S-a deschis subscripția națională pentru achiziționarea Cuminteniei Pamantului
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-deschis-subscriptia-nationala-pentru-achizitionarea-cuminteniei-pamantului/

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunţat deschiderea oficială a subscripţiei naţionale pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi – „Cuminţenia Pământului”, acesta menţionând că a fost primul care a donat bani în acest scop.

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2016

”Vor fi prezentate datele conturilor deschise la băncile partenere, facilitățile fiscale oferite firmelor și persoanelor fizice, modalitățile prin care cetățenii vor putea depune, începând de astăzi, bani în contul subscripției naționale pentru achiziția operei de tezaur național Cumințenia Pământului „, a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, ministrul Alexandrescu.

Pe 16 martie, Guvernul a anunțat public intenția de a achiziționa sculptura „Cumințenia Pământului”, una dintre cele mai importante lucrări din opera lui Constantin Brâncuși, printr-un efort comun susținut de stat și de cetățenii săi.

Subscripția publică are ca obiectiv colectarea sumei de 6 milioane de euro, bani care se vor adăuga celor 5 milioane alocate de Guvern pentru achiziția sculpturii.

Casa de licitații Artmark a renunțat la mandatul de reprezentare a proprietarilor operei „Cumințenia Pământului”, actul oficial în acest sens fiind înregistrat la Ministerul Culturii în 10 martie, înaintea „începerii negocierilor cu noua comisie numită de Guvern și condusă de ministrul Culturii”, a declarat pe 18 martie Alexandru Bâldea, managing partner Artmark.

Foto: Cumintenia Pamantului, Vlad Alexandrescu – wikipedia, facebook

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.