Salonul Internațional de Arte și Cultură Masonică, în octombrie, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/salonul-international-de-arte-si-cultura-masonica-in-octombrie-la-bucuresti/

Marele Ordin Feminin Român va organiza în perioada 3-5 octombrie, la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Str. Johann Gutenberg nr. 19, sector 5 (Podul Izvor), Bucureşti cea de-a treia ediţie a Salonului Internaţional de Arte şi Cultură Masonică.

Un articol de Ziarul Metropolis|25 septembrie 2014

Deschiderea oficială a Salonului va avea loc vineri, 3 octombrie, ora 11,00. Tema centrală a evenimentului de anul acesta va pune în lumină câteva răspunsuri privind actualitatea masoneriei în contemporaneiate, propunandu-vă câteva răspunsuri posibile la întrebarea ”Cum și cât (mai) construiesc astăzi masonii?”

“Vă invităm la o incursiune în lumea fascinantă a masoneriei, o lume aparent închisă și plină de mistere și care stârnește adesea controverse. Fie că vrem să o recunoaștem sau nu, este o realitate faptul că masonii au contribuit permanent la dezvoltarea comunității din care au făcut parte și a societății în general. Păstrarea tradițiilor și a moștenirii spirituale, respectarea ritualurilor atât de bogate în simboluri, precum și preocuparea constantă de a promova excelența și valorile sunt doar câteva dintre elementele care ne definesc și pe care vă invităm să le descoperiți sub forma unui eveniment cultural inedit!” declară Graziela Bârlă, Marele Maestru al Marelui Ordin Feminin Român.

În cadrul evenimentului vor fi organizate manifestări diverse: prelegeri urmate de dezbateri pe teme masonice susținute de Mari Maeștri ale unor grupări masonice din țară și străinătate, istorici și cercetători, dar și de simpli observatori ai lumii masonice; proiecții de filme pe teme masonice; expoziția „Regalia în istoria masoneriei”; expoziția de documente și însemne masonice vechi din țară și străinătate; expoziții de arta contemporană de inspirație masonică – pictură, ceramică, sculptură, carte; concerte de muzică masonică.

Cu ocazia desfașurării ediției a III-a a Salonului, va fi lansat primul site tv on-line dedicat masoneriei de pretutindeni, indiferent de ritul practicat sau de orientarea tradițională sau modernă – www.hwtv.eu.

Salonul Internațional de Arte și Cultură Masonică alături de stagiunea permanentă de concerte masonice „Coloana Armoniei” – concerte ce au loc in fiecare ultimă sâmbătă a lunii la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” – sunt parte dintr-o serie de proiecte culturale ale Marele Ordin Feminin Român deschise accesului publicului larg.
Fondurile obținute din aceste proiecte sunt utilizate pentru susținerea copiilor supradotați și talentați, precum și a celor abandonați în maternități și în instituțiile de profil ale statului.

Intrarea la Salonul Internațional de Arte și Cultură Masonică este liberă pentru toți vizitatorii, indiferent dacă fac sau nu parte din masonerie.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”