Timp de patru seri, în mijlocul verii, capitala României a devenit capitala muzicii clasice cu prilejul primei ediţii a Festivalului Internaţional „Marile serate muzicale ale Bucureştiului”.
Un articol de Petre Ivan|15 iulie 2015
Evenimentul a reunit artiști consacrați din 7 țãri: Bruno Canino și Luisa Sello (Italia), Vladimir Mendelssohn (Olanda), Takashi Shimizu și Tetsuro Miyoshi (Japonia), Dominique De Williencourt, Michel Bourdoncle (Franța), Mario Hossen (Bulgaria), Horia Văcărescu (Anglia), Anton Niculescu, Andrei Licareț, Ana-Maria Marian și Marian Movileanu (România), fiind moderat de regizorul Cristian Mihăilescu.
Măiestria muzicienilor, precum și repertoriul atent selecționat, cu piese celebre, rar auzite pe scenele românești, au contribuit la încântarea publicului, care a revenit în fiecare seară în sala de concert.
Cele patru serate muzicale au inclus lucrări ale compozitorilor Alexander Borodin, Bohuslav Martinú, Johannes Brahms și Franz Schubert (prima seară), Carl Maria von Weber (Piatigorski), Anton Rubinstein, Dmitri Şostakovici, Mihail Ivanovics Glinka, Niccolo Paganini, Giuseppe Tartini, Ludwig van Beethoven și Gustav Mahler (a doua seară), Franz Schubert, Serghei Rahmaninov și Robert Schumann (a treia seară) și Claude Debussy, Frédéric Chopin și Antonín Dvořák (a patra seară).
Să organizăm un eveniment cultural amplu în perioada din an când stagiunile s-au încheiat și atât instituțiile, cât și publicul sunt în vacanță, a fost o provocare căreia i-am dat curs cu entuziasm. Spre marea mea bucurie, același entuziasm l-am regăsit și în rândul publicului bucureștean, prezent seară de seară în sala de concert. Această performanță nu face decât să ne susțină în demersul nostru de a transforma <<Marile serate muzicale ale Bucureștiului>> într-un eveniment cu tradiție în capitală. – Anton Niculescu, directorul Festivalului Internațional „Marile serate muzicale ale Bucureștiului”.
Evenimentul, organizat de Fundația Euterpe, în parteneriat cu Teatrul Odeon, a fost coordonat de renumitul violoncelist român Anton Niculescu, solist concertist cu o vastă carieră la Scala din Milano, și a beneficiat de sprijnul Primãriei Municipiului București.
Foto: Marile serate muzicale ale Bucureştiului – odeon.ro