S-au stabilit finaliştii Audiţiei Naţionale din cadrul Festivalului dedicat Tinerilor Actori
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-stabilit-finalistii-auditiei-nationale-pentru-festivalul-dedicat-tinerilor-actori/

Primul festival dedicat absolvenţilor de arta actorului, organizat de către UNATC „I.L. Caragiale“ Bucureşti şi-a anunţat finaliştii.

Un articol de Andrada Văsii|28 iunie 2013

Primul festival dedicat absolvenților de arta actorului, organizat de către UNATC „I.L. Caragiale“ București și-a anunțat finaliștii. Festivalul va avea loc în perioada 5 – 6 iulie și a debutat sub forma unei audiții naționale.

Audiția Națională, primul festival dedicat tinerilor actori, este o ocazie majoră de afirmare la început de carieră artistică în teatru și film, de cunoaștere a colegilor de generație și de explorare a unor metode și tehnici de lucru pe care tinerii au șansa să le împărtășească. Festivalul se adresează tinerilor actori – cu vârsta până în 35 de ani, absolvenți ai Facultăților de Teatru din toată țara.

Finaliști din toate colțurile țării

Finaliștii Audiției Naționale sunt reprezentanți ai școlilor de teatru din toată țara. Cei 36 care s-au calificat la proba finală sunt: Antonie Irina – UNATC I.L. Caragiale,  Apetrei Alexandra – UNATC I.L. Caragiale,  Avieriţei Aida – UNATC I.L. Caragiale, Bârzan Sever – UNATC I.L. Caragiale, Bordeanu Adriana – Facultatea de arte – Universitatea Spiru Haret, Bucescu Irina – UNATC I.L. Caragiale, Calangiu Alex – Facultatea de Litere – Departamentul de Arte, Actorie – Craiova, Cheregi Ioana – Universitatea de Arte – Târgu Mureș, Chiţu Liviu – UNATC I.L. Caragiale, Coşarcă Cătălin – UNATC I.L. Caragiale, Covaci Iolanda – UNATC I.L. Caragiale, Damian Anghel – UNATC I.L. Caragiale, Dinicu Anca – UNATC I.L. Caragiale, Grecu Ruxandra – UNATC I.L. Caragiale, Grumăzecu Cezar – UNATC I.L. Caragiale, Grumezea Simona – UNATC I.L. Caragiale, Iaşchievici Sabrina – UNATC I.L. Caragiale, Marineci Dana – UNATC I.L. Caragiale, Mârnea Emilian – Facultatea de Teatru și Televiziune – Cluj, Merchea Andrei – UNATC I.L. Caragiale, Nashko Anastasia – Facultatea de Litere – Departamentul de Arte, Actorie – Craiova, Nechifor Bogdan – UNATC I.L. Caragiale, Niculae Ionuţ – UNATC I.L. Caragiale, Niţă Olivia – UNATC I.L. Caragiale, Panaite Maria – UNATC I.L. Caragiale, Paraschiv Ioan – Facultatea de litere și arte ,,Lucian Blaga’’ Sibiu, Pasnicu Smaranda – UNATC I.L. Caragiale, Pavel Ştefan – UNATC I.L. Caragiale, Păcurar Teodora – Facultatea de Teatru si Televiziune – Cluj, Perjoiu Adelaida – UNATC I.L. Caragiale, Pintilie Camelia – UNATC I.L. Caragiale, Poalelungi Relu – UNATC I.L. Caragiale, Popescu Bianca – UNATC I.L. Caragiale, Ropotan Răzvan – UNATC I.L Caragiale, Rusu Melania – Facultatea de Teatru și Televiziune – Cluj, Sfircea Iulian – UNATC I.L. Caragiale.

Premii în roluri

Audiția Națională este organizată de către UNATC București, în parteneriat cu ArCub, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Mic, și trei case de producție (Libra Film Productions, Mandragora, 4 Proof), și beneficiază de tot suportul necesar pe care aceste instituții îl pot pune la dispoziție.

Juriul final al Audiției naționale va cuprinde profesori ai UNATC, directorii teatrelor participante și trei regizori de film.

Festivalul este competitiv. Premiile constau în roluri oferite de către directorii teatrelor partenere în spectacolele din stagiunea 2013-2014 și în roluri acordate de regizorii de film.

Info:

Evenimentul va avea loc în Sala Berlogea, în incinta Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ,,I.L. Caragiale”.

Foto credit: Uși deschise 2013 UNATC 

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.

04
/12
/23

Bogdan Mihai Simion, artist, culegător de muzică tradițională și lăutar, unul dintre ultimii cântăreți la cobză din România și realizatoarea Radio România Cultural, Maria Balabaș, cunoscută în special pentru conceptul original al emisiunii Dimineața Crossover, vă invită, din 18 decembrie, de la ora 14.00,  la Radio România Cultural, într-o lume cu personajele arhetipale din societatea secolelor trecute, căutând conexiuni cu lumea contemporană.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

01
/12
/23

La sfârșit de an, Teatrul Metropolis vă propune spectacole-cadouri memorabile, multe deja consacrate, câteva noi și proaspete – toate, povești care sperăm că vă vor oferi experiența unor seri de poveste în cele două săli din strada Mihai Eminescu 89.