S-a încheiat Art Safari 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-incheiat-art-safari-2021/

Între 15 septembrie şi 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare şi artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătraţi ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

Un articol de Liliana Matei|4 octombrie 2021

În cele 3 săptămâni în care a fost deschis, Pavilionul a fost vizitat de 36.324 de persoane, cu aproximativ 10% peste cifra de vizitare a anului trecut.

Anul acesta, pentru prima dată în istoria sa, Pavilionul de Artă București a avut loc în două sedii din Centrul Istoric, ambele superbe, la deja tradiționalul Palat Dacia-România adăugându-se ARCUB Hanul Gabroveni.

Cea de-a 8-a ediție Art Safari a expus opere în valoare totală de 9 milioane de euro, care au fost grupate în patru pavilioane expoziționale:

Pavilionul Muzeal: Samuel Mützner. Pe urmele lui Claude Monet

Pavilionul invitat: Seducție și triumf în artă. Femei-artist în România

Pavilionul Central: Constantin Piliuță. Culoare de zenit

Pavilionul Contemporan: Superheroes/Antiheroes. Tendințe în arta contemporană românească

Și ediția din acest an s-a desfășurat în condiții de prevenție medicală, însă în ciuda controlului îngreunat de măsurile de limitare a capacității, arta și-a păstrat locul în inima și în agenda românilor. Numărul mare al celor care au dorit să viziteze și în acest an muzeul temporar Art Safari i-a determinat pe organizatori să prelungească cu o săptămâna expoziția, pentru a împăca apetitul cultural al vizitatorilor cu controlul riguros al accesului.

„Noile reguli de acces la evenimente, ce au intrat treptat în efect în ultimele zile, nu au împiedicat accesul la Art Safari, deoarece evenimentul a fost gândit și organizat încă de la bun început cu respectarea strictă a regulilor de prevenție în vigoare în toamna anului trecut. Suntem recunoscători autorităților culturale că au gândit regulile de participare la expozițiile de tip muzeal astfel încât să dea totuși posibilitatea publicului să acceseze muzeele, iar arta să își poată îndeplini menirea”, a punctat Ioana Ciocan, Directorul Art Safari.

Night Tours au făcut și în acest an savoarea Art Safari. Peste 3500 de vizitatori au ales în 2021 experiențele personalizate de vizitare a Pavilionul de Artă București, bucurându-se de ghidaj, muzică live și cocktail party-uri.

Evenimentul Art Safari se află sub patronajul Ministerului Culturii, Primăriei Municipiului București și UNESCO România și este realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Muzeul Municipiului București.

Din 2022, Art Safari se va transforma sub ochii noștri și va deveni dintr-un muzeu temporar unul instituționalizat. Primul sediu permanent al Pavilionul de Artă București urmează să fie același Palat Dacia-România, în baza unui parteneriat semnat pe doi ani între Art Safari și Muzeul Municipiului București, de folosire împreună a spațiului expozițional al Palatului Dacia-România. Palatul Dacia-România urmează să găzduiască în viitor, după operațiunile cuvenite de consolidare, renovare și amenajare muzeală corespunzătoare, Pinacoteca Municipiului București.

Art Safari, operator cultural independent care acționează pe scena de artă din România, este cunoscut îndeosebi pentru organizarea anuală a Pavilionului de Artă București, ale cărui expoziții au fost vizitate de aprox. 231.000 de persoane în cele 8 ediții de până acum. Alături de expoziţiile curatoriale, organizate în București sau în străinătate, Art Safari promovează conținut educațional pentru toate vârstele, găzduind inclusiv ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate pentru copii și adolescenţi.

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.