ajuns la ediția a 3-a. Vineri, 29 iulie și sâmbătă, 30 iulie, de la ora 19.00, Grădina Botanică din București devine destinație de vacanță în mijlocul orașului și gazdă a două seri de filme scurte, muzică jazz, proiecții multimedia și ateliere.

14
/07
/16

Vara aceasta, copiii sunt aşteptaţi la Cinema City pentru a primi în dar Paşaportul de Cinema şi a porni într-o călătorie minunată în lumea filmului, vizionând producţii pline de emoţie şi veselie, precum: „În căutarea lui Dory”, „Epoca de Gheaţă: Ploaie de meteoriţi”, „Singuri acasă”, „Pete şi Dragonul” sau „Alice în Ţara Oglinzilor”.

12
/07
/16

INTERVIU Născut în 1992, Ion Indolean este critic de cinema şi, mai nou, regizor. Primul său film, experimentalul „Discordia”, a câştigat premiul pentru cel mai bun debut românesc la TIFF. „Nu-mi plac regulile, convenţiile, normele”, spune Ion Indolean, a căruit radicalitate i-a intrigat pe mulţi dintre cei care i-au văzut filmul.

12
/07
/16

„Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” continuă periplul prin ţară după ce, timp de o săptămână, publicul din Tulcea a fost invitat să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme româneşti realizate în ultimii ani.

11
/07
/16

Un concert al trupei Blazzaj, prezentarea unei noi lucrări video-muzicale semnate de Thy Veils, un workshop de film documentar susţinut de regizorul Răzvan Georgescu şi un atelier de bandă desenată coordonat de ilustratoarea Sorina Vazelina sunt evenimentele conexe proiecţiilor de film la cea de-a treia ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care are loc între 14 şi 17 iulie la Timişoara şi Gottlob.

07
/07
/16

Programul intitulat „Revoluție în realism. Noul cinema românesc” găzduit în iunie de faimosul centru cinematografic de pe malul Tamisei, British Film Institute, se va încheia in iulie cu trei proiecții suplimentare, găzduite de ICR Londra în cadrul unei secțiuni speciale a Cinematecii românești. Astfel, în 7, 11 și 14 iulie vor avea loc proiecțiile filmelor „California Dreamin’’” (2007), în regia lui Cristian Nemescu, „Francesca” (2009), în regia lui Bobby Păunescu, și „Domestic” (2011), în regia lui Adrian Sitaru.

07
/07
/16

Au trecut mulţi ani de când cel cunoscut ca Tarzan a părăsit jungla africană şi şi-a asumat o nouă identitate ca Lordul Greystoke, John Clayton al III-lea. Warner Bros. Pictures şi Village Roadshow prezintă „Legenda lui Tarzan”, un film cu Alexander Skarsgard, Samuel L. Jackson, Margot Robbie, Djimon Hounsou, Jim Broadbent şi Oscar Christoph Waltz.

06
/07
/16

Scarlett Johansson este actrița ale cărei filme au avut cele mai mari încasări de-a lungul timpului. Potrivit portalului Box Office Mojo, filmele în care Johansson a jucat au generat încasări de peste 3,3 miliarde de dolari în cinematografele nord-americane.

06
/07
/16

„Bacalaureat”, filmul care i-a adus lui Cristian Mungiu premiul de regie la Cannes, „România: patru patrii”, cel mai nou documentar al lui Alexandru Solomon, și o proiecție aniversară cu „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, în prezența actorului Alexandru Papadopol se numără printre evenimentele dedicate cinematografiei române la cea de-a treia ediție a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara și Gottlob (14-17 iulie).

05
/07
/16

Regizorul iranian Abbas Kiarostami a decedat la Paris la vârsta de 76 de ani. Kiarostami, care a câștigat Palme d'or la Cannes în 1997 pentru filmul Taste of Cherry , a părăsit Teheranul săptămâna trecută pentru a se trata în Franța. Agenția oficială de știri iraniană IRNA a anunțat că rămășițele sale vor fi repatriate în Iran pentru a fi înhumate.

04
/07
/16

Comedia de succes „Două lozuri”, de Paul Negoescu, thriller-ul german „Victoria”, de Sebastian Schipper, care a încântat publicul şi critica la Festivalul de la Berlin în 2015, şi „Belgica”, noua dramă a belgianului Felix van Groeningen, se numără printre surprizele celei de-a treia ediţii Ceau, Cinema! (14-17 iulie).