San Sebastian 2018. „Entre dos aguas”, de Isaki Lacuesta, cel mai bun film al Festivalului
https://www.ziarulmetropolis.ro/san-sebastian-2018-entre-dos-aguas-de-isaki-lacuesta-cel-mai-bun-film-al-festivalului/

„Entre dos aguas”, de Isaki Lacuesta, a fost desemnat cel mai bun film la gala celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la San Sebastián, unde lungmetrajul „Rojo”, de Benjamín Naishtat, a câştigat trei dintre cele mai importante trofee.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2018

Filmul lui Lacuesta, „Entre dos aguas”, a fost ales cu unanimitate de voturi de către juriul competiţiei oficiale şi spune povestea a doi fraţi.

Actorii Judi Dench şi Danny DeVito şi regizorul japonez Hirokazu Kore-eda au primit trofee onorifice Donostia, la cea de-a 66-a ediţie a festivalului.

Premio Donostia recunoaşte aportul extraordinar adus lumii cinematografice de mari figuri care vor rămâne în istoria sa.

Pelicule semnate de Naomi Kawase, Claire Denis, Valeria Sarmiento, Icíar Bollaín, Isaki Lacuesta, Rodrigo Sorogoyen şi Carlos Vermut s-au numărat între cele 20 de lungmetrajele incluse în competiţia oficială.

Juriul competiţiei oficiale a fost condus de regizorul american Alexander Payne („Sideways”, „The Descendants”).

Producţia românească „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al lui Hadrian Marcu, a fost selectată în competiţia New Directors, iar scurtmetrajul românesc „De Natura”, regizat de Lucile Hadzihalilovic, a fost inclus în competiţia Zabaltegi Tabakalera.

 

San Sebastián 2018. LISTA CÂŞTIGĂTORILOR

Marele premiu – Concha de Oro (Scoica de Aur) – a fost acordat filmului „Entre dos aguas” (Spania), de Isaki Lacuesta.

Premiul special al juriului a revenit filmului „Alpha, the right to kill” (Filipine), de Brillante Mendoza.

Cel mai bun regizor a fost desemnat Benjamín Naishtat, pentru „Rojo” (Argentina-Belgia-Brazilia-Germania-Franţa-Elveţia).

Trofeul pentru cel mai bun actor a mers la Dario Grandinetti, pentru rolul din „Rojo”, de Benjamín Naishtat.

Cea mai bună actriţă a fost desemnată Pia Tjelta, pentru rolul din „Blind Spot”, regizat de Tuva Novotny.

Premiul juriului pentru cel mai bun scenariu a fost câştigat de Louis Garrel şi Jean-Claude Carrière, pentru „L’Homme Fidéle”.

Cea mai bună imagine a fost cea a filmului „Rojo” (Pedro Sotero), regizat de Benjamín Naishtat.

 

Câştigătorul Premio del Publico Ciudad de Donostia pentru „cel mai bun film european” a fost ales „Girl” (Belgia-Olanda), de Lucas Dhont.

Animaţia „Un dia mas con vida” (Spania-Polonia-Belgia-Germania), de Raul de la Fuente şi Damian Nenow, a primit Premio del Publico Ciudad de Donostia.

Foto: San Sebastian 2018, „Entre dos aguas” – facebook

 

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.