Roxanne, cu Şerban Pavlu, din 11 octombrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/roxanne-va-fi-disponibil-din-11-octombrie-in-cinematografe/

Roxanne, debutul în lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, are premiera în cinematografele din România vineri, 11 octombrie.

Un articol de Andrada Văsii|3 octombrie 2013

Roxanne, debutul în lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, are premiera în cinematografele din România vineri, 11 octombrie.

Roxanne spune povestea lui Tavi Ionescu, 38 de ani, căruia încă îi place să copilărească. El îşi împarte viaţa între grafica pe calculator, o mamă bolnavă şi Oana, care încă speră ca el să se implice în relaţia lor. Pentru Tavi totul se va complica însă din ziua în care se hotărăşte să-şi ceară dosarul de la Securitate.

Roxanne este o poveste despre prietenie, trădare și curaj. Inspirat din experiența personală a regizorului, filmul vorbește despre consecințele unor greșeli din trecut care ne afectează viața de acum, dar și viețile generațiilor viitoare.

Citiți și: VIDEO Hollywood Reporter, despre „Roxanne“: are stofă de film TV, iar rolurile secundare au umor şi energie

Regizorul Vali Hotea spune despre Roxanne că este un film care „vorbește despre generația mea – o generație care a trăit jumătate din viață sub un regim totalitarist și cealaltă jumătate într-o societate care încă își mai caută liniștea interioară. Este vorba despre viața într-o zonă cenușie asupra căreia am încercat să „pun o lumină roșie” („put on the red light”) – așa cum spun versurile melodiei The Police…”

Premieră la Locarno pentru Roxanne

Pelicula Roxanne a avut premiera mondială pe 16 august, în secţiunea competițională „Cineasti del presente” din cadrul Festivalul Internațional de Film de la Locarno.  În avanpremieră în România, Roxanne a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film Anonimul, de la Sfântu Gheorghe.

Din distribuţia filmului fac parte actorii Şerban Pavlu, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Valeria Seciu, Adrian Văncică, Anghel Damian, Corina Moise.

Roxanne

Şi Mihai Călin joacă în filmul Roxanne

Scenariul filmului este scris de Ileana Muntean și Valentin Hotea, iar imaginea poartă semnătura lui Alexandru Sterian.

Vali Hotea a absolvit regia de film la UNATC Bucureşti în 1995 şi a regizat mai multe  videoclipuri, spoturi publicitare, scurtmetraje, printre care „Marea aventură”, „Meditaţia”, documentarul „Lucy Castle-Hotea”, filmul tv „Călătorie de vis”, primele episoade din „Fetele marinarului” și miniseria „Serviciul omoruri”.

Roxanne este o producție Hi Film în coproducție cu Abis Studio și Cor Leonis Films, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

Info:

Pelicula va fi lansată în această toamnă în România și va fi distribuită de Parada Film.

Foto credit: Cinemagia, Roxanne

Citiţi şi:
26
/05
/13

Filmul „Puzzle“, regizat de Andrei Zincă, conţine scăpări amatoriceşti şi alunecări într-un ridicol care, involuntar, pot stârni râsul şi un sentiment de stânjeneală în rândul unor spectatori pentru ceea ce au fost nevoiţi să joace actorii Adrian Titieni, Ioana Pavelescu sau Dan Nuţu

26
/05
/13

Palme d'Or, cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Cannes (a 66-a ediţie,15 - 26 mai 2013), i-a revenit regizorului Abdellatif Kechiche, pentru „La vie d'Adele“, un film despre dragostea care leagă destinul a două lesbiene.

24
/05
/13

Casa TIFF va fi, pentru al doilea an, inima Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Între 31 mai şi 9 iunie, Casa TIFF (Str. Universităţii, nr. 6, Cluj-Napoca) va fi locul de întâlnire al invitaţilor, publicului, echipei şi gazda unor proiecţii, concerte şi petreceri de neuitat.

23
/05
/13

Filmele care ocupă, zilele acestea, primele pagini ale marilor publicaţii din întreaga lume vor ajunge în România, în premieră, la cea de-a patra ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 25 și 31 octombrie 2013.