S-a deschis sezonul Premiilor Nobel. Primul an fără Nobelul pentru Literatură din ultimii 75
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-deschis-sezonul-premiilor-nobel-primul-an-fara-nobelul-pentru-literatura-din-ultimii-75/

Premiile Nobel 2018 pentru Medicină sau Fiziologie, Fizică, Chimie, Pace şi Economie vor fi acordate, începând de luni, la Stockholm, acesta fiind primul an din ultimele şapte decenii şi jumătate în care distincţia pentru Literatură nu va fi atribuită, ca urmare a scandalului sexual care a izbucnit în cadrul departamentului Academiei care acordă premiul.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2018

Potrivit calendarului acestui sezon, luni, 1 octombrie, va fi anunţat laureatul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie, marţi, 2 octombrie, cel pentru Fizică, miercuri, 3 octombrie, pentru Chimie, vineri, 5 octombrie, pentru Pace, iar luni, 8 octombrie, pentru Economie.

În ceea ce priveşte Medicina, între 1901 şi 2017 au fost acordate 108 distincţii Nobel. Până în prezent, 12 femei au primit Nobelul, iar cel mai tânăr laureat – Frederick G. Banting -, premiat pentru descoperirea insulinei, avea 32 de ani la momentul decernării premiului, în 1923.

Cel mai vârstnic laureat al Nobelului pentru Medicină, Peyton Rous, avea vârsta de 87 de ani, în 1966, când a primit distincţia pentru descoperirea oncovirusurilor.

În 2017, cercetătorii Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat premiul Nobel pentru Medicină pentru „descoperirile privind mecanismele moleculare în controlul ritmului circadian”.

Intenţia Academiei este ca laureatul premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 să fie anunţat odată cu cel din 2019. Regulamentul permite ca Academia să amâne un an acordarea unei distincţii.

Începând cu anul 1901, premiul pentru Literatură nu a fost acordat în 1914, 1918, 1935, 1940 şi în perioada 1941-1943, motivaţia fiind aceea că propunerile nu întruneau criteriile stipulate în testamentul lui Nobel.

Foto: Nobel, James P. Allison,  Tasuku Honjo – facebook

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.