Să ne amintim de Neagu Djuvara: 102 ani de la naștere
https://www.ziarulmetropolis.ro/sa-ne-amintim-de-neagu-djuvara-102-ani-de-la-nastere/

Fundaţia Calea Victoriei şi editura Humanitas vă invită joi, 30 august, de la ora 19:00, la un eveniment dedicat memoriei lui Neagu Djuvara, istoric şi eseist, autor Humanitas, apreciată personalitate culturală şi primul lector al Fundaţiei Calea Victoriei.

Un articol de Liliana Matei|29 august 2018

Evenimentul Să ne amintim de Neagu Djuvara este organizat la împlinirea a 102 ani de la naşterea acestui aristocrat şi mare om de cultură și va fi găzduit în eleganta Sala de Marmură, prin amabilitatea Cercului Militar Național.

Invitaţii serii sunt istoricul Georgeta Filitti şi Matei Neagu Iosipescu, trainer la UNICEF România, ambii apropiaţi ai lui Neagu Djuvara.

În această seară specială, va fi evocat rolul apreciatului istoric în viaţa culturală din România ultimelor trei decenii, talentul său de a populariza subiecte din istoria românilor şi din istoria universală, precum şi charisma care l-a făcut atât de apreciat de publicul de toate vârstele.

Participanţii la eveniment se vor bucura de o expoziţie cu vânzare ce va cuprinde toate cărţile semnate de Neagu Djuvara, publicate de editura Humanitas. Alături de participanți se va afla familia lui Neagu Djuvara, precum și prieteni apropiaţi ai acestuia.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Lechburg – care va oferi vinuri organice din Transilvania de la Crama Lechburg – și Sempre Sano Catering – care aduce gustări delicioase.

Participarea la acest eveniment special este gratuită și se face pe bază de înscriere pe adresa [email protected] – în limita locurilor disponibile.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.