Sahia Vintage. Cinema efemer
https://www.ziarulmetropolis.ro/sahia-vintage-cinema-efemer/

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecţie Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociaţiei One World Romania, prezintă şi discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituţii ale statului comunist.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 ianuarie 2019

Cercetătoarea Adina Brădeanu continuă munca de a recupera, prin seria de DVD-uri Sahia Vintage, filme din arhiva fostului Studio „Alexandru Sahia”, studioul de film documentar al României comuniste.

Pentru al cincilea DVD din această colecție de arheologie a memoriei (care ar urma să fie și ultimul, pentru ca proiectul să continue printr-o posibilă arhivă online), ea a ales ca temă filmele „efemere”.

În cuvintele Adinei Brădeanu din obișnuita și indispensabila broșură care însoțește fiecare DVD și care pune în context fiecare titlu selectat, este vorba de „filme comandate de diverse instituții ale statului pentru uz intern, în interiorul unei anume comunități profesionale, sau extern – pentru distribuția în cinema, sub agenda instituției comisionare”.

Filmele efemere, mai scrie coordonarea, „fac parte din categoria ingrată a unui cinema descris în primul rând de funcționalitatea lui – un tip de <<cinema folositor>> (utilitar) care, odată produs, circulă în general pe filiere specializate, conform mandatului educațional, instrucțional sau promoțional care i-a fost atașat de la bun început”.

Sunt filme concepute a avea o durată de viață scurtă și un scop precis și se situau la periferia producției Studioului Sahia (deși numărul lor tot mai mare a început să asigure cu timpul venituri importante), astfel că nu erau supuse unei supravegheri ideologice atât de stricte.

Acest lucru le-a permis unor regizori, în special celor cu aspirație și vocație de autori, să experimenteze, să se joace cu limbajul cinematografic și să iasă din convențiile oficiale, fapt care face ca filmele lor să fie interesante și acum, și nu doar din perspectivă istorică și sociologică.

Este cazul celui mai vechi documentar de pe DVD, „Cum circulăm?” (1963), realizat de Slavomir Popovici, cunoscut pentru experimentale sale vizuale.  Popovici transformă un potențial banal film comandat de Miliție pentru educarea pietonilor în trafic într-un exercițiu de stil ludic, în care testează diferite tehnici și trucuri, în ton cu unele tendințe moderniste ale cinema-ului occidental, care îi inspirau și pe cineaștii români, într-un deceniu, totuși, de ușoară liberalizare, inclusiv în plan artistic.

PE DVD mai este inclus şi un alt film al aceluiaşi Slavomir Popovici, mult mai convenţionalul „Victime şi vinovaţi” (1970). Un documentar moralizator, realizat pentru a descuraja folosirea buteliilor de gaz improvizate care pot duce la tragedii. În ciuda didacticismului şi a încălcării demnităţii oamenilor prin aducerea lor în faţa camerei pentru a-şi povesti dramele prin care au trecut, făcându-şi în acelaşi timp un tip de autocritică şi servind ca exemple negative, filmul dezvăluie indirect aspecte din societatea vremii, de pildă felul în care arătau gospodăriile ţărăneşti.

Filmul este şi un bun exemplu pentru modul în care astfel de producţii ocultau exact realitatea pe care se presupunea că o investighează: „Victime şi vinovaţi” doar face morală, aruncând vina pe nesăbuinţa unor oameni, fără a încerca, bineînţeles, să caute şi cauzele unui astfel de fenomen, de pildă penuria de butelii disponibile pe căi oficiale.

Un exercițiu de stil face și Ovidiu Bose Paștină într-un film de comandă industrială realizat mai târziu – „Mai mulți vinovați și o victimă” (1983). Documentarul avea ca scop reconstituirea sub formă de anchetă a unui accident de muncă într-o uzină, pentru a fi dat ca exemplu de „așa nu” „oamenilor muncii”.

Doar că  Ovidiu Bose Paștină era mai interesat să filmeze oamenii și uzina cât mai neconvențional, într-o estetică modernistă, decât să urmărească traseul narativ impus de structura unei astfel de comenzi. „La un nivel superficial – notează Adina Brădeanu -, filmul bifează momentele obligatorii ale genului <<protecția muncii>>: implicarea martorilor, reconstituirea-demonstrație, identificarea greșelilor, morala finală. În același timp, exercițiul didactic care legitimează filmul e minat din interior de o cameră fluidă care funcționează oarecum împotriva mandatului funcțional al filmului”.

Cele mai didactice filme de pe DVD, într-atât de didactice încât, privite acum, par caraghioase prin comicul lor involuntar, dar care nu erau deloc inocente la momentul realizării, sunt „Catastrofa” (1971), de Constantin Vaeni (devenit cunoscut ulterior prin filmele sale de ficţiune), și „Să ne pregătim pentru o viață de familie” (1984), de Olimpia Diacoviciu.

Ambele sunt realizate prin tehnica reconstituirii unor situaţii presupus reale pentru ca rezultatul să servească drept lecţie pentru populaţie.

În primul, sunt condamnate grosier abaterile de la normă ale unui generic „Fănel” (strămoşul muncitorului „Dorel” din reclamele post-2000), şofer de autobuz care se foloseşte de serviciu mai mult pentru a-şi rezolva treburi personale decât pentru a transporta pasagerii în siguranţă.

În al doilea, pe un ton patetic, tinerii sunt îndemnaţi să îşi întemeieze o familie şi să facă copii, iar pentru a-i ajuta, statul socialist se oferă să le stea la dispoziţie: un film de propagandă pronunţată, de edulcorare a realităţii, care venea în contextul legilor anti-avort şi anti-divorţ ce afectau profund viaţa oamenilor.

Foarte surprinzătoare prin exotismul lor sunt cele trei filme din mijlocul selecţiei, realizate la comanda Publiturism, agenţia de publicitate a Oficiului Naţional de Turism.

Două sunt regizate de Eugenia Gutu, „Remember” (1973) şi „Nuntă la Lereşti” (1976) – ambele se adresează deopotrivă potenţialilor turişti americani şi românilor din America, în încercarea de a-i atrage spre România.

În „Remember” se face apel, melodramatic, la presupusul dor de ţară pe care l-ar resimţi românii din SUA, iar pentru asta sunt reluate clişeele naţional-comunismului despre tradiţii şi frumuseţile patriei (clișee care par să supraviețuiască până în prezent, fiind reluate, de pildă, în clipul de promovare al Președinției române a Consiliului UE). În acelaşi timp, sunt prezentate presupusele realizări ale modernităţii urbane în România, portretizată ca o ţară de nivelul Americii.

În „Nuntă la Lereşti” (din care e extras cadrul de sus) este pusă în scenă o nuntă rurală cu mare fast a unui cuplu american – un film de propagandă aparent celebru în epocă, dovadă şi referirile la el din alte documentare de pe DVD.

Al treilea – „Scrisoare din România” (1973) – este semnat de Mirel Ilieşiu şi se adresează deopotrivă potenţialilor turişti israelieni şi românilor plecaţi în Israel. România este descrisă din nou ca o ţară unde modernitatea se îmbină cu tradiţia, în acest caz tradiţia evreiască, reprezentată prin câteva locuri cu valoare de simbol, din Bucureşti şi din oraşe din Moldova, și pe care regimul comunist ar proteja-o, spre deosebire de regimul fascist anterior.

DVD-ul mai conţine un reușit documentar de popularizare ştiinţifică, „Efemere” (1967), realizat de Dona Barta despre efemeridele din Delta Dunării, dar şi două scurte clipuri de promovare a staţiunii Mamaia realizate de același Slavomir Popovici (imagini ansamblate printr-un montaj alert şi pe o muzică dinamică) şi un tip de reclamă la o poliţă de asigurare, „Secretul” (1975), de Iancu Moscu, avându-l pe cascadorul Szobi Cseh în prim-plan.

Dincolo de valoarea sa de document, DVD-ul „Efemere” are și relevanță cinematografică, pentru că, așa cum notează aceeași Adina Brădeanu, „produse minore precum cele incluse pe acest DVD ne ajută să regândim marginile istoriei de cinema naționale” și „ne invită (…) să reflectăm asupra ideii de periferie a istoriei de cinema și, în general, asupra beneficiilor inclusivității (și) în ceea ce privește istoria filmului: mai precis, asupra modului în care includerea acestei periferii în teritoriul istoriei de cinema naționale ne permite o înțelegere mai nuanțată a perioadei istorice descrise de aceste filme și un acces privilegiat la imaginarul unei epoci”.

 

Pentru mai multe informații despre proiect și colecție (DVD-urile se găsesc în librării), puteți citi aici un interviu pe care l-am realizat în 2018 cu Adina Brădeanu. 

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.