„Safari”. Vânătorul din noi
https://www.ziarulmetropolis.ro/safari-vanatorul-din-noi/

CRONICĂ DE FILM Un nou film-şoc al teribilistului regizor austriac Ulrich Seidl, „Safari”, despre practicile de vânătoare ale omului occidental în savana africană. Un documentar riscant, care expune fără menajamente, printr-o regie elaborată, caracterul grotesc al unei astfel de pasiuni.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 august 2017

Omul occidental este în esenţă un colonialist, un criminal, un nazist nenorocit. Asta pare a fi concluzia de care teribilistul cineast austriac Ulrich Seidl, autor deopotrivă de documentare şi filme de ficţiune, este sigur chiar înainte de a se apuca de orice nou proiect. Singura dilemă ar fi, atunci, sub ce formă cât mai şocantă poate fi pus în imagini acest verdict.

Într-un documentar din 2014, „In the Basement”, Ulrich Seidl trasa portretele aparent reale ale unor austrieci, prin prisma preocupărilor de la subsol ale acestora. Reieşea o galerie de dubioşi şi de excentrici: oameni cu simpatii naziste, pasionaţi de arme sau dependenţi de practici sexuale extreme.

Aparenta lejeritate cu care personajele îşi exhibau pasiunile ascunse dintre cele mai compromiţătoare ridica serioase semne de întrebare în legătură cu natura de documentar a filmului. Nu ştiu ca Seidl, un autor de cinema care s-a jucat mereu cu graniţa dintre ficţiune şi realitate, să fi clarificat îndoielile unei părţi a criticii. Critică ce este, de altfel, divizată în privinţa anvergurii filmelor sale, care sunt prezente constant în marile festivaluri.

Un lucru nu i se poate, totuşi, nega: extravaganţa unui stil şi a unor teme menite să destabilizeze spectatorii, până la a-i scoate din sală pe cei mai sensibili, necunoscători ai universului său. Este ceea ce se întâmplă şi cu „Safari”, cel mai nou documentar pe care l-a regizat şi care acum ajunge în unele cinematografe şi din România.

Seidl filmează câţiva austrieci şi germani în timpul unor vânători organizate, contra cost, în Africa. Filmul se desfăşoară pe două planuri centrale.

Pe de o parte, sunt interviurile cu personajele. Realizate întotdeauna frontal, cu protagoniştii ocupând partea centrală a unor cadre cu o compoziţie minuţioasă şi a căror scenografie urmăreşte să evidenţieze însuşirile oamenilor care vorbesc. De pildă, în multe din aceste secvenţe de interviu, personajele au în jurul lor unul sau mai multe capete de animale sălbatice împăiate (care sunt filmate, uneori, şi în cadre separate, parcă pentru a sublinia caracterul morbid al unei astfel de activităţi de loisir).

O asemenea abordare regizorală scoate în evidenţă trăsăturile caraghioase, dar şi grotescul personajelor. Un grotesc care degenerează în oroare în cel de-al doilea plan pe care îl urmăreşte filmul: secvenţele de vânătoare.

Seidl ne permite să vedem, fără menajamente, întregul ritual: de la discuţia despre costul în bani al fiecărei prăzi, pregătirea armelor şi drumul spre locul potrivit şi până la momentele de aşteptare, luarea animalului în vizor, doborârea lui şi inevitabila fotografie cu trofeul, atent pregătită împreună cu ghidul.

Tocmai prin redarea detaliată a acestui ritual este marcată ideea atât de dragă lui Seidl: omul nu pare să-şi fi schimbat structura de vânător, de criminal, din epoca preistorică şi până acum. Şi cu atât mai puţin occidentalul, a cărui atitudine de colonizator, presupus depăşită, reiese la suprafaţă printr-o astfel de pasiune în care localnicii sunt simpli supuşi, cei care sunt lăsaţi să desprindă pielea animalelor vânate şi să le tranşeze, în secvenţe de un naturalism extrem de dur.

Secvenţele de vânătoare sunt construite pe o structură în care eventuala repulsie se acumulează pas cu pas: dacă la început sunt vânate animale (ierbivore) mai mici (de pildă, antilope), înspre final, într-un soi de climax, ţinta devine o girafă, a cărei ucidere se transformă într-una din cele mai teribile scene din cinema-ul ultimului an.

În aceste momente de vânătoare şi post-vânătoare se joacă însă miza întregului film. Pentru că dacă mesajul e unul clar – sub aparenţa de civilitate şi bunăstare, se ascund nişte oameni fără scrupule, iar uciderea de plăcere a unor animale se poate transforma oricând în omorârea de oameni -, mijloacele prin care alege Seidl să îşi facă publicul conştient de o astfel de idee riscă să devină ele însele condamnabile.

În fond, prin stilul său uşor senzaţionalist şi de presupusă demascare sarcastică a unui obicei prezentat ca fiind barbar şi sub justificarea implicită că nu are rost să cosmetizezi realitatea, Seidl împrumută el însuşi ceva din cinismul protagoniştilor, doar că ţinta sa este bietul spectator.

„Safari” va intra în cinematografe la 11 august, fiind distribuit de Transilvania Film.

02
/03
/23

La 35 de ani după lansarea primei părți și la doar 5 după ce a revenit în atenția tuturor cu partea a doua, „Moromeții 3” se filmează anul acesta în mai multe locații din țară.

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.