S-a întâmplat pe 19 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-intamplat-pe-19-octombrie/

În 1926 a încetat din viaţă medicul şi bacteriologul Victor Babeş, vicepreşedinte al Academiei Române (1899–1900; 1918–1919).   În 1887, a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, acesta fiind primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în ţara noastră. Aici a organizat unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume, după cel […]

Un articol de |19 octombrie 2012

În 1926 a încetat din viaţă medicul şi bacteriologul Victor Babeş, vicepreşedinte al Academiei Române (1899–1900; 1918–1919).
 
În 1887, a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, acesta fiind primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în ţara noastră.
Aici a organizat unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Pasteur, la Paris. În 1900 a fondat Societatea anatomică. A publicat în 1885, împreună cu savantul francez A.V. Cornil, cel dintâi tratat complet de bacteriologie din lume. În 1895, a formulat principiul serovaccinării (n. 4 iulie 1854)


1433 – S-a născut umanistul italian Marsilio Ficino, întemeietorul Academiei platoniciene, primul traducător al operei lui Platon în limba latină (m. 1 octombrie 1499)


1745 – A încetat din viaţă scriitorul şi publicistul irlandez Jonathan Swift, cunoscut pentru lucrarea „Călătoriile lui Gulliver”, apărută în anul 1726 (n. 30 noiembrie 1667).


1765 – Delegaţii a nouă colonii au adoptat, la New York, „Declaraţia Drepturilor şi Libertăţilor”.


1826 – A încetat din viaţă actorul François-Joseph Talma. A debutat la Comedia Franceză în 1787 şi la scurt timp a declanşat reforma rostirii (în favoarea unei mai mari naturaleţi) şi a costumului (în favoarea acurateţii istorice). După Revoluţie (1789), a condus Comedia Franceză (n. 15 ianuarie 1763)


1868 – S-a născut geograful şi etnologul Simion Mehedinţi; a fost director al revistei „Convorbiri literare” (m.14 decembrie 1962)


1899 – S-a născut scriitorul Miguel Angel Asturias, un luptător împotriva influenţei exercitate de SUA în Guatemala; a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1967; este cunoscut pentru scrierile „Oameni de porumb” – 1949 şi „Maladrón” – 1969 (m. 9 iunie 1974)


1908 – S-a născut prozatorul şi istoricul Dumitru Almaş, autor de romane istorice şi de biografii romanţate; este iniţiatorul revistei „Magazin istoric” (m. 12 martie 1995)


1929 – A încetat din viaţă dramaturgul, prozatorul şi regizorul Alexandru Davila, fiul doctorului Carol Davila; este cunoscut pentru drama în versuri „Vlaicu Vodă”, publicată în anul 1902 (n. 12 februarie 1862)


1933 – S-a născut Adrian Petringenaru, regizor de film şi doctor în estetică; este cunoscut pentru filmele „Cireşarii” – 1984 şi „Cetatea ascunsă” – 1987 (m. 29 mai 1989)


1935 – A încetat din viaţă prozatorul şi dramaturgul Gib Mihăescu; este cunoscut pentru scrierile „Donna Alba”, „La „Grandiflora” – 1928 şi „Femeia de ciocolată” (n. 23 aprilie 1894)


1961 – A încetat din viaţă scriitorul Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române (din 1921). A publicat aproape o sută de volume („Hanu Ancuţei” – 1928, „Împărăţia apelor” – 1928, „Fraţii Jderi” – 1935 – 1942, „Baltagul” – 1930, „Zodia Cancerului” – 1929, „Creanga de aur” – 1933, „Ostrovul lupilor” – 1941). A fost membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948). A condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949) şi a fost distins cu ordine şi medalii; a fost, de asemenea, director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919) (n. 5 noiembrie 1880)


1964 – A încetat din viaţă cântăreţul de operă George Niculescu-Basu, solist al Operei Române din Bucureşti (n. 9 aprilie 1882)


1995 – Tribunalul Bucureşti a respins cererea de înfiinţare a Partidului Comunist Român.


1996 – A încetat din viaţă Serafim Duicu, critic şi istoric literar (n. 6 august 1938)


2002 – A încetat din viaţă fotograful mexican Manuel Alverez Bravo (n. 1902)


2003 – A încetat din viaţă fostul preşedinte bosniac Alija Izetbegovici, unul dintre personajele-cheie ale războiului din Bosnia (1992 – 1995), rămânând membru al preşedinţiei până în octombrie 2000, când a demisionat din cauza stării de sănătate (n. 8 aug 1925)


2005 – A încetat din viaţă Ion Stratan, unul dintre cei mai buni poeţi ai generaţiei ’80. A fost găsit înjunghiat în locuinţa sa din Ploieşti. (n. 1 octombrie 1955)


2006 – A încetat din viaţă actorul Ernest Maftei, cunoscut pentru rolurile din „Neamul Şoimăreştilor” – 1965 şi „Dumbrava minunată” – 1980 (n. 6 martie 1920)


2008 – Tenorul italian Gianni Raimondi a murit („Traviata”, „Boema”, „Don Pasquale” şi a cântat alături de Maria Callas) (n. aprilie 1923).


2009 – A încetat din viaţă actorul american Joseph Wiseman, cunoscut pentru rolul maleficului Dr. Julius No din filmul „James Bond” (n. 1918).

 

Sursa: Mediafax

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.